Mesajul ministrului justitiei cu ocazia Zilei Justitiei
Cu ocazia Zilei Justitiei, ministrul justitiei a adresat un mesaj, prin care a felicitat personalul din intregul sistem judiciar si a subliniat eforturile depuse pentru asigurarea resurselor normative, umane si materiale care sa asigure functionarea mecanismului judiciar.
“Doresc sa transmit, in primul rand, felicitari personalului din intregul sistem judiciar pentru activitatea desfasurata.
Perioada trecuta de la ultima celebrare a Zilei Justitiei nu a fost deloc una usoara. As putea spune chiar dimpotriva, sarcinile si exigentele carora sistemul a trebuit sa le raspunda au fost parca mai multe si mai complexe.
In calitate de Ministru al justitiei am ca principala responsabilitate asigurarea resurselor normative, umane si materiale care sa asigure functionarea mecanismului judiciar in conditii de calitate si eficienta. Va asigur ca voi depune toate eforturile pentru a obtine in continuare o cat mai mare sustinere din partea Executivului pentru prioritatile sistemului judiciar.
Consider ca din acest punct de vedere suntem deja inscrisi pe un drum bun si sunt extrem de increzator ca in viitorul apropiat vom reusi sa dam in folosinta obiective de investitii in infrastructura, dar si sa asiguram pregatirea magistratilor si intregului personal in vederea punerii in practica cu succes si a Codurilor Penal si de Procedura Penala.
Cred ca suntem cu totii de acord ca lumea justitiei este una complexa si necesita uneori efort si rabdare pentru a o intelege in profunzime. Sa remarcam ca personalitatile care compun acest spatiu profesional sunt magistrati – judecatori si procurori, avocati, notari, dar si reprezentantii mediului academic, juristi, grefieri si personalul instantelor, executori, personalul penitenciarilor etc.
Menirea existentei si celebrarii unei Zile a Justitiei este tocmai sublinierea faptului ca toti acestia au nevoie sa reprezinte o comunitate in avangarda societatii si in slujba cetateanului, si care sa serveasca si sa protejeze, cu onestitate si respect, idealul nobil de dreptate.
In acest spirit, va rog pe toti cei care faceti parte din corpul judiciar sa va inrolati in demersul ambitios pe care vi-l propun pentru bilantul urmatoarei sarbatoriri a Zilei Justitiei: cresterea credibilitatii interne si externe a actului de justitie ca serviciu public performant si la standarde europene recunoscute.
In incheiere permiteti-mi sa va multumesc, o data in plus, pentru efortul tuturor celor care activeaza sau sunt apropiati de lumea justitiei si sa va urez satisfactii profesionale si personale, precum si sa privim spre viitor cu mai multa speranta si incredere!”
Sursa: Ministerul Justitiei