CEDO. Cauza Ieremeiov impotriva Romaniei nr. 2

feature photo

In Monitorul Oficial nr. 846 din 14 decembrie 2012 a fost publicata Hotararea CEDO din 24 noiembrie 2009 in Cauza Ieremeiov impotriva Romaniei nr. 2. Reclamantul a pretins, in special, ca actiunea penala pentru calomnie introdusa impotriva sa a fost inechitabila si ca impunerea unei amenzi si obligatia de a plati despagubiri cu titlu de prejudiciu moral i-au incalcat dreptul la libertatea de exprimare.

Circumstantele cauzei

La 23 iunie 2000, in urma alegerilor locale, ziarul „Ziua de Vest“ a publicat un articol semnat de reclamant, prin care il acuza pe A.V.I., noul primar ales in Buzias, ca a colaborat cu Securitatea (serviciul de informatii din timpul perioadei comuniste).

Cu privire la pretinsa incalcare a art. 6 § 1 din Conventie

Reclamantul s-a plans ca tribunalul nu a asigurat un proces echitabil, deoarece a reexaminat cauza si i-a inrautatit situatia fara sa il asculte sau sa ii permita sa aduca probe in apararea sa.

Cu privire la admisibilitate

Curtea constata ca plangerea nu este in mod vadit nefondata in sensul art. 35 § 3 din Conventie. De asemenea, Curtea constata ca aceasta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarata admisibila.

Cu privire la fond – Motivarea Curtii

Pentru a stabili daca o sanctiune penala a fost pronuntata impotriva unei persoane in sensul strict al Conventiei, Curtea aplica asa-numitul „criteriu Engel“, reafirmat cel mai recent in Jussila impotriva Finlandei [(GC), nr. 73.053/01, pct. 30–31, CEDO 2006-XIV] si Sergey Zolotukhin impotriva Rusiei [(GC), nr. 14.939/03, pct. 53, 10 februarie 2009]. Curtea reitereaza, in special, ca lipsa de gravitate a sanctiunii impuse nu poate duce la eliminarea unei fapte din sfera penalului.

Aplicand aceste principii faptelor din prezenta cauza, Curtea constata, de la bun inceput, ca hotararea pronuntata de tribunal, prin care reclamantul era obligat la plata unei amenzi administrative, este echivalenta cu o „condamnare penala“ in sensul strict al Conventiei.

In special, Curtea observa ca infractiunea savarsita de reclamant a intrat sub incidenta dreptului penal intern. In ceea ce priveste natura infractiunii, Curtea observa ca dispozitiile relevante din Codul penal erau indreptate mai degraba catre toti cetatenii decat catre un grup avand un statut special si ca retinerea infractiunii respective il facea pe faptuitor pasibil de sanctiuni destinate sa pedepseasca si sa descurajeze [a se vedea Ezeh si Connors impotriva Regatului Unit (GC), nr. 39.665/98 si 40.086/98, pct. 104, CEDO 2003-X; Öztürk impotriva Germaniei, 21 februarie 1984, pct. 52, seria A nr. 73; Anghel impotriva Romaniei, nr. 28.183/03, pct. 51, 4 octombrie 2007; si Zolotukhin, citata anterior, pct. 55].

In circumstante similare celor din prezenta cauza, Curtea a stabilit ca, atunci cand o instanta de apel este sesizata sa se pronunte cu privire la o cauza in fapt si in drept si sa faca o evaluare completa a chestiunii vinovatiei sau nevinovatiei reclamantului, aceasta nu poate, in vederea respectarii standardelor unui proces echitabil, sa stabileasca in mod corespunzator aspectele respective fara o evaluare directa a probelor aduse in persoana de catre inculpat (a se vedea Constantinescu impotriva Romaniei, nr. 28.871/95, pct. 55, CEDO 2000-VIII).

In speta, tribunalul a reexaminat faptele cauzei. In cursul reexaminarii, acesta nu a administrat probe din partea reclamantului si nici nu i-a permis sa isi pregateasca sau sa isi prezinte apararea. Faptul ca inculpatul a adresat instantei ultimul cuvant nu echivaleaza cu exercitarea dreptului sau de a fi audiat de instanta in timpul procesului (a se vedea Constantinescu, citata anterior, pct. 58).

In plus, tribunalul a audiat partile doar cu privire la admisibilitatea apelurilor si nu l-a informat pe reclamant cu privire la intentia sa de a casa hotararea judecatoriei si de a reexamina fondul acuzatiei. Curtea considera ca, in vederea respectarii standardelor unui proces echitabil, o instanta nu poate sa caseze o hotarare precedenta si sa reevalueze probele fara sa informeze in mod corespunzator partile interesate si sa le acorde posibilitatea de a-si prezenta argumentele.

Lipsa audierii inculpatului in persoana este si mai dificil de impacat cu cerintele unui proces echitabil in circumstantele specifice ale prezentei cauze, din moment ce tribunalul a facut o reevaluare a elementului subiectiv al pretinsei infractiuni, si anume, retinand intentia reclamantului de a denigra.

Din aceste motive, Curtea considera ca tribunalul nu a acordat reclamantului posibilitatea de a se apara.

Curtea a luat act de modificarile survenite in legislatia interna care par sa aduca procedura penala mai aproape de cerintele conventiei cu privire la acest aspect (a se vedea supra, pct. 21). Cu toate acestea, modificarile respective au avut loc in 2006 si, astfel, nu sunt relevante pentru prezenta cauza.

Consideratiile precedente sunt suficiente precum a permite Curtii sa concluzioneze ca, prin casarea hotararii judecatoriei si prin reexaminarea fondului acuzatiei impotriva reclamantului, fara sa administreze probe in aparare aduse de acesta si fara sa ii permita acestuia sa isi prezinte argumentele, tribunalul nu a respectat cerintele unui proces echitabil.

Prin urmare, a fost incalcat art. 6 § 1 din Conventie.

Cu privire la pretinsa incalcare a art. 10 din Conventie

Reclamantul s-a plans ca, prin constatarea savarsirii de catre el a infractiunii de calomnie si prin obligarea sa la plata unei amenzi administrative, respectiv a unei sume cu titlu de prejudiciu moral, tribunalul i-a incalcat dreptul la libertatea de exprimare. De asemenea, acesta a reclamat ca, pentru a se apara si pentru a face proba veritatii, a fost constrans sa isi divulge sursele, si anume cei 2 martori care au fost audiati de instanta de prim grad, ceea ce a echivalat cu o ingerinta suplimentara in libertatea sa de exprimare.

Cu privire la admisibilitate

Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 § 3 din Conventie. De asemenea, Curtea constata ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarat admisibil.

Cu privire la fond – Motivarea Curtii

Curtea se refera la principiile generale consacrate de jurisprudenta sa privind libertatea de exprimare, in special la protectia acordata jurnalistilor care se ocupa de probleme de interes public si la cea acordata reputatiei functionarilor publici [a se vedea, printre cele mai recente hotarari, Busuioc impotriva Moldovei, nr. 61.513/00, pct. 56–62, 21 decembrie 2004, Stangu si Scutelnicu, citata anterior, pct. 40–42 si 52–53, si July si Sarl Liberation impotriva Frantei, nr. 20.893/03, pct. 60–64, CEDO 2008-… (extrase) ].

Niciuna dintre parti nu contesta ca, in speta, hotararea tribunalului din 27 aprilie 2001 a constituit o ingerinta in dreptul reclamantului la libertatea de exprimare. Ingerinta era „prevazuta de lege“ (art. 206 din Codul penal si art. 998–999 din Codul civil) si urmarea un scop legitim, si anume protectia drepturilor si a reputatiei persoanelor. Ramane de stabilit daca ingerinta era „necesara intr-o societate democratica“.

Curtea observa ca instanta interna a obligat reclamantul la plata unei amenzi administrative pentru calomnierea lui A.V.I. si a dispus ca acesta sa plateasca despagubiri pentru prejudiciul moral.

La momentul respectiv, A.V.I. tocmai fusese ales primar in orasul sau, iar articolul relata zvonurile despre colaborarea sa cu politia politica comunista. Informatiile se refereau in mod specific la viata publica a lui A.V.I. si constituiau o problema de interes public, in special in ceea ce priveste relevanta pentru societate in intregime a colaborarii cu fosta Securitate.

In consecinta, Curtea considera ca, tinand seama de contextul si de gravitatea afirmatiilor, articolul a contribuit la o dezbatere de interes public.

Instantele interne au adus critici reclamantului pentru utilizarea expresiilor „primarul este suspectat ca ar fi colaborat cu Securitatea“, „s-ar parea ca fusese convins sa colaboreze cu Securitatea si s-ar parea ca exista un dosar referitor la acest subiect“ si „se afla sub supraveghere ca fiind iredentist sovinist“.

Fara a se nega valoarea provocatoare a acestor expresii, Curtea reitereaza ca libertatea jurnalistica include, de asemenea, posibilul recurs la o doza de exagerare sau chiar de provocare si nu poate fi considerata ca depasind limitele stabilite de Conventie si de jurisprudenta privind libertatea presei [a se vedea Dalban impotriva Romaniei (GC), nr. 28.114/95, pct. 49, CEDO 1999-VI].

De asemenea, Curtea constata ca cei 2 martori au admis in fata judecatoriei ca au oferit informatiile respective reclamantului. Prin urmare, indiferent daca declaratiile reclamantului sunt interpretate ca declaratii de fapt sau judecati de valoare, exista un temei factual suficient pentru justificarea acestora [a se vedea Pedersen si Baadsgaard impotriva Danemarcei (GC), nr. 49.017/99, pct. 76, CEDO 2004-XI].

In afara de aceasta, Curtea nu poate fi de acord cu constatarea tribunalului conform careia reclamantul a actionat cu rea-credinta, in masura in care procedura penala nu a respectat cerintele unui proces echitabil (a se vedea supra pct. 32; Folea impotriva Romaniei, nr. 34.434/02, pct. 42, 14 octombrie 2008; si, mutatis mutandis, Steel si Morris impotriva Regatului Unit, nr. 68.416/01, pct. 95, CEDO 2005-II). Cu privire la acest aspect, Curtea constata ca reclamantul a folosit un stil dubitativ in prezentarea informatiilor si a prezentat, de asemenea, pozitia partii vatamate in acelasi articol.

Conform propriei evaluari in lumina acestor constatari, Curtea considera ca nimic din dosar nu indica faptul ca reclamantul a actionat cu rea-credinta, cu intentia de a-l denigra pe A.V.I. (a se vedea, per a contrario, Stangu si Scutelnicu, citata anterior, pct. 51).

Prin urmare, Curtea concluzioneaza ca ingerinta in dreptul reclamantului la libertatea de exprimare nu a fost proportionala cu scopul legitim urmarit si ca autoritatile nu au oferit motive relevante si suficiente pentru justificarea acesteia.

Din aceleasi motive, desi sumele impuse reclamantului de catre instantele interne cu titlu de amenda, prejudiciu si cheltuieli de judecata au fost moderate, acest fapt nu poate schimba concluzia de mai sus.

Rezulta ca ingerinta in drepturile reclamantului nu era „necesara intr-o societate democratica“. Prin urmare, a fost incalcat art. 10 din Conventie.

Cu privire la celelalte pretinse incalcari ale Conventiei

In cele din urma, in temeiul art. 13 din Conventie, reclamantul s-a plans ca legislatia interna nu prevedea cai de atac eficiente pentru pretinsele incalcari ale art. 6 § 1 si art. 10 din Conventie.

Cu toate acestea, avand in vedere toate elementele de care dispune si in masura in care este competenta sa se pronunte cu privire la aspectele invocate, Curtea considera ca acestea nu indica nicio pretinsa incalcare a drepturilor si a libertatilor stabilite in Conventie sau in protocoalele la aceasta.

Rezulta ca acest capat de cerere este in mod vadit nefondat si trebuie respins in conformitate cu art. 35 § 3 si 4 din Conventie.

Cu privire la aplicarea art. 41 din Conventie

Prejudiciu

Reclamantul a pretins 50.000 EUR pentru prejudiciul moral

Curtea acorda reclamantului 3.000 EUR pentru prejudiciul moral.

Astfel, in unanimitate, Curtea:

  • declara cererea admisibila in ceea ce priveste capetele de cerere intemeiate pe art. 6 § 1 si pe art. 10 din Conventie si inadmisibila pentru celelalte capete de cerere;
  • hotaraste ca a fost incalcat art. 6 § 1 din Conventie;
  • hotaraste ca a fost incalcat art. 10 din Conventie.

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close