RIL admis. Contestatii impotriva deciziilor de stabilire a pensiilor si de recalculare

iccjIn Monitorul Oficial 51 din 23 ianuarie 2013 a fost publicata Decizia 19 din 10 decembrie 2012 a ICCJ, completul competent sa judece recursul in interesul legii.

Completul a luat in examinare recursurile in interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si Colegiul de conducere al Curtii de Apel Craiova cu privire la interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 2 lit. e) si art. 164 alin. (2) si (3) din Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale si pct. V din anexa la OUG 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurarilor sociale de stat, cu referire la sporurile si veniturile suplimentare utilizate la determinarea punctajelor anuale pentru perioadele anterioare intrarii in vigoare a dispozitiilor Legii 19/2000, in procedura de stabilire si recalculare a drepturilor de pensie.

Examenul jurisprudential a relevat ca practica instantelor este neunitara in ceea ce priveste solutionarea contestatiilor formulate impotriva deciziilor de stabilire a pensiilor in baza Legii 19/2000, precum si a contestatiilor impotriva deciziilor de recalculare a pensiilor in temeiul Ordonantei de urgenta a Guvernului 4/2005, prin care reclamantii solicitau valorificarea unor sporuri, indemnizatii si majorari de retributii tarifare care, potrivit legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, nu au facut parte din baza de calcul al pensiilor si pentru care s-au achitat contributii la fondul de asigurari sociale de catre angajator, identificandu-se doua orientari jurisprudentiale.

Intr-o prima orientare a practicii, instantele au apreciat ca la determinarea punctajelor anuale realizate pana la intrarea in vigoare a Legii 19/2000 trebuie avute in vedere toate veniturile (sporuri, indemnizatii, prime, diurne, salarii de merit etc.) care au constituit baza de stabilire a contributiilor de asigurari sociale, daca angajatorul a achitat aceste contributii.

Contributiile se achitau de unitate prin virarea unei sume egale cu o cota procentuala asupra castigului brut realizat de intregul personal angajat, nereprezentand o contributie individuala aplicata drepturilor salariate ale angajatului.

In motivarea acestei opinii s-a aratat ca o atare solutie se impune in baza principiului contributivitatii, consacrat prin dispozitiile art. 2 lit. e) din Legea 19/2000, potrivit carora drepturile de asigurari sociale se cuvin pe temeiul contributiilor sociale platite, iar aceste venituri au fost avute in vedere la calcularea si aplicarea contributiilor.

Ca atare, au retinut aceste instante, principiul contributivitatii inlatura aplicarea art. 164 din Legea 19/2000.

S-a aratat ca nu se poate admite ca baza de calcul al contributiei de asigurari sociale sa fie constituita si din aceste sume, iar la stabilirea pensiei ca prestatie de asigurari sociale aceste sume sa nu se ia in considerare, deoarece ne-am afla in situatia in care aceasta prestatie nu ar fi proportionala cu pretul platit, creandu-se astfel o inechitate.

Totodata, s-a retinut ca ceea ce intereseaza nu este caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri ori daca aceste sume au facut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor, conform legislatiei anterioare, ci faptul ca statul si-a incasat drepturile la momentul potrivit.

In concluzie, instantele care au impartasit aceasta opinie au stabilit ca la determinarea punctajelor anuale, pana la intrarea in vigoare a Legii 19/2000, trebuie avute in vedere toate veniturile care au constituit baza de calcul pentru plata contributiilor de asigurari sociale ce revenea unitatilor angajatoare, dand eficienta principiului contributivitatii in defavoarea prevederilor cuprinse in art. 164 din Legea 19/2000 si pct. V din anexa la OUG 4/2005.

Intr-o a doua orientare a practicii, instantele au apreciat ca, la determinarea punctajelor anuale, pana la intrarea in vigoare a Legii 19/2000, trebuie avute in vedere salariile si sporurile prevazute in cuprinsul art. 164 din aceasta lege si pct. V din anexa la OUG 4/2005, in conditiile stabilite de normele respective care au un caracter special.

In sustinerea acestei opinii s-a invocat principiul neretroactivitatii legii civile, aratandu-se ca nu se poate recunoaste incidenta principiului contributivitatii pentru perioada anterioara datei de 1 aprilie 2001, cand a intrat in vigoare Legea 19/2000.

In acest sens s-a retinut ca, potrivit dispozitiilor art. 78 alin. (1) din Legea 19/2000, punctajul mediu anual se determina prin impartirea la 12 a punctajului rezultat in anul respectiv, din insumarea numarului de puncte realizat in fiecare luna.

Numarul de puncte realizat in fiecare luna se calculeaza prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile si adaosurile, sau, dupa caz, a venitului lunar care a constituit baza de calcul al contributiei individuale de asigurari sociale la salariul mediu din luna respectiva comunicat de Institutul National de Statistica.

Aceste prevederi se aplica in situatia veniturilor lunare obtinute dupa intrarea in vigoare a Legii 19/2000 si care au constituit baza de calcul al contributiei individuale de asigurari sociale potrivit Legii 19/2000.

Pentru determinarea punctajelor anuale anterioare intrarii in vigoare a Legii 19/2000, dispozitiile art. 164 din aceasta lege instituie intr-o modalitate imperativa criterii de stabilire a sumelor care intra la determinarea punctajului anual. Dispozitiile acestui articol stabilesc faptul ca la calculul punctajelor anuale pentru perioada anterioara datei de 1 aprilie 2001 se au in vedere exclusiv salariile tarifare, in cuantumul inregistrat in carnetul de munca.

Daca in carnetul de munca sunt inregistrate sporuri care au facut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislatiei anterioare, acestea trebuie avute in vedere conform art. 164 alin. (2) din Legea 19/2000.

Textul art. 164 din Legea 19/2000 reglementeaza distinct situatia sporurilor obtinute in perioada anterioara datei de 1 aprilie 2001, stabilind la alin. (2) si (3) faptul ca, pe langa salariile tarifare, trebuie avute in vedere si anumite sporuri, dar cu respectarea conditiilor cumulative stabilite de aceste dispozitii legale, respectiv: sa fi avut caracter permanent, sa fi facut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislatiei anterioare si sa fi fost inregistrate in carnetul de munca sau dovedite cu adeverinte eliberate de unitate.

In concluzie, instantele care au optat pentru aceasta opinie au stabilit ca, la determinarea punctajelor anuale, pana la intrarea in vigoare a Legii 19/2000, trebuie avute in vedere veniturile prevazute de art. 164 din Legea 19/2000 si pct. V din anexa la OUG 4/2005, care sunt norme speciale, aplicabile punctajelor anuale aferente perioadei anterioare datei de 1 aprilie 2001.

Procurorul general a apreciat ultimul punct de vedere ca fiind in acord cu litera si spiritul legii.

ICCJ, analizand cauza, a decis admiterea recursurilor in interesul legii, stabilind ca in interpretarea si aplicarea prevederilor art. 2 lit. e) si art. 164 alin. (2) si (3) din Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale si pct. V din anexa la OUG 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurarilor sociale de stat, sporurile si alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 vor fi luate in considerare la stabilirea si recalcularea pensiilor din sistemul public daca au fost incluse in baza de calcul conform legislatiei anterioare, sunt inregistrate in carnetul de munca sau in adeverintele eliberate de unitati, conform legislatiei in vigoare, si pentru acestea s-a platit contributia de asigurari sociale.

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close