Noi modificari legislative in materia achizitiilor publice

KPMGIn Monitorul Oficial nr. 251 din 30 aprilie 2013 a fost publicata OUG 35/2013 care modifica si completeaza OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii.

OUG 35/2013 stabileste o serie de masuri care au ca scop principal (1) eficientizarea si accelerarea procesului de achizitii publice si (2) stoparea tergiversarilor nejustificate in adoptarea deciziilor finale de catre membrii comisiilor de evaluare. Ordonanta reglementeaza expres termenele maximale in care comisiile de evaluare au obligatia legala de a finaliza fiecare etapa specifica a principalelor proceduri de atribuire (i.e. licitatie deschisa, licitatie restransa, dialog competitiv, negocierea cu publicarea prealabila a unui anunt de participare).

Astfel, spre exemplu, in cadrul procedurii licitatiei deschise se prevede expres ca evaluarea ofertelor se va derula intr-un termen de maxim 35 de zile de la deschiderea ofertelor. De asemenea, in cadrul procedurii dialogului competitiv, OUG 35/2013 stabileste un termen legal maximal pentru fiecare etapa specifica procedurii, dupa cum urmeaza (1) 15 zile de la data limita de depunere a candidaturilor pentru preselectia candidatilor, (2) 120 de zile de la transmiterea invitatiei de participare la dialog pentru finalizarea dialogului cu candidatii, (3) 35 de zile de la deschiderea ofertelor in vederea finalizarii evaluarii ofertelor. Aceste termene se vor aplica in cadrul procedurilor avand ca obiect atribuirea contractelor de concesiune de servicii, a contractelor de concesiune de lucrari, si a parteneriatelor public-private.

Mai mult, potrivit OUG 35/2013, depasirea acestor termene constituie atat o abatere disciplinara grava pentru membrii comisiilor de evaluare, cat si o contraventie ce urmeaza a se sanctiona cu o amenda cuprinsa intre 20.000 RON si 40.000 RON.

Prevederile OUG 35/2013 au intrat in vigoare pe data de 30 aprilie 2013, data publicarii Ordonantei in Monitorul Oficial.

Sursa: KPMG, Nemoianu Attorneys at Law

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close