O teorie a haosului in dreptul afacerilor

Editorial publicat in Curierul Judiciar nr. 6/2013

 

Prof. univ. dr. Gheorghe Piperea

Facultatea de Drept, Universitatea din Bucuresti

Avocat, Managing Partner SCA Piperea&Asociatii

 

Notiunea

 

1. Intuitiv si contra-intuitiv. Ceea ce „stim” sau credem ca stim este intuitiv, este din domeniul evidentei, al certitudinii. Este un domeniu vecin si conex celui al prejudecatilor. Ceea ce la prima vedere ne contrazice certitudinile sau prejudecatile si chiar ne contrariaza este contra-intuitiv. Dar nu inseamna ca aceasta aparenta bulversanta nu este reala sau exacta. Nu poti nega realitatea contra-intuitiva doar pentru ca nu o poti intelege sau accepta.

In domeniul dreptului suntem obisnuiti cu un limbaj tehnic, aparent ininteligibil pentru mirean, lucram cu prezumtii, dam tehnicilor sau formelor juridice certitudini si subiectivitate si, deseori, operam si cu prejudecati. Ridicam mult prea des aceste prejudecati la rang de principii, crezand ca facem astfel stiinta din ceva ce este, mai degraba, o doctrina. Sunt „adevaruri” de tip subiectiv pe care, cu sau fara coerenta, dar mai mult inconstient, le intuim. Aceasta nu inseamna ca preceptele noastre sunt corecte si, cu atat mai mult, nu inseamna ca ceea ce pare ca le ultragiaza nu este corect.

 

2. Sindromul celulei stagnante. Celulele sunt in permanenta miscare, iar miscarea lor este o conditie a viabilitatii tesutului care compun organele si a organismului compus din organe, in ansamblul sau. Celulele se misca nu numai in spatiu, ci si in timp: se nasc ca celule stem (celule sursa, din care evolueaza toate celulele „specializate”), evolueaza ca celule ale unui tesut anume si mor dupa un program care permite altor celule sa le inlocuiasca pe cele initiale. Daca aceasta miscare la aceasta scala infinitezimala se opreste, daca celula stagneaza subit, imprevizibil pentru intregul program genetic, moare instantaneu si inainte de vreme; „informatia” este preluata automat de alte celule, care se opresc si ele; tesutul din care fac parte aceste celule stagnante se necrozeaza; organul este afectat si organismul nu mai functioneaza la capacitate sau, si mai grav, intra in colaps si moare. O cauza mica, imprevizibila, genereaza o reactie in lant enorma. Este ceea ce, in biologie, se numeste „sindromul celulei stagnante”[1]. Oricat de curios ar parea, acest sindrom e perceptibil si in societate si, in mod indirect, in economie si in drept. Daca un individ isi pierde suflul, el se opreste; inconstient, el transmite informatia aproapelui lui (familie, vecini, colegi, concetateni), care capata tendinta de a se opri si care sfarsesc si ei prin a se opri; increderea, oxigenul necesar respiratiei sociale, devine evanescenta, se evapora; organismul social se gripeaza si, rand pe rand, tesuturile (relatiile sociale, afacerile, inclusiv cele bancare…) mor, ducand faliment (failure). Ca sa functioneze din nou la capacitate, organismul aflat intr-o asemenea deficienta trebuie sa consume (bani, medicamente sau mai multa energie) ori sa fie supus unei operatii chirurgicale care sa elimine tumoarea sau tesutul necrozat. Iar toate acestea costa. Oare aceste costuri sunt inevitabile? Nu s-ar putea corecta cauza infima care genereaza aceste consecinte enorme? in definitiv, nu e nevoie decat de o doza homeopatica, ba chiar infinitezimala de oxigen!

 

3. Incercare de definitie. Haos-ul inseamna opusul ordinii, starea de dezordine primordiala a materiei. A imagina o teorie a haosului pare a incerca o explicatie a unui oximoron. intr-adevar, teoria este o inlantuire logica, ordonata, de idei si concepte care explica, analizeaza sau proiecteaza ceva, in timp ce, in limbaj comun, stim intuitiv ca haosul este dezordine, depasire a granitei logicii, invalmaseala, confuzie. Deci, haosul si teoria par a se exclude reciproc. Dar, sa nu ne grabim cu concluziile.

Vechii greci intelegeau prin haos spatiul nemarginit de dinaintea istoriei si timpul infinit care exista inaintea tuturor lucrurilor.

In termodinamica, haosul este rezultatul final al entropiei, adica al tendintei naturale catre dezordinea tuturor lucrurilor. Conform DEX, entropia este masura sau gradul de (dez)organizare a unui sistem, o marime termodinamica de stare care reflecta ireversibilitatea proceselor macroscopice. Haosul este, insa, si inceputul entropiei, intrucat Entropia Totala, maxima, inseamna dezordine maxima, adica starea de echilibru termodinamic; din moment ce haosul este finalul entropiei, inseamna ca haosul este starea de echilibru termodinamic, singura stare de echilibru termodinamic; dar starea de echilibru este chiar inversul dezordinii, pentru ca echilibrul este o forma de ordine, adica de Entropie Zero (=lipsa a dez-ordinii). Haosul este, deci, inceputul si sfarsitul entropriei, alfa si omega. Haos-ul este, in fizica si filozofie, atat dezordinea absoluta, punctul final al tendintei catre dezordine, cat si starea de echilibru absolut si final, ordinea totala.

Interesant de retinut este semnificatia notiunii de „temperatura Zero Absolut”, care se atinge la -273,150 C, stare unde/cand miscarea nucleara inceteaza, nemaiexistand energie. Daca nu mai exista energie, nu mai exista lucru mecanic. Aceasta valoare a fost calculata de fizicianul irlandez Kelvin. O corelatie a acestei valori poate fi facuta cu cele doua principii ale termodinamicii, formulate de Rudolf Iulius Emanuel Clausius. in 1861, Clausius a enuntat primul principiu al termodinamicii dupa care energia este eterna: ea nu poate fi creata, nici distrusa, doar transformata. Acelasi Clausius a formulat, in 1864, al doilea principiu al termodinamicii: energia consumata este intotdeauna mai mare decat caldura degajata (lucrul mecanic, energia utila), deci intotdeauna va exista o pierdere de energie. Rezultatul acestei pierderi de energie poate fi temperatura Zero Absolut. Iar aceasta temperatura, extinsa la nivelul intregului Univers, poate insemna Haosul.

In fizica, economie, biologie si in meteorologie, haosul este starea de dezordine si iregularitate a unui sistem, a carui evolutie in timp, desi guvernata de legi simple si exacte, este extrem de sensibila la conditiile initiale sau exterioare si, deci, imprevizibila. O mica variatie a acestor conditii sau o infima perturbatie exterioara poate produce rezultate complet diferite, astfel ca, pe termen lung, comportamentul sistemului nu poate fi prevazut. Majoritatea sistemelor din natura, economie, societate etc. au un comportament haotic, adica imposibil de prezis sau controlat (organismele vii, vremea, economia, societatea etc.). De altfel, exista o intreaga teorie a haosului, o disciplina contra-intuitiva ce isi propune sa studieze comportamentul unor sisteme, care ar trebui sa fie determinabile logic, deterministe, dar care sunt impredictibile[2].

Teoria haosului este o disciplina matematica, cu multiple aplicatii in fizica, inginerie, biologie, genetica, economie si chiar in meteorologie, facand parte din grupul mai mare de discipline reunite sub sintagma „teoria complexitatii”[3]. Teoria haosului studiaza comportamentul sistemelor dinamice care sunt foarte sensibile la conditiile initiale, astfel ca, desi cauzele pot fi cunoscute, efectele nu pot fi determinate cu exactitate. Este o teorie care, cel putin aparent, se opune principiilor mecanicii, fixate de Isaac Newton, dupa care, daca poti determina cauzele miscarii intr-un sistem dinamic, poti determina, calcula, explica, prezice sau preconiza si efectele acestora. Este ceea ce in fizica si filozofie se numeste determinism. Desi teoria mecanicii newtoniene este in continuare exacta in ce priveste corpurile mari, ea este inutila si inaplicabila corpurilor infime. Particulele cuantice sunt in afara oricarei reguli ale mecanicii, intrucat ele exista (sub forma de particule, multe dintre ele „dovedite” doar teoretic) si nu exista (sub forma de unda, care inseamna forma sau anticiparea materiei) in acelasi timp. De aceea a fost teoretizata o mecanica cuantica, menita a explica paradoxul unor astfel de particule de a fi in doua locuri in acelasi timp sau pe acela de a exista sau nu in functie de faptul ca sunt supuse analizei sau nu…

Daca efectele nu pot fi determinate, fiind impredictibile, mai putem vorbi de o teorie? Da, cu conditia sa iti ofere o aproximatie cat mai fidela a acestor efecte potentiale, o solutie rezonabila.

Teoria haosului este o teorie probabilului, a aproximarii (fara a fi o teorie aproximativa, adica incompleta). Dupa formula popular cunoscuta sub denumirea de butterfly effect (efectul fluture)[4], micile diferente la nivelul conditiilor initiale (cauze mici) declanseaza in sistem reactii in lant (efecte enorme) care fac imposibila predictia comportamentului sistemului pe termen lung. Perturbatia exterioara, elementul de hazard care schimba totul, este la inceputul lantului cauzal, dar este acolo si atunci in mod complet neasteptat, asa cum se intampla sa existe o lebada neagra la mai multe generatii de lebede, toate albe. Este vorba de fenomenul de black swan, pe care in ultima vreme il includ in analizele lor cu privire la efectele crizei economice chiar si bancherii (aceeasi care, in primi ani ai crizei gaseau de cuviinta sa isi justifice greselile prin afirmatii de gen: criza nu putea fi prevazuta).

A teoretiza haosul inseamna a analiza modul in care cauzele mici determina efecte enorme. inseamna a gasi o solutie rezonabila sindromului celulei stagnante.

Caracteristica aproximatiei (care nu neaga determinismul, ci il completeaza) este proprie chiar si sistemelor care sunt deterministe in mod obisnuit. Se poate calcula cu precizie traiectoria unei planete, dar nu se pot determina efectele devierii sale de la traiectorie produse de un asteroid. Se stie cu precizie ca microbii ating un punct in care nu se mai pot dezvolta si, deci, mor, intrucat victimele capata in timp imunitate, dar in cazul epidemiilor cauzate de virusi sau de alti agenti patogeni nu se poate prezice extensia epidemiei, si atunci se izoleaza pacientul sau grupul de pacienti pentru a nu-i afecta si pe cei sanatosi. Se poate estima cu o anumita precizie ce efecte vor avea multitudinea de contracte ale unui profesionist (contractele sunt, de altfel, fapte juridice incheiate cu intentia de a produce efecte…), dar nu se poate determina cu precizie destinul unui contract care depinde de hazardul moral al comportamentului multitudinii de co-contractanti. Tot ceea ce se poate spera este o aproximare a acestor efecte. Pentru viabilitatea organismului, aceasta aproximare este suficienta.

 

4. Necesitatea teoriei haosului in dreptul afacerilor. Efectul „fluture” poate fi exemplificat si in viata de zi cu zi a juristului.

Un accident de masina in urma caruia o conducta de gaze a fost lovita de soferul care incerca sa evite pietonul, provocand o explozie care a distrus cateva cladiri, nu ar fi avut loc daca pietonul nu ar fi raspuns la mobil in timp ce traversa strada la 5 m de trecerea de pietoni, daca pietonul nu ar fi raspuns sotiei la telefon chiar in momentul in care trecea strada prin loc nepermis, daca sotia nu l-ar fi sunat chiar in acel moment, daca ea insasi nu ar fi fost jefuita de un ins, care nu ar fi jefuit pe nimeni daca nu ar fi avut o imperioasa nevoie de bani pentru… ceva.

Un mare hotel de 5 stele din Bucuresti nu ar fi intrat in insolventa, daca banca la care societatea gestionara a hotelului avea o linie de credit nu ar fi fost in suspendare de activitate timp de 3 saptamani, suspendare care nu ar fi avut loc daca societatea mama nu ar fi decis sa vanda activitatea (sucursala) sa din Romania, care decizie nu s-ar fi luat daca acea banca nu ar fi fost obligata la ea in tara la implementarea unei proceduri de bail-in (salvare de la faliment cu resursele „interne” ale bancii, inclusiv cu depozitele clientilor).

Un director de firma nu ar fi fost acuzat intr-un proces penal pentru emitere de cecuri fara acoperire daca banca la care firma respectiva avea o linie de credit nu ar fi inchis facilitatea, fara notificare prealabila, iar secretara directorului nu ar fi fost retinuta pe aeroport pentru a fi incercat sa plateasca niste cumparaturi facute in dutty-free cu un card de credit ce era dependent, la randul sau, de linia de credit inchisa de banca; iar firma nu ar fi ajuns in insolventa daca facilitatea nu ar fi fost retrasa de banca[5].

Si exemplele pot continua, la o scala mult mai mare.

De altfel, fenomenul de black swan este inclus in ultima vreme in rapoartele asupra crizei publicate de banci globale, cum este Société Générale.

 

Temele teoriei haosului in dreptul afacerilor

 

Tematica este atat de vasta incat pare sa se opuna chiar si ideii de clasificare. in cele ce urmeaza voi incerca o exemplificare a catorva domenii haotice ale dreptului afacerilor.

 

• Actele preparatorii. Contractul negociat se formeaza treptat, se construieste caramida cu caramida. Este ceea ce doctrina recenta denumeste „formare progresiva a contractelor”[6] . Contractele complexe sunt precedate de acorduri de confidentialitate, pre-contracte, acorduri preparatorii etc. Este vorba de surse importante de situatii juridice haotice.

 

• Contractul-cadru. Partile unei operatiuni juridice complexe sau ale unui volum mare de contracte punctuale (exemplu – cele avand ca element comun externalizarea unui serviciu de catre una din parti), pot incheia un contract-cadru din care vor deriva toate celelalte contracte incheiate intre parti sau intre participantii la grupul de contracte. Contractul-cadru (denumit si master-agreement sau framework agreement) este enuntat de art. 1176 C.civ., fiind destinat sa contina regulile esentiale si generice ale contractelor punctuale multiple pe care le anticipeaza si care urmeaza a se incheia intre parti (contracte de aplicatie) sau liniile generice ale actelor aditionale care, fiecare, concretizeaza aspecte ale relatiilor juridice dintre parti. Contractul-cadru este imaginea de fundal pe care se grefeaza mai multe raporturi juridice punctuale care se concretizeaza in facturi, compensari de creante reciproce, punctaje sau arbitraje reciproce; spre exemplu, un contract de cont curent inseamna livrari si plati reciproce, precum si compensari de creante reciproce, platile fiind facute, la finalul unei perioade anume numai de catre cel caruia ii incumba soldul debitor. Contractul – cadru, reunit cu multiplele contracte de aplicatie si operatiuni de executare a regulilor si principiilor contractului-cadru, reprezinta tabloul (pictura) complet si complex al raporturilor juridice dintre parti. Contractele-cadru, precedate ele insele de acorduri preparatorii, pregatesc sau fac posibile acte juridice de aplicatie, care au propria individualitate juridica, dar care deriva din contractul-cadru sau sunt dependente de acesta. Contractele de „aplicatie” sunt subordonate contractului-cadru, fiind menite a asigura finalitatea acestuia[7]. In plus, contractul cadru este originea si centrul unui grup de contracte, fiind sursa lor si legatura juridica intre ele. Raspunderea partilor este de natura contractuala, indiferent daca ea este generata de contractul – cadru sau de contractele de aplicatie. Contractul-cadru presupune continuitate; este, deci, evident ca se refera la profesionisti. Contractul-cadru simplifica si dinamizeaza afacerile, dar prin complexitatea sa genereaza haos.

 

• Solidarismul contractual si „holism”-ul contractual propun reinterpretarea celor trei principii ale efectelor contractelor bilaterale (libertatea contractuala, forta obligatorie, relativitatea efectelor). Oamenii incheie contracte pentru ca urmaresc sa isi satisfaca interesele. Contractul nu se incheie ca scop in sine si nici pentru ca partile isi doresc un raport juridic in mod abstract. Contractul se incheie pentru ca prin el se procura sau ar trebui sa se procure un castig (emolument) ori sa se realizeze un interes nepatrimonial al celor care il semneaza. Drepturile generate de contracte (ca, de altfel, toate drepturile generate de orice alt act juridic), nu sunt abstractiuni si nici facultati discretionare, ci produse ale optiunii si actiunii individuale agreate la nivel social. Drepturile sunt instrumente destinate a obiectiva interese sau puteri recunoscute si garantate de lege pentru a organiza pacea sociala. Partile unui contract au in solidar obligatia de a prezerva utilitatea contractului pentru fiecare dintre ele, iar in acest scop ele sunt datoare sa asigure realizarea continutului contractului si, la nevoie, supravietuirea acestuia. Acestea sunt in solidar obligate sa realizeze continutul contractului, adica interesele fiecareia dintre ele. in contractele pe termen lung sau cu executie succesiva, partile sunt adevarati parteneri la castig, fiecare dintre parti urmarind un emolument din incheierea si executarea contractului, dar si parteneri la riscurile presupuse de executarea contractului, inclusiv la pierderile generate de existenta sau executarea contractului. Fiecare dintre parti are obligatia de a-l pune pe celalalt in postura de a-si realiza interesul urmarit prin incheierea contractului. De aceea, fiecare parte a contractului are dreptul, in contraprestatie, la aceeasi atitudine din partea celuilalt. Este ceea ce, in doctrina recenta de drept civil, se numeste solidarism contractual si semnifica o legatura contractuala intrinseca si profunda pe care contractul o creeaza intre parti, de regula ignorata de juristi, dar urmarita de partile contractului. Tendinta catre echilibrul contractual este o sursa importanta de situatii haotice in dreptul afacerilor.

 

•  Cesiunea contractului. Obligatiile comerciale, specie a obligatiilor care pot fi denumite si „profesionale” intrucat rezulta din exercitiul intreprinderii si, deci, incumba profesionistului, capata caracteristicile intreprinderii, adica asumarea unui risc, increderea si continuitatea, fiind dominate de acestea. Pe de alta parte, intreprinderea poate fi desprinsa de titularul sau (cesionata, data in folosinta cu chirie, data in administrare, constituita in fiducia) si poate fi multiplicata prin franciza. La fel si obligatiile. De altfel, practica dreptului afacerilor a creat o lume noua, stranie, rezultat al unei adevarate obiectivizari sau „patrimonializari” a contractelor, in special, si a obligatiilor, in general. Trecand cu vederea caracterul personal al oricarui contract (pana la urma, contractul este un acord de vointe si o comuniune de interese ale unor persoane concrete), se opereaza tot mai des o circularizare a drepturilor si obligatiilor, prin abstractizarea lor, adica desprinderea lor de persoanele care le-au creat prin acordul lor de vointa. Se creeaza portofolii de creante si garantii, se impacheteaza sub forma securitizarii si se pun in circulatie ca obiecte sau valori patrimoniale in sine. Cesiunea de contract, reglementata in prezent in Codul civil, este nu o simpla cesiune de drepturi si obligatii, ci o cesiune a pozitiei de parte in contract. Cesiunea intreprinderii, ca si circularizarea sau cesiunea contractului, seamana cu transplantul de organe. Multiplicarea intreprinderii prin franciza seamana cu clonarea. Este un set de elemente in plus care genereaza haos in lumea juridica si, implicit, necesitatea unei teorii a haosului in dreptul afacerilor.

 

•  Contractele si grupul de contracte la proba de foc a insolventei (vazuta ca sacrificiu, jertfa, ordalie). In procedura insolventei, contractele sunt mentinute sau continuate, uneori in contra vointei co-contractantului si chiar de pe pozitia unui debitor care nu si-a respectat intocmai obligatiile contractuale. De asemenea, contractele sunt modificate, perfectate (cum e cazul garantiilor sau cel al ante-contractelor la care se refera art.931 din Legea insolventei), incetate, anulate etc., totul sub incidenta principiului maximizarii averii debitorului si cu o aparenta omitere a principiilor clasice ale teoriei generale a obligatiilor. si, in fine, o intreaga paleta de contracte noi (operatiuni curente; operatiuni neobisnuite) sunt antrenate de insolventa, cu parti, participanti, situatii-premise, formalitati de abilitare si reguli diferite de cele cunoscute in teoria clasica, intuitiva. Toate acestea genereaza haos.

 

•  Grupul de contracte. Grupul de contracte poate fi vazut ca un hiper-spatiu al contractului, o alta dimensiune a acestuia, similara spatiului virtual al internetului (care este un non-loc, intrucat este peste tot si nicaieri). Daca in mod traditional privim contractul bilateral in cele trei dimensiuni spatiale ale sale (libertatea de vointa, forta obligatorie si relativitatea efectelor) si in dimensiunea sa temporala (riscul contractului), integrarea sa intr-un grup de contracte il face sa urce, sa se inalte (up-load) intr-o a cincea dimensiune, virtuala, partial incomprehensibila. Important, esential este de a gasi un hyper-link catre aceasta a cincea dimensiune a contractelor. Este ceea se si-ar putea propune o teorie a haosului in dreptul afacerilor.

In cazul grupului de contracte, nu este vorba de un contract complex care sa contina mai multe operatiuni juridice, ci de contracte cu individualitate proprie, dar care sunt reunite de interesul comun al partilor tuturor contractelor din grup. Grupul de contracte formeaza o cvasi-dependenta intre participantii la acest lant (sau cerc) de contracte, desi fiecare contract isi conserva propria sa individualitate.

 

•  Solidarismul contractual si grupul de contracte: impreuna. in virtutea solidarismului contractual, extins la nivelul grupului de contracte, fiecare dintre participantii la lantul de contracte este dator sa coopereze cu ceilalti participanti in vederea realizarii intereselor care au stat la baza incheierii contractelor. in consecinta, in baza contractului principal, se poate cere executarea sau se poate angaja raspunderea oricaruia dintre debitorii din contractele subsecvente sau subsidiare (extreme, adica de la capatul lantului contractual). Este contra-intuitiv si greu de acceptat in prezenta unor prejudecati, dar real si foarte prezent in practica: intr-o asemenea ipoteza, suntem in prezenta unei adevarate raspunderi contractuale pentru fapta altuia. in cazul unei pluralitati de contracte legate intre ele, contractantii aflati la extremele lantului contractual pot formula si actiuni in raspundere delictuala contra partii responsabile. Spre exemplu, in cazul unor produse cu defecte, consumatorul poate sa-l actioneze in raspundere delictuala atat pe vanzator, cat si pe distribuitor si producator, inclusiv in solidar, pentru repararea prejudiciului suferit ca urmare a utilizarii sau consumului produsului cu defecte. La fel, un subantreprenor poate fi actionat in raspundere delictuala de proprietarul imobilului cu vicii, pentru orice prejudicii cauzate de aceste vicii sau utilizatorul unui bun pe care il detine in baza unei operatiuni de leasing poate sa-l actioneze in judecata pe producatorul bunului pentru vicii ascunse ale acestuia. Numai ca, in aceste situatii, trebuie indeplinite toate conditiile raspunderii civile delictuale (fapta ilicita, prejudiciu, legatura de cauzalitate, culpa), inclusiv conditiile de proba ale acestora. Or, in cazul grupului de contracte, din moment ce suntem in prezenta unei raspunderi contractuale pentru fapta altuia, inseamna ca toate facilitatile de proba aplicabile raspunderii contractuale, inclusiv prezumtiile, sunt aplicabile.

Principiul fortei obligatorii a contractelor si principiul relativitatii efectelor acestora sunt subintelese pentru juristi. Ele sunt intuitive, conforme cu ceea ce „stim” (inclusiv cu prejudecatile noastre). in schimb, solidarismul contractual si grupul de contracte sunt contra-intuitive. Nu sunt conforme cu ceea ce „stim”, banuim sau ne place sa credem. Unii avocati chiar confunda notiunea de solidarism contractual cu solidaritatea sociala si notiunea de grup de contracte cu grupul de celule stem depozitate in facilitati criogenice. Solidarismul contractual si grupul de contracte sunt contra-intuitive, intrucat par sa contrazica, primul, principiul fortei obligatorii a contractului, al doilea, principiul relativitatii efectelor contractului. Dar ele exista, nu pot fi negate. Solidarismul contractul este el insusi un principiu demonstrativ (nu si normativ) si, in plus, se justifica in ideea salvgardarii continuitatii contractului. Grupul de contracte este prezent chiar in Noul Cod civil in mai multe aplicatii particulare ale sale, cum ar fi actiunile directe si raspunderea contractuala pentru altul, dar este, in plus, necesar pentru asigurarea continuitatii ansamblului de contracte si pentru asigurarea emolumentului final al acestuia. Aceste doua notiuni contrariaza, chiar socheaza la prima vedere. Dar ele sunt realitati. Nu le poti ignora si, cu atat mai putin, nu le poti nega. si atunci, ceea ce trebuie sa faci este nu sa incerci sa le neutralizezi negandu-le (asa cum facea Papa de la Roma in anul 1969, decretand ca Dumnezeu nu va accepta niciodata ca astrul sau nocturn sa fie „pangarit” de om; si totusi Neil Armstrong a asolizat pe Luna in acel an in care eu eram inca in stadiul de proiect…), ci sa le utilizezi.

Ce e util sau necesar este sa incerci sa gasesti in aceste teorii contra-intuitive solutii pentru:

– continuitatea unui contract aflat in criza sau a unui grup de contracte care poate fi aneantizat de criza sau patologia unuia dintre ele si asigurarea emolumentului contractului pentru ambele/toate partile contractului;

– antrenarea raspunderii si participarea la risc, atat a partilor contractului, cat si a participantilor la grupul de contracte.

 

•  Intreprinderea-organism. Sa incercam sa privim intreprinderea, o afacere organizata in care se vehiculeaza contracte, ca pe un organism care are organe constituite din tesuturi, constituite, la randul lor, din celule: contractele sunt celule, contractele cadru, contractele complexe si grupurile de contracte pe care le incheie acelasi titular de intreprindere sunt tesuturi sau organe ale intreprinderii-organism, iar grupurile de contracte cu mai multi participanti sunt tesuturile mediului economic, ale pietei relevante pe care activeaza intreprinderea, in colaborare cu alte intreprinderi sau in concurenta cu ele. Pentru a evita sau trata sindromul celulei stagnante, un contract profesional aflat in suferinta va putea fi supus re-echilibrarii prestatiilor pe care le poate genera, doar in caz de esec al eforturilor de re-echilibrare urmand a fi izolat si extras din tesut sau din organism, prin mijloace „chirurgicale”, cu grija maxima de a nu afecta organismul in ansamblu.

_____________________________________________________________________________________________

1.A se vedea, pentru o dezvoltare a ideii (http://www.piperea.ro/sindromul-celulei-stagnante-nevoia-de-oxigen/).

2.Conform wikipedia, „haos este cand, desi prezentul determina viitorul, prezentul aproximativ, incert, nu poate determina nici macar aproximativ viitorul”.

3.A se vedea, pentru foarte interesante detalii (http://en.wikipedia.org/wiki/Complexity_theory). Pentru alte amanunte, a se vedea http://en.wikipedia.org/wiki/Chaos_theory.

4.Primul teoretician al haosului a fost un meteorolog, Edward Lorenz, care, in urma unor experimente facute in 1961, a constatat ca nici un sistem de predictie a vremii (forecast), oricat de sofisticat, nu poate oferi o prognoza corecta pe mai mult de o saptamana (de aici, probabil, refrenul cantecului „ne mintim ca la meteo”). El a explicat astfel acest principiu: o simpla miscare de aripi ale unui fluture in Europa, desi atat de (aparent) inofensiva, ba chiar frumoasa, poate antrena un uragan in Pacific. Explicatia a fost preluata de mass media si de scenaristii de film de la Holywood, devenind celebra.

5.Pentru o exemplificare a acestei situatii, posibila in practica, data fiind noua reglementare din Codul civil a facilitatii de credit ne-angajante, a se vedea Gh. Piperea, in Fl. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2012, p. 2164.

6.Sintagma este definita si analizata, sub coordonarea lui Paul Vasilescu, de J. Goicovici, Utilitarism juridic – contractul inteles ca valoare patrimoniala cesibila, in P. Vasilescu (coord.), Cesiunea de contract. Repere pentru o teorie generala a formarii progresive a contractului, Ed. Sfera Juridica, Cluj-Napoca, 2007.

7.Pop, Tratat de drept civil. Obligatiile, vol. II, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2009, p. 217.