Afla tot ce trebuie sa stii despre redirectionarea a 2% din impozitul pe salarii

feature photo

Potrivit prevederilor art. 57 din Codul Fiscal, contribuabilii pot dispune asupra destinatiei unei sume reprezentand pana la 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii, pentru sustinerea entitatilor nonprofit care se infiinteaza si functioneaza in conditiile legii, unitatilor de cult, precum si pentru acordarea de burse private, conform legii, prin completarea si depunerea formularului 230 „Cerere privind destinatia sumei reprezentand pana la 2% din impozitul anual si deducerea cheltuielilor efectuate pentru economisirea in sistem colectiv pentru domeniul locativ”.

Generalitati

In categoria entitatilor nonprofit se cuprind, de exemplu: asociatiile, fundatiile, organizatiile sindicale, patronatele, partidele politice, asociatiile de proprietari, casele de ajutor reciproc ale salariatilor, in masura in care, potrivit legilor proprii de organizare si functionare desfasoara activitati nonprofit iar sumele primite din impozit sa fie folosite in acest scop.

De asemenea, potrivit art. 84 din Codul Fiscal, contribuabilii pot dispune asupra destinatiei unei sume, reprezentand pana la 2% din impozitul datorat pe: venitul net anual din activitati independente, cedarea folosintei bunurilor, activitati agricole; castigul net anual impozabil din transferul titlurilor de valoare, altele decat partile sociale si valorile mobiliare, in cazul societatilor inchise; castigul net anual din operatiuni de vanzare-cumparare de valuta la termen, pe baza de contract, si orice alte operatiuni de acest gen, pentru sustinerea entitatilor nonprofit care se infiinteaza si functioneaza in conditiile legii, unitatilor de cult, precum si pentru acordarea de burse private, conform legii, prin depunerea formularului 200 „Declaratie privind veniturile realizate din Romania”, completand sectiunea III.

Formularistica

Contribuabilii care isi exprima optiunea de virare a sumei de pana la 2% pot solicita directionarea acestei sume catre o singura entitate nonprofit sau unitate de cult.

Contribuabilii care au obtinut venituri din salarii sau asimilate salariilor depun formularul 230 „Cerere privind destinatia sumei reprezentand pana la 2% din impozitul anual si deducerea cheltuielilor efectuate pentru economisirea in sistem colectiv pentru domeniul locativ” la administratiile fiscale de domiciliu.

Contribuabilii care au realizat venituri din activitati independente/activitati agricole, impusi pe baza de norma de venit, si/sau din cedarea folosintei bunurilor, care nu au obligatia depunerii formularului 200, si care au efectuat in cursul anului fiscal de raportare cheltuieli cu burse private si solicita restituirea acestora si/sau opteaza pentru virarea unei sume in contul unei entitati nonprofit sau al unei unitati de cult completeaza sectiunea III din formular.

Formularele 200 si 230 se pot obtine direct de la sediul unitatilor fiscale sau pot fi descarcate de pe websit-ul ANAF, de la adresa www.anaf.ro, sectiunea Asistenta contribuabili/ Toate formularele, cu explicatii/ Formularele fiscale ordonate dupa numar din prima pagina meniul superior.

Atentie! Formularele 230 si 200 se pot depune si on-line. Pentru descarcarea si completarea on-line a formularelor, contribuabilii vor accesa website-ul ANAF, la adresa www.anaf.ro, sectiunea Declaratii electronice/ Descarcare declaratii.

Transmiterea on-line se va face de la adresa www.e-guvernare.ro, daca contribuabilul dispune de un certificat digital calificat. Detinatorii de certificate digitale calificate pot transmite formularele si pentru alti contribuabili, prin inregistrarea ca imputerniciti fiscali urmand procedura de inregistrare a documentatiei si a formularului 150 la organul fiscal.

Depunere formulare

Din punct de vedere al depunerii formularelor, precizam ca potrivit prevederilor art. 17, coroborate cu cele ale art. 18 din OG 92/2003 privind Codul de Procedura Fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, contribuabilul este subiect al raportului juridic fiscal care isi poate indeplini obligatiile fiscale, personal, la ghiseele administratiei fiscale la care este arondat, sau printr-un imputernicit, desemnat potrivit legii. Imputernicitul este obligat sa depuna la organul fiscal actul de imputernicire, in original sau in copie legalizata.

Sursa: DGFP Valcea

1 comentariu pentru “Afla tot ce trebuie sa stii despre redirectionarea a 2% din impozitul pe salarii”

  1. ARAMA MARIAN spune:

    Suntem o asociatie profesionala si am primit de la mebrii nostri numeroase formulare Cerere privind destinatia sumei reprezentând pâna la 2% din impozitul anual 230.
    Pe ce baza putem sa le depunem la organelle ANAF?

    Cu stima,
    VICEPRESEDINTE APAP
    Marian Arama

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close