Chiuariu & Asociatii castiga pentru fotbalistul Cornel Buta litigiul la FIFA cu clubul Volyn Lutsk

Chiuariu & AsociatiiIn urma actiunii depuse in februarie 2012 de catre avocatii Chiuariu & Asociatii, Camera pentru Solutionare a Litigiilor din cadrul FIFA (Dispute Resolution Chamber – DRC) a dat, in luna martie, castig de cauza partial jucatorului de fotbal Cornel Buta.

Chiuariu & Asociatii au obtinut, conform deciziei DRC, obligatia ce revine clubului ucrainean Volyn Lutsk de a plati drepturile salariale restante cuvenite fotbalistului Cornel Buta, plus dobanda anuala de 5% (calculata incepand cu data de 12 februarie 2012, pana la momentul achitarii).

De asemenea, potrivit aceleiasi decizii, Volyn Lutsk mai este obligat sa achite jucatorului roman o compensatie pentru rezilierea contractului, reprezentand restul salariilor datorate pana la finalul contractului, plus dobanda anuala de 5% (calculata incepand cu data de 15 martie 2013, pana la momentul achitarii).

„Semnificatia acestei hotarari este aceea ca nu mai exista locuri in lumea fotbalistica unde legea si contractul nu sunt respectate. Din pacate, in acest caz, nerespectarea de catre clubul ucrainean a contractului cu dl. Buta a avut consecinte negative asupra carierei acestuia. Decizia FIFA e un avertisment pentru cei care nu vor sa respecte contractele: mai devreme sau mai tarziu, vor plati mai mult” a spus Tudor Chiuariu, partener senior al Chiuariu & Asociatii.

Nerespectarea deciziei Camerei pentru Solutionarea Litigiilor va atrage inaintarea cazului catre Comitetul Diciplinar al FIFA, in vederea sanctionarii clubului ucrainean.

In calitate de reprezentanti ai fotbalistului Cornel Buta, avocatii de la Chiuariu & Asociatii (CAAL) au notificat in anul 2012 clubului ucrainean Volyn Lutsk privind incetarea relatiilor contractuale, din culpa clubului, si au deschis o actiune impotriva acestuia in fata instantelor sportive.

Chiuariu & Asociatii solicita Camerei pentru Solutionarea Litigiilor (Dispute Resolution Chamber – DRC) a FIFA constatarea rezilierii contractului dintre Cornel Buta si Volyn Lutsk, din culpa clubului, pentru neplata la timp a drepturilor salariale, precum si obligarea clubului la plata salariilor restante.

Din luna iulie 2010, cand fundasul a semnat contractul pe doi ani cu echipa din prima liga ucraineana, Cornel Buta a avut prim sezon foarte bun, in care a evoluat in douazeci si unu de meciuri.

Ulterior unei perioade in care si-a primit drepturile salariale cu intarziere si unei notificari adresate oficialilor echipei ucrainene, acestia si-au redresat atitudinea numai pentru o scurta perioada.

Cornel Buta are 34 de ani si evolueaza pe postul de fundas dreapta. In cariera sa, a jucat la echipele: FC Brasov (1996-1999, 2001-2002), Dinamo Bucuresti (1999-2000), Rapid Bucuresti (2000-2001, 2003-2004), Progresul Bucuresti (2002-2003), Volyn Lutsk (2004-2005), Pandurii Targu Jiu (2005- 2006) si Poli Iasi (2006-2010).

Sursa: Chiuariu & Asociatii

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close