CEDO. Cauza Catana impotriva Romaniei. Incalcarea art. 3 din Conventie

In Monitorul Oficial nr. 258 din 9 mai 2013 a fost publicata Hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului din 29 ianuarie 2013 in cauza Catana impotriva Romaniei.

La originea cauzei se afla Cererea nr. 10.473/05 indreptata impotriva Romaniei, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Constantin-Cristian Catana (reclamantul), a sesizat Curtea la 14 februarie 2005 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).

Reclamantul s-a plans de relele conditii de detentie suportate in arestul Inspectoratului de Politie Judetean Bacau, de lipsa unei cai de atac efective pentru a contesta arestarea sa preventiva, de nerespectarea prezumtiei de nevinovatie si de atingerea adusa dreptului sau la respectarea vietii private.

Circumstantele cauzei

Reclamantul s-a nascut in 1969 si are domiciliul in Piatra-Neamt.

La momentul faptelor, acesta era judecator la Judecatoria Piatra-Neamt. Intr-o cauza penala inscrisa pe rolul acestei instante de tribunal figura ca inculpat un anume B.C.V.

Cu privire la pretinsa incalcare a art. 3 din Conventie

Invocand art. 3 din Conventie, reclamantul s-a plans de relele conditii pe care a trebuit sa le suporte in timpul detentiei sale in arestul Inspectoratului de Politie Judetean Bacau, din 19 octombrie 2004 pana pe 7 ianuarie 2005, cu incalcarea art. 3 din Conventie.

Cu privire la admisibilitate

Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 §3 lit. a) din Conventie. De asemenea, Curtea subliniaza ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarat admisibil.

Cu privire la fond

Facand trimitere la faptele relevante, Guvernul considera ca conditiile de detentie suportate de reclamant nu atingeau gradul de gravitate impus de art. 3 din Conventie.

Reclamantul sustine ca, in ceea ce il priveste, conditiile de detentie din arestul Inspectoratului de Politie Judetean Bacau au constituit un tratament contrar art. 3 din Conventie.

Curtea reaminteste ca art. 3 din Conventie impune statului sa se asigure ca orice persoana este detinuta in conditii compatibile cu respectarea demnitatii umane, iar modalitatile de executare nu supun partea in cauza unei suferinte sau unei incercari de o intensitate care sa depaseasca nivelul inevitabil de suferinta inerent detentiei, precum si ca, tinand seama de cerintele practice din inchisoare, sanatatea si confortul prizonierului sunt asigurate in mod corespunzator (Kud?a impotriva Poloniei [MC], nr. 30.210/96, pct. 92–94, CEDO 2000-XI). In cazul evaluarii conditiilor de detentie, trebuie sa se tina seama de efectele cumulate ale acestora, precum si de afirmatiile specifice ale reclamantului (Dougoz impotriva Greciei, nr. 40.907/98, pct. 46, CEDO 2001-II).

In speta, Curtea constata ca reclamantul s-a plans de relele conditii de detentie cu care s-a confruntat timp de doua luni si nouasprezece zile petrecute in arestul Inspectoratului de Politie Judetean Bacau. In ceea ce priveste, in special, spatiul personal acordat reclamantului in arest, Curtea constata ca persoana in cauza a suferit efectele unei situatii de suprapopulare in celule (a se vedea, mutatis mutandis, Colesnicov impotriva Romaniei, nr. 36.479/03, pct. 78–82, 21 decembrie 2010, si Budaca impotriva Romaniei, nr. 57.260/10, pct. 40–45, 17 iulie 2012). Intr-adevar, chiar si luand in considerare informatiile oferite de Guvern, reclamantul, care impartea celula cu alte 3 persoane, dispunea de un spatiu individual redus de 3,13 m2, ceea ce era sub norma recomandata de catre CPT pentru celulele colective (supra, pct. 27).

Insuficienta spatiului vital se pare ca s-a agravat in speta, in special din cauza posibilitatilor foarte limitate de a petrece timp in afara celulei. Astfel, reclamantul era inchis mare parte din zi, beneficiind de o plimbare zilnica de o ora si de dreptul de acces la baie timp de 15 minute pe zi si acces la dus o data pe saptamana.

Pe langa problema suprapopularii din celule, afirmatiile reclamantului cu privire la accesul restrictionat la toalete sunt mai mult decat plauzibile si reflecta realitati deja descrise de catre CPT in urma vizitelor sale in centrele de retinere si arestare preventiva ale Politiei Romane.

Desi Curtea admite ca, in speta, nimic nu indica faptul ca a existat intr-adevar intentia de a-l umili sau injosi pe reclamant in timpul detentiei sale in arestul Inspectoratului de Politie Judetean Bacau, absenta unui astfel de scop nu exclude constatarea incalcarii art. 3. Curtea considera ca, in cauza, conditiile de detentie pe care reclamantul a trebuit sa le suporte pentru o perioada de doua luni si aproape 3 saptamani l-au supus la o experienta de o intensitate care depasea nivelul inevitabil de suferinta inerent detentiei.

Prin urmare, a fost incalcat art. 3 din Conventie.

Cu privire la pretinsa incalcare a art. 5 §4 din Conventie

Reclamantul s-a plans de o atingere adusa principiului egalitatii armelor, subliniind ca autoritatile nu au luat masurile necesare pentru a asigura prezenta sa la termenul din 12 noiembrie 2004 in fata Inaltei Curti unde s-a judecat mentinerea arestarii preventive. Art. 5 §4 din Conventie prevede urmatoarele:

„Orice persoana lipsita de libertatea sa prin arestare sau detentie are dreptul sa introduca recurs in fata unui tribunal, pentru ca acesta sa statueze intr-un termen scurt asupra legalitatii detentiei sale si sa dispuna eliberarea sa daca detentia este ilegala.“

Cu privire la admisibilitate

Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 §3 lit. a) din Conventie. De asemenea, Curtea subliniaza ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarat admisibil.

Cu privire la pretinsa incalcare a art. 6 §2 din Conventie

Reclamantul considera ca, prin continutul sau, comunicatul de presa al PNA din 19 octombrie 2004 a incalcat dreptul sau la prezumtia de nevinovatie garantat de art. 6 §2 din Conventie

Cu privire la admisibilitate

Curtea reaminteste ca, daca principiul prezumtiei de nevinovatie consacrat de art. 6 §2 este inclus printre elementele procesului penal echitabil cerut de art. 6 §1, acesta nu se limiteaza la o garantie procedurala in materie penala: sfera sa de aplicare este mai vasta si impune ca niciun reprezentant al statului sa nu declare ca o persoana este vinovata de savarsirea vreunei infractiuni mai inainte ca vinovatia sa sa fie stabilita de o instanta (Allenet de Ribemont impotriva Frantei, 10 februarie 1995, pct. 35–36, seria A nr. 308). O atingere adusa prezumtiei de nevinovatie poate fi generata nu doar de un judecator sau de o instanta, ci si de alte autoritati publice (Daktaras impotriva Lituaniei, nr. 42.095/98, pct. 4142, CEDO 2000-X).

Art. 6 §2 nu poate, cu toate acestea, impiedica, cu privire la art. 10 din Conventie, autoritatile sa informeze publicul asupra anchetelor penale in curs, dar cere ca acestea sa o faca cu toata discretia si toata rezerva pe care o impune respectarea prezumtiei de nevinovatie.

Curtea subliniaza ca, in speta, comunicatul de presa incriminat a informat publicul cu privire la decizia parchetului de a incepe urmarirea penala impotriva reclamantului pentru infractiunea de luare de mita. Subliniind importanta alegerii termenilor utilizati de agentii statului, Curtea reaminteste ca ceea ce e important pentru aplicarea dispozitiilor citate anterior este sensul real al declaratiilor in cauza, si nu forma lor textuala (Lavents impotriva Letoniei, nr. 58.442/00, pct. 126,28 noiembrie 2002).

Or, in speta, comunicatul de presa relata ca reclamantul a fost surprins in flagrant, precum si circumstantele concrete constatate in cursul procedurii de organizare a flagrantului. Faptele relatate de comunicatul de presa pot fi intelese ca o modalitate prin care Ministerul Public afirma ca existau suficiente probe pentru a justifica decizia sa de incepere a urmaririi penale impotriva reclamantului (a se vedea, mutatis mutandis, Butkevi?ius impotriva Lituaniei, nr. 48.297/99, pct. 52, CEDO 2002-II).

In plus, Curtea observa ca impactul cauzei si importanta pe care aceasta o avea in ochii opiniei publice rezultau din pozitia ocupata de reclamant, judecator la Judecatoria Piatra-Neamt, in contextul luptei impotriva coruptiei, un subiect de interes atat pentru autoritatile nationale, cat si pentru marele public.

Avand in vedere cele de mai sus, Curtea nu identifica, in speta, nicio atingere adusa prezumtiei de nevinovatie. Rezulta ca acest capat de cerere este in mod vadit nefondat si trebuie respins in temeiul art. 35 §3 si 4 din Conventie.

Cu privire la pretinsa incalcare a art. 8 din Conventie

Reclamantul s-a plans de o atingere a dreptului sau la respectarea vietii private, sustinand ca fusese fotografiat si filmat pe 19 octombrie 2004, in timp ce era arestat si incatusat. Curtea va examina aceste afirmatii ale reclamantului in temeiul art. 8 din Conventie.

Cu privire la admisibilitate

Cu titlu preliminar, Curtea retine ca, desi reclamantul a fost sursa mai multor articole de ziar aparute in zilele ce au urmat arestarii sale, niciunul din aceste articole nu a fost insotit de poza reclamantului pretins realizata in conditiile denuntate de cel in cauza. In plus, niciun document care sa ateste ca au fost realizate si transmise imagini nu a fost depus la dosar.

Curtea observa, in continuare, ca, presupunand chiar ca sustinerile reclamatului cu privire la inregistrarea de imagini sunt justificate, conform observatiilor partilor, nu s-a stabilit ca jurnalistii fusesera informati de catre autoritati de prezenta reclamantului la sediul Parchetului. Daca este adevarat ca, dupa audierea sa, reclamantul s-a aflat la dispozitia anchetatorilor, acest element singular nu permite stabilirea cu certitudine a faptului ca prezenta mass-mediei in apropierea sediului Parchetului avea acordul autoritatilor, iar Curtea nu poate face speculatii cu privire la acest aspect.

De asemenea, inregistrarea imaginilor a avut loc in afara sediului Parchetului (a se vedea, a contrario, Toma impotriva Romaniei, nr. 42.716/02, pct. 91, 24 februarie 2009). Prin urmare, capatul de cerere vizand ingerinta in viata privata a reclamantului prin faptul ca fusese fotografiat si filmat cu acordul politiei este in mod vadit nefondat si trebuie respins in temeiul art. 35 §3 a) si 4 din Conventie.

In cazul in care jurnalistii l-ar fi filmat si fotografiat pe reclamant fara acordul autoritatilor, cel in cauza ar fi trebuit sa initieze o actiune civila in fata instantei pentru a obtine repararea prejudiciilor suferite, acest lucru fiind posibil in virtutea dispozitiilor Codului civil care reglementeaza raspunderea civila delictuala (Pop Blaga impotriva Romaniei (dec.), nr. 37.379/02, pct. 146, 10 aprilie 2012). Reiese ca acest capat de cerere este inadmisibil din cauza neepuizarii cailor de atac interne si trebuie respins in temeiul art. 35 §1 si 4 din Conventie.

Prejudiciu

Reclamantul solicita 230.000 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu material reprezentand salariile pe care nu le-a primit ca urmare a procedurii initiate impotriva lui si costul unui credit pe care il contractase. Acesta solicita, de asemenea, 2.250.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral suferit.

Curtea subliniaza ca singura baza de retinut pentru acordarea unei reparatii echitabile consta, in cauza, in incalcarea art. 3 in ceea ce priveste conditiile rele de detentie, precum si a art. 5 §4 din Conventie. Curtea nu considera ca exista o legatura de cauzalitate intre incalcarea constatata si prejudiciul material pretins si respinge cererea. Cu toate acestea, Curtea considera ca reclamantul a suferit un prejudiciu moral incontestabil, care nu poate fi remediat prin simpla constatare a incalcarii. Pronuntandu-se in echitate, in conformitate cu art. 41 din Conventie, Curtea considera ca trebuie sa ii acorde reclamantului 3.900 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

Cheltuieli de judecata

Reclamantul solicita, de asemenea, 1.000 EUR pentru cheltuielile de judecata si prezinta documente justificative pentru aceasta suma.

Potrivit jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor de judecata decat in masura in care se stabilesc caracterul real, necesitatea si caracterul rezonabil al valorii lor. In speta, tinand seama de documentele de care dispune si de criteriile mentionate anterior, Curtea considera ca este rezonabil sa se acorde reclamantului suma de 1.000 EUR pentru toate cheltuielile.

Dobanzi moratorii

Curtea considera necesar ca rata dobanzilor moratorii sa se intemeieze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, majorata cu 3 puncte procentuale.

CEDO, in unainmitate:

• a declarat cererea admisibila in ceea ce priveste capetele de cerere intemeiate pe art. 3 si art. 5 §4 din Conventie si inadmisibila pentru celelalte capete de cerere;
• a hotarat ca a fost incalcat art. 3 din Conventie;
• a hotarat ca a fost incalcat art. 5 §4 din Conventie;
• a hotarat:

a) ca statul parat trebuie sa plateasca reclamantului, in termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a hotararii, in conformitate cu art. 44 §2 din Conventie, sumele urmatoare, care vor fi convertite in moneda statului parat la cursul de schimb valabil la data platii:
– 3.900 EUR (trei mii noua sute euro) plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit, pentru prejudiciu moral;
– 1.000 EUR (una mie euro) plus orice suma ce ar putea fi datorata reclamantului cu titlu de impozit, pentru cheltuieli de judecata.

Sursa: Infolegal