NCC: Pronuntarea divortului din culpa exclusiva a sotului reclamant

Conform art. 373 lit. b) NCC, divortul poate avea loc atunci cand, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soti sunt grav vatamate si continuarea casatoriei nu mai este posibila. Potrivit art. 379 alin. (1) NCC, in cazul prevazut la art. 373 lit. b), divortul se poate pronunta daca instanta stabileste culpa unuia dintre soti in destramarea casatoriei.

Cu toate acestea, daca din probele administrate rezulta culpa ambilor soti, instanta poate pronunta divortul din culpa lor comuna, chiar daca numai unul dintre ei a facut cerere de divort. Daca culpa apartine in totalitate reclamantului, sunt aplicabile prevederile art. 388 NCC.

Din noile dispozitii ale Codului civil care reglementeaza in prezent divortul rezulta ca instanta trebuie sa stabileasca mai intai daca, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soti sunt grav vatamate, ceea ce determina imposibilitatea continuarii casatoriei si apoi daca aceasta se datoreaza culpei unuia dintre soti, indiferent de calitatea sa in proces, reclamant sau parat, respectiv daca unul dintre soti sau ambii si-au incalcat obligatiile ce le reveneau, mentionate mai sus.

Daca aceste conditii sunt indeplinite se pronunta divortul, chiar daca din probe rezulta ca doar sotul reclamant este in culpa, legiuitorul nefacand nicio distinctie in acest sens, important fiind ca destramarea relatiilor dintre soti sa se datoreze culpei unuia dintre ei, iar nu altor cauze.

Faptul ca divortul se poate pronunta doar din culpa sotului reclamant rezulta si din prevederile art. 379 alin. (1) ultima teza care fac trimitere la dispozitiile art. 388 in aceasta situatie, si anume sotul parat nevinovat poate cere despagubiri de la sotul reclamant vinovat.

Baza legala: Noul Cod civil – NCC, art. 373 lit. b), art. 379 alin. (1)

Curtea de Apel Suceava, Sectia I civila, Decizia nr. 2245 din 23 octombrie 2012

Prin sentinta civila nr. 458 din 19.04.2012 Judecatoria Campulung Moldovenesc a admis actiunea avand ca obiect divort fara copii; a declarat desfacuta casatoria incheiata la data de 16.09.1990 si inregistrata la nr. 7 la Primaria comunei Breaza, din vina ambelor parti, parata urmand a purta numele de M.

Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut ca actiunea, asa cum a fost precizata, este intemeiata, urmand ca in baza art. 373 lit. b) NCC sa se dispuna desfacerea casatoriei din vina ambilor soti.

Instanta a retinut culpa ambilor soti in destramarea relatiilor de familie constand in aceea ca reclamantul si-a incalcat obligatia de fidelitate, intretinand pe parcursul casatoriei relatii extraconjugale cu diverse femei, cat si faptul ca nu o menaja pe parata, astfel incat din cauza efortului fizic aceasta a nascut un copil care ulterior a decedat, iar celelalte sarcini nu au fost duse pana la capat, cat si culpa paratei care provoca in permanenta scandaluri, creand in familie o tensiune permanenta.

Impotriva sentintei civile a declarat apel parata criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

In motivare, a aratat ca, desi initial reclamantul si-a intemeiat actiunea pe dispozitiile art. 373 lit. d) NCC, ulterior si-a precizat cererea indicand prevederile art. 373 lit. b) NCC, recunoscand si o culpa a sa in desfacerea casatoriei, astfel incat in mod gresit prima instanta a purces la administrarea probelor si a conchis ca si ea ar avea o culpa in destramarea relatiilor de casatorie.

Intrucat aceasta culpa nu a fost dovedita, iar de inrautatirea vietii conjugale se face vinovat doar reclamantul, in mod gresit a fost declarata desfacuta casatoria din culpa comuna.

Prin decizia nr. 158 din 26.06.2012 Tribunalul Suceava a respins, ca nefondat, apelul declarat de parata M.D.

Pentru a hotari astfel, tribunalul a constatat ca apelul este nefondat.

Este real ca instanta trebuie sa determine cauzele temeinice ale neintelegerilor dintre soti in vederea lamuririi situatiei de fapt care conduce la destramarea relatiilor de familie, declararea divortului neputandu-se face daca vina apartine exclusiv reclamantului.

In cauza, probele au fost administrate tocmai pentru a se stabili daca vina pentru destramarea relatiilor este comuna sau casatoria poate continua.

Or, din declaratiile martorilor audiati rezulta ca neintelegerile dintre parti se datoreaza in mare parte faptului ca acestia nu au copii, ceea ce l-a instrainat pe reclamant de sotia sa si a generat conflicte in familie, parata invinuindu-l pe sotul sau de infidelitate si reprosandu-i comportamentul reprobabil in familie.

Nu prezinta relevanta temeiul de drept invocat de reclamant in cererea de divort atata timp cat probatoriul administrat a vizat culpa ambelor parti in destramarea relatiilor de familie.

Cum, in cauza, a fost dovedita culpa comuna, precum si faptul ca raporturile dintre soti sunt grav si iremediabil vatamate, continuarea casatoriei nefiind posibila, in mod corect prima instanta a dat eficienta dispozitiilor art. 373 lit. b) NCC si a admis actiunea.

Fata de aceste considerente, tribunalul, in baza dispozitiilor art. 296 C.proc.civ., a respins apelul ca nefondat.

Impotriva acestei decizii a declarat recurs parata M.D., solicitand admiterea recursului, modificarea in totalitate a solutiilor de fond si din apel, in sensul respingerii actiunii ca fiind neintemeiata, retinand incidenta dispozitiilor art. 617 alin. (3) C.proc.civ. si obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecata din toate etapele procesuale.

In motivare arata ca instanta de apel, cu toate ca in mod corect a inceput motivarea, retinand ca se impune a se determina „cauzele temeinice ale neintelegerilor dintre soti, in vederea lamuririi situatiei de fapt care conduce la destramarea relatiilor de familie” si ca „declararea divortului nu se poate face daca vina apartine exclusiv reclamantului”, facand mai apoi referire in mod generic la „depozitiile martorilor”, a conchis ca neintelegerile dintre parti „se datoreaza faptului ca acestia nu au copii, ceea ce l-a instrainat pe reclamant de sotia sa si a generat conflicte in familie, parata invinuindu-l pe sotul sau de infidelitate si reprosandu-i comportamentul reprobabil in familie”, ceea ce echivaleaza cu o „culpa comuna”, „raporturile de familie fiind grav si iremediabil vatamate, continuarea casatoriei nefiind posibila”.

Aceasta este singura motivare in fapt a instantei de apel, care nu echivaleaza cu „motivele pe care se sprijina” solutia instantei de control, in sensul art. 304 pct. 7 C.proc.civ., pentru ca, pe de o parte, se stabileste o situatie de lipsa de procreare din partea recurentei, care este combatuta in totalitate de probatoriul existent (care a indicat nasterea unui copil viu, din casatorie, cat si existenta mai multor sarcini nefinalizate, unele din culpa reclamantului si a familiei sale, care nu a menajat-o pe parata in perioada de sarcina, aceasta executand munci grele, neindicate), dar si invinuirea pe care parata o aducea reclamantului, in legatura cu infidelitatea de care acesta dadea dovada, sigur si reprosurile aferente, in legatura cu o asemenea comportare.

Din aceasta motivare rezulta o culpa exclusiva a paratei in desfacerea casatoriei, ceea ce este inadmisibil. Reclamantului nu i se retine niciun fel de culpa.

Nu se poate sa procreezi in timpul casatoriei, sa ai mai multe sarcini, reclamantul sa dea dovada de infidelitate, mult timp, iar in final sa ai culpa pentru ca ai invinuit sotul de infidelitatea care exista si care a fost dovedita cu prisosinta, si poate in mod legitim (in vederea salvarii casatoriei) i-ai reprosat acest comportament imoral.

Analizand recursul prin prisma motivelor invocate si in raport de dispozitiile legale aplicabile, Curtea constata ca este fondat.

In cauza, instantele de fond si de apel au retinut ca relatiile dintre soti sunt grav si iremediabil vatamate si nu mai este posibila continuarea casatoriei din culpa ambilor soti.

Prima instanta a aratat ca reclamantul a avut relatii extraconjugale, incalcandu-si obligatia de fidelitate, si nu a menajat-o pe parata, astfel incat, din cauza efortului fizic, a nascut un copil care ulterior a decedat, iar alte sarcini nu au fost duse pana la capat, iar parata provoca in permanenta scandaluri, creand in familie o stare de tensiune permanenta, aceasta, conform declaratiilor martorilor, acuzandu-l de infidelitate.

Instanta de apel a aratat, de asemenea, ca din declaratiile martorilor rezulta ca neintelegerile dintre parti erau determinate in mare parte de faptul ca nu au copii, ceea ce l-a instrainat pe reclamant de sotia sa, care l-a invinuit de infidelitate, fiind dovedita astfel culpa comuna a sotilor.

In raport de aceasta situatie de fapt retinuta de instantele de fond si de apel, Curtea va analiza daca acestea au aplicat corect dispozitiile legale care reglementeaza obligatiile sotilor si divortul.

Potrivit art. 2 din Codul familiei (in vigoare pana la data de 1.10.2011), relatiile de familie se bazeaza pe prietenie si afectiune reciproca intre membrii ei, care sunt datori sa-si acorde unul altuia sprijin moral si material. Conform art. 309 alin. (1) si (2) NCC (in vigoare de la 1.10.2011): „Sotii isi datoreaza reciproc respect, fidelitate si sprijin moral. Ei au indatorirea de a locui impreuna. Pentru motive temeinice, ei pot hotari sa locuiasca separat”. Aceleasi obligatii ale sotilor existau si inainte de reglementarea actuala prin Noul Cod civil, fiind de esenta casatoriei.

Conform art. 373 lit. b) NCC, divortul poate avea loc atunci cand, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soti sunt grav vatamate si continuarea casatoriei nu mai este posibila. Potrivit art. 379 alin. (1) NCC, in cazul prevazut la art. 373 lit. b), divortul se poate pronunta daca instanta stabileste culpa unuia dintre soti in destramarea casatoriei. Cu toate acestea, daca din probele administrate rezulta culpa ambilor soti, instanta poate pronunta divortul din culpa lor comuna, chiar daca numai unul dintre ei a facut cerere de divort. Daca culpa apartine in totalitate reclamantului, sunt aplicabile prevederile art. 388.

Din noile dispozitii ale Codului civil care reglementeaza in prezent divortul rezulta ca instanta trebuie sa stabileasca mai intai daca, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soti sunt grav vatamate, ceea ce determina imposibilitatea continuarii casatoriei, si apoi daca aceasta se datoreaza culpei unuia dintre soti, indiferent de calitatea sa in proces, reclamant sau parat, respectiv daca unul dintre soti sau ambii si-au incalcat obligatiile ce le reveneau, mentionate mai sus.

Daca aceste conditii sunt indeplinite se pronunta divortul, chiar daca din probe rezulta ca doar sotul reclamant este in culpa, legiuitorul nefacand nicio distinctie in acest sens, important fiind ca destramarea relatiilor dintre soti sa se datoreze culpei unuia dintre ei, iar nu altor cauze. Faptul ca divortul se poate pronunta doar din culpa sotului reclamant rezulta si din prevederile art. 379 alin. (1) ultima teza care face trimitere la dispozitiile art. 388 NCC in aceasta situatie, si anume sotul parat nevinovat poate cere despagubiri de la sotul reclamant vinovat. Prin urmare, in mod eronat a apreciat instanta de apel ca nu se poate pronunta divortul daca vina apartine exclusiv reclamantului, cu ignorarea noilor dispozitii legale in materia divortului.

In speta, instantele de fond si de apel au retinut ca reclamantul si-a incalcat obligatia de fidelitate si de acordare a sprijinului sau moral paratei, dar nu au stabilit ce obligatie inerenta casatoriei a incalcat parata. Faptul ca aceasta reprosa sotului incalcarea obligatiei sale de fidelitate, in conditiile in care s-a retinut ca acesta a avut relatii extraconjugale, nu reprezinta o incalcare a obligatiilor acesteia de respect, fidelitate, acordare a sprijinului sau material si moral sotului.

Nici faptul ca din casatorie nu au rezultat copii, in conditiile in care din probe nu s-a stabilit ca s-ar fi datorat refuzului paratei de a avea copii, ci altor cauze, nu se poate retine ca o culpa a paratei in destramarea relatiilor de casatorie. Pentru a se stabili culpa unui sot la destramarea relatiilor de casatorie nu este suficient sa se arate care erau neintelegerile dintre soti, ci trebuie sa se indice in concret ce obligatie a incalcat acesta, ceea ce instantele nu au facut in ceea ce o priveste pe parata.

In concluzie, instantele nu au stabilit o culpa a paratei in vatamarea raporturilor dintre soti, astfel incat in mod gresit au pronuntat divortul din culpa ambilor soti, cu aplicarea gresita a dispozitiilor legale ce reglementeaza obligatiile sotilor, enuntate mai sus.

Desi parata solicita respingerea actiunii, dorind continuarea casatoriei, Curtea apreciaza ca din probele administrate in cauza rezulta ca relatiile dintre soti sunt grav si iremediabil vatamate si nu mai poate continua casatoria, intrucat aceasta implica cu necesitate vointa ambilor soti in acest sens (atat timp cat casatoria se incheie prin consimtamantul liber si personal al viitorilor soti, continuarea acesteia trebuie sa se bazeze de asemenea pe consimtamantul ambilor soti), or, refuzul reclamantului este clar exprimat si in plus se retine o incalcare grava a obligatiilor inerente casatoriei de catre sotul reclamant.

Fata de cele aratate, Curtea constata ca sunt indeplinite conditiile reglementate de art. 379 alin. (1) coroborat cu art. 373 lit. b) NCC pentru a se pronunta divortul partilor, dar din culpa sotului reclamant si nu a ambilor soti, astfel cum in mod eronat au stabilit instantele de fond si de apel.

In consecinta, in temeiul art. 312 alin. (1), (2), (3) raportat la dispozitiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Curtea va admite recursul paratei, va modifica decizia civila nr. 158 din 26.06.2012 a Tribunalului Suceava, in sensul ca va admite apelul declarat de parata, va schimba in parte sentinta civila nr. 458 din 19.04.2012 a Judecatoriei Campulung Moldovenesc, in sensul ca va declara desfacuta casatoria partilor, incheiata la data de 16.09.1990, inregistrata sub nr. 7 la Primaria comunei Breaza, din culpa exclusiva a reclamantului.

* Acest fragment reprezinta un extras din revista Buletinul Curtilor de Apel

Pentru mai multe detalii consultati evista Buletinul Curtilor de Apel, Editura C.H.Beck, 2013

Sursa: Infolegal