CC a admis o obiectie de neconstitutionalitate asupra modificarii Statutului deputatilor si al senatorilor

feature photo

In Monitorul Oficial nr. 404/04.07.2013 a fost publicata Decizia nr. 319 din 19 iunie 2013 a Curtii Constitutionale asupra obiectiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 18 [referitoare la modificarea art. 24] si ale art. I pct. 19 [referitoare la introducerea art. 242] din Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputatilor si al senatorilor.

In motivarea obiectiei de neconstitutionalitate aduse de Presedintele Romaniei se sustine ca sintagma „indicarea cazului prevazut de Codul de procedura penala si motivele concrete si temeinice care justifica luarea masurii preventive sau dispunerea perchezitiei” cuprinsa in art. 24 alin. (1) din lege conduce la concluzia ca Senatul sau Camera Deputatilor se poate pronunta asupra calificarii juridice a faptei imputate sau asupra temeiniciei acesteia.

Referirile exprese la „motivele concrete si temeinice” extrapoleaza aspectele legate de admisibilitatea, administrarea si chiar aprecierea probelor atribute exclusive ale magistratului, de la puterea judecatoreasca la reprezentantii puterii legislative. Aceasta intrucat temeinicia, precum si caracterul concret al motivelor nu pot fi stabilite in afara cadrului trasat de legalitatea, pertinenta, concludenta si utilitatea probelor. Se apreciaza ca, in acest fel, in etapa incuviintarii retinerii, arestarii sau perchezitiei, competenta plenului fiecarei Camere va exceda unei simple evaluari sau aprecieri legate de seriozitatea si lipsa arbitrariului la luarea masurilor respective si va putea produce consecinte directe si indirecte pe terenul asigurarii intereselor urmaririi penale sau al judecatii.

Altfel spus, interpretarea dispozitiilor legale mentionate, in sensul ca Parlamentul, prin Camerele sale, precum si comisia parlamentara care are in competenta analizarea situatiilor privind imunitatea examineaza sub aspectul motivelor concrete, legale si temeinice cererea de retinere, arestare sau perchezitie a unui deputat sau senator ori cererea de incepere a urmaririi penale a unui membru al Guvernului care are si calitatea de deputat sau senator, contravin principiului separatiei puterilor in stat, intrucat o asemenea atributie este cu totul straina statutului juridic constitutional, rolului si functiilor celor doua Camere ale Parlamentului si conduce la incalcarea rolului puterii judecatoresti.

Prin obligativitatea indicarii in cerere sau in sesizare a motivelor concrete, legale si temeinice pentru care se justifica o anumita masura sau inceperea urmaririi penale, se poate naste convingerea ca Parlamentul, prin Camera competenta, ar urma sa judece faptele penale imputate unui deputat sau senator ori unui membru al Guvernului. Or, art. 126 alin. (1) din Constitutia Romaniei stabileste fara echivoc ca justitia se realizeaza numai prin instantele judecatoresti, singurele in masura sa asigure o justitie unica, impartiala si egala, astfel cum prevede art. 124 alin. (2) din Constitutie. Camerele nu au atributii constitutionale de a se pronunta asupra calificarii juridice sau a temeiniciei imputatiei, intrucat ar echivala cu incalcarea competentei si independentei puterii judecatoresti.

Se arata ca aceleasi argumente juridice raman valabile si in cazul dispozitiilor art. 242 din legea criticata.

Cu privire la critici le punctuale formulate:

1. Curtea constata ca prin dispozitiile art. I pct. 18 [referitoare la modificarea art. 24] si ale art. I pct. 19 [referitoare la introducerea art. 24^2] din Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputatilor si al senatorilor, ce formeaza obiectul sesizarii, se mentine deficienta de tehnica legislativa mai sus relevata. in aceste texte, legiuitorul dezvolta regulile privitoare la procedura retinerii, arestarii sau perchezitiei deputatilor ori senatorilor, cu referire distincta la membrii Guvernului care au si calitatea de deputat sau de senator. Reglementarea acestei proceduri este criticata in prezenta cauza, motivandu-se, in esenta, ca induce concluzia
ca Senatul sau Camera Deputatilor se pot pronunta asupra calificarii juridice a faptei ori asupra temeiniciei acesteia, in contradictie cu prevederile constitutionale care reglementeaza principiul separatiei puterilor in stat, precum si infaptuirea justitiei.

2. Curtea constata ca aceste critici sunt intemeiate, intrucat terminologia utilizata de legiuitor pentru reglementarea procedurii mentionate este confuza si lipsita de predictibilitate, fiind susceptibila de a conduce la interpretari in sensul celor aratate in motivarea sesizarii.

3. Astfel, art. 24 alin. (1) din lege, in noua redactare, prevede ca cererea de retinere, arestare sau perchezitie a deputatului ori a senatorului „trebuie sa contina indicarea cazului prevazut de Codul de procedura penala si motivele concrete si temeinice care justifica luarea masurii preventive sau dispunerea perchezitiei”, iar alin. (2) al aceluiasi articol stabileste ca „raportul comisiei va face referiri punctuale la motivele concrete, legale si temeinice invocate”. De asemenea, art. 24^2 din lege, nou-introdus, stabileste in alin. (1) ca sesizarea trebuie sa contina „motivele concrete, legale si temeinice” care justifica inceperea urmaririi penale, iar in alin. (4) ca „raportul comisiei va face referiri punctuale la motivele concrete, legale si temeinice invocate”.

Este evidenta preocuparea legiuitorului de a asigura fundamentarea cererii de retinere, arestare si perchezitie, atat in fapt, cat si in drept, in scopul de a oferi posibilitatea aprecierii seriozitatii si bunei-credinte a masurii solicitate, in sensul ca aceasta are in vedere fapte concret determinate si nu e inspirata de motive politice. Cu toate acestea, modul de redactare a dispozitiilor criticate, si anume referirea, intarita prin repetitie, la „motive temeinice”, conduce la interpretarea potrivit careia Camerele sesizate cu astfel de cereri realizeaza mai mult decat o apreciere a seriozitatii si loialitatii masurii in cauza, interferand nepermis cu activitatea specifica instantelor de judecata, singurele in masura sa se pronunte asupra calificarii juridice sau a temeiniciei imputatiei.

Curtea constata in acest sens ca si textul constitutional de referinta in materia imunitatii parlamentare utilizeaza notiunea de „temei”, insa intr-un alt inteles juridic decat cel la care se refera normele criticate. Astfel, art. 72 alin. (3) teza finala din Constitutie prevede ca, „in cazul in care Camera sesizata constata ca nu exista temei pentru retinere, va dispune imediat revocarea acestei masuri”. Sensul notiunii de „temei” este cel explicitat de Curte in jurisprudenta saT de exemplu, atunci cand, examinand dispozitiile incidente in aceasta materie cuprinse in Regulamentul Senatului, a retinut, cu privire la imunitatea parlamentara, ca aceasta „constituie o masura de protectie constitutionala a mandatului parlamentar […]. Esenta acestei protectii consta in aceea ca poate fi ridicata numai de Camera si numai in considerarea temeiului de fapt si de drept care justifica retinerea, arestarea, perchezitionarea sau trimiterea in judecata, penala sau contraventionala, a senatorului.” (Decizia nr. 46 din 17 mai 1994, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 131 din 27 mai 1994). Asadar, in sensul art. 72 din Constitutie, notiunea de „temei” vizeaza fundamentare in fapt si in drept a masurilor solicitate, iar nu si aprecierea temeiniciei ca insusire a deciziei organelor de jurisdictie de a reflecta realitatea obiectiva a faptelor, intrucat aceasta din urma ar presupune o analiza si apreciere a probelor care au condus la respectiva decizie sau masura (concretizata in cererea de retinere, arestare sau perchezitie a deputatului ori a senatorului).

Din examinarea dispozitiilor art. I pct 18 [referitoare la modificarea art. 24] si ale art. I pct. 19 [referitoare la introducerea art. 24^2] din Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputatilor si al senatorilor rezulta ca acestea nu se refera la „temeiuri” de fapt si de drept ale cererii in cauza, in intelesul art. 72 din Constitutie, ci la temeinicia motivelor {„motive temeinice”) care justifica luarea masurii preventive sau dispunerea perchezitiei. Or, aprecierea temeiniciei acestor motive presupune o activitate de analiza si evaluare care excedeaza cadrului activitatii parlamentare, intrucat antameaza problematica probelor existente in cauza, putand produce consecinte directe si indirecte pe terenul asigurarii intereselor urmaririi penale sau al judecatii.

In acest sens este de altfel chiar punctul de vedere transmis in cauza de Presedintele Camerei Deputatilor, in care se retine ca procedura parlamentara in acest caz ar presupune „o apreciere a membrilor Camerei respective, atat asupra sustinerilor si probelor depuse de Parchet, cat si a sustinerilor si probelor parlamentarului din cauza respectiva”, concluzia exprimata fiind aceea ca „pentru a constata se analizeaza probe si nu simple referate ale procurorilor”.

Acceptarea in consecinta, in conditiile unei lipse de precizie a dispozitiilor criticate, a posibilitatii interpretarii lor in sensul ca Parlamentul, prin Camerele sale, precum si comisia parlamentara care are in competenta analizarea situatiilor privind imunitatea sa procedeze la examinarea probelor care stau la baza cererii de retinere, arestare ori perchezitie a unui deputat sau senator ori a cererii de incepere a urmaririi penale a unui membru al Guvernului care are si calitatea de deputat sau senator, asemenea unui organ de jurisdictie, ar echivala cu admiterea unei ingerinte a Parlamentului in activitatea altor autoritati publice, in contradictie cu dispozitiile constitutionale referitoare la separatia puterilor in stat, incuviintand sau respingand cererea — care fara indoiala trebuie sa fie motivata in fapt si in drept — Camerele Parlamentului nu se transforma intr-un organ de jurisdictie. Acestea nu „spun dreptul”, competenta ce revine exclusiv instantei de judecata, ci apreciaza daca masura solicitata are un temei serios pentru a justifica intreruperea exercitiului mandatului parlamentar. in acest scop, Parlamentul, prin Camerele sale, comisiile parlamentare, pot solicita furnizarea de informatii si precizari, fara a impieta insa asupra cercetarii penale in cauza.

Astfel fiind, pentru evitarea oricarei confuzii intre activitatea Parlamentului si a organelor de jurisdictie in materia procedurii ridicarii imunitatii parlamentare se impune o redactare precisa si univoca a dispozitiilor legale care guverneaza aceasta procedura.

4. Curtea mai constata aceeasi maniera confuza de redactare si in privinta altor prevederi ale textelor de lege criticate. Astfel sunt alineatele (5) si (6) ale art. 24^2, care, potrivit celor retinute de Consiliul Legislativ in avizul formulat in cauza, ar trebui sa se refere la „cererea de incepere a urmaririi penale”, iar nu la „aprobarea cererii de incepere a urmaririi penale”. Desi la punctul 13 din Avizul Consiliului Legislativ referitor la propunerea legislativa pentru modificarea si completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputatilor si al senatorilor a fost formulata in mod expres recomandarea ca alineatele mentionate sa debuteze cu expresia „Hotararea privind cererea de incepere a urmaririi penale…”, aceasta nu a fost insusita de legiuitor. Aceleasi constatari sunt valabile si cu privire la alin. (3) si (4) ale art. 24 din lege, in ceea ce priveste expresia „Hotararea privind aprobarea cererii ministruluijustitiei…” aflata la inceputul celor doua alineate.

5. Intrucat, pentru considerentele aratate, intreaga reglementare a procedurii in caz de retinere, arestare sau perchezitie a deputatului ori a senatorului, respectiv a procedurii in cazul cererii de incepere a urmaririi penale a unui membru al Guvernului care are si calitatea de deputat sau de senator este lipsita de claritate si precizie, generand confuzii sub aspectul exercitarii competentelor specifice Parlamentului, pe de o parte, si a celor specifice instantelor judecatoresti, pe de alta parte, Curtea constata ca dispozitiile art. I pct. 18 [referitoare la modificarea art. 24] si ale art. I pct. 19 [referitoare la introducerea art. 24^2] din Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputatilor si al senatorilor, in ansamblul lor, sunt neconstitutionale, fiind in contradictie cu prevederile Legii fundamentale cuprinse in art. 1 alin. (4) care reglementeaza principiul separatiei puterilor in stat, in art. 1 alin. (5) care reglementeaza principiul legalitatii si in art. 126 alin. (1) referitoare la realizarea justitiei.

Curtea retine ca a mai fost sesizata cu privire la neconstitutionalitatea unor dispozitii ale Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputatilor si al senatorilor.

Aceasta lege, adoptata de cele doua Camere ale Parlamentului in sedinta comuna din 22 ianuarie 2013, in forma data dupa reexaminarea la cererea Presedintelui Romaniei (cerere formulata in 4 februarie 2013), a fost contestata la Curtea Constitutionala de un numar de 25 de senatori, obiectia de neconstitutionalitate fiind inregistrata in data de 14 februarie 2013. Autorii obiectiei de neconstitutionalitate au criticat legea, in ansamblul sau, sub aspectul procedurii de adoptare dupa reexaminarea la cererea Presedintelui Romaniei, precum si, in mod special, dispozitiile art. I pct. 3 [referitoare la modificarea art. 7] si ale art. I pct. 14 [referitoare la introducerea art. 191] din lege. Prin Decizia nr, 81 din 27 februarie 2013, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 136 din 14 martie 2013, Curtea Constitutionala a admis obiectia de neconstitutionalitate si a constatat, in raport cu criticiie formulate, ca dispozitiile Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputatilor si al senatorilor sunt neconstitutionale dupa cum urmeaza: art. I pct. 3, in ceea ce priveste art. 7 alin, (2) lit. d) din legea astfel cum a fost modificata, referitor la termenul de 45 de zile in care deputatul sau senatorul poate contesta la instanta de contencios administrativ raportul de evaluare al Agentiei Nationale de Integritate; art. I pct. 14, in ceea ce priveste art. 191 alin. (1) si (2) referitor la „Conflictul de interese”.

Dupa operarea unor modificari in vederea punerii in acord a legii cu decizia Curtii Constitutionale mai sus mentionata si adoptarea legii in forma modificata, aceasta a fost contestata din nou la Curtea Constitutionala, in data de 21 martie 2013, de un numar de 51 de deputati apartinand Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal. Acestia au criticat art. I pct. 14 [referitor la introducerea art. 191 alin, (1)] din lege, aratand ca acesta conserva, in parte, viciile de neconstitutionalitate constatate de Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 81/2013, precum si art. IV al legii, cu motivarea ca depaseste cadrul aceleiasi decizii, precum si al cererii de reexaminare formulate de Presedintele Romaniei, Prin Decizia nr, 195 din 3 aprilie 2013, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 223 din 18 aprilie 2013, Curtea a admis in parte obiectia de neconstitutionalitate si a constatat ca dispozitiile art. I pct. 14 [referitoare la introducerea art. 191 alin. 1] din Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputatilor si al senatorilor sunt neconstitutionale, in raport cu criticiie formulate, respingand totodata, ca inadmisibila, obiectia de neconstitutionalitate cu privire la dispozitiile art. IV din aceeasi lege.

Dupa operarea unor modificari, adoptarea si transmiterea la promulgare a Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputatilor si al senatorilor, Presedintele Romaniei a formulat prezenta obiectie de neconstitutionalitate, care a relevat existenta altor vicii de neconstitutionalitate ale dispozitiilor cuprinse in lege.

Astfel fiind, Curtea aminteste considerentele cuprinse in deciziile sale nr. 81/2013 si nr. 195/2013, in sensul ca, folosind acest prilej legislativ, la nivelul celor doua Camere ale Parlamentului sa fie revazute textele constatate ca fiind neconstitutionale, inclusiv cu referire la Regulamentele parlamentare, si sa se asigure o corelare si o tratare unitara, intr-un limbaj juridic clar si precis, a problematicii supuse reglementarii.

Cu referire la institutia imunitatii parlamentare, respectiv a ridicarii imunitatii, este recomandabil ca, pe baza celor mai bune practici in materie in statele membre ale Uniunii Europene, sa se procedeze la elaborarea unei proceduri clare in cadrul Regulamentelor parlamentare. Aceste proceduri trebuie, pe de o parte, sa asigure realizarea rolului constitutional al imunitatii parlamentare ca mijloc de protectie „impotriva unor masuri abuzive, determinate uneori de motive politice” (astfel cum Curtea Constitutionala s-a exprimat, de exemplu, prin Decizia nr. 270 din 10 martie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 290 din 15 aprilie 2008), iar, pe de alta parte, sa nu incalce rolul si competentele altor institutii si autoritati publice.

Curtea retine in acest sens, cu titlu exemplificativ, dispozitiile Regulamentului Parlamentului European, care, referindu-se in art. 6 la ridicarea imunitatii, stabileste ca, „in exercitarea competentelor sale in ceea ce priveste privilegiile si im unitatile, Parlamentul urmareste in special conservarea integritatii sale ca adunare legislativa democratica si asigurarea independentei deputatilor in indeplinirea atributiilor care le revin”. De asemenea, referindu-se in art. 7 la procedurile privind imunitatea, acelasi Regulament prevede: „Comisia poate emite un aviz motivat privind competenta autoritatii in cauza si admisibilitatea cererii, dar nu se pronunta in nici un caz asupra vinovatiei sau nevinovatiei deputatului sau asupra oportunitatii sau inoportunitatii urmaririi penale a deputatului pentru opiniile sau actele care ii sunt imputate, chiar daca examinarea solicitarii ii permite comisiei sa dobandeasca o cunoastere aprofundata a cauzei.” Tot astfel, Regulile de procedura ale Bundestagului, reglementand in anexa 6 principiile care guverneaza problematica imunitatii parlamentare, stabilesc, in ceea ce priveste deciziile in aceasta materie, ca privilegiul imunitatii este destinat in primul rand asigurarii capacitatii Bundestagului de a lucra si functiona; membrii acestuia sunt indreptatiti sa decida fara a fi influentati de motive arbitrare. Decizia de ridicare a imunitatii este luata de Bundestag pe propria raspundere, punand in balanta interesele Parlamentului si pe cele ale altor autoritati publice si luand in considerare interesele membrilor la care se refera. in cadrul acestei proceduri nu se realizeaza un examen al probelor, iar decizia adoptata nu contine o calificare a ceea ce este corect ori gresit sau o constatare a vinovatiei ori nevinovatiei.

Pentru considerentele expuse, Curtea admite obiectia de neconstitutionalitate formulata de Presedintele Romaniei si constata ca dispozitiile art. I pct. 18 [referitoare la modificarea art. 24] si ale art. I pct. 19 [referitoare la introducerea art. 242] din Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputatilor si al senatorilor sunt neconstitutionale.

La aceasta decizie a existat si o opinie separata, semnata de Valer Dorneanu, Mona-Maria Pivniceru, Petre Lazaroiu si Tudorel Toader.

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close