Codul insolventei a fost declarat neconstitutional

Pe 29 octombrie 2013, Plenul Curtii Constitutionale a luat in dezbatere exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 81 alin. (3) si ale art. 348 din O.U.G. nr. 91/2013 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa ridicata direct de Avocatul Poporului, iar in urma deliberarilor, cu majoritate de voturi, a admis-o si a constatat ca ordonanta este neconstitutionala.

Argumentatia retinuta in motivarea solutiei pronuntate de Plenul Curtii Constitutionale va fi prezentata in cuprinsul deciziei, care se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

Avocatul Poporului a oferit urmatoarea motivare pentru exceptia ridicata:

„Dispozitiile art. 81 alin. (3) si ale art. 348 si O.U.G. nr. 91/2013 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, publicata in Monitorul Oficial nr. 620 din 4 octombrie 2013, contravin art. 1 alin. (5) si art. 15 alin. (2) din Constitutia Romaniei.

O.U.G. nr. 91/2013 include intr-un singur act normativ legislatia generala (aplicabila tuturor operatorilor economici), legislatia speciala (incidenta institutiilor de credit si societatilor de asigurare/reasigurare), reglementarea insolventei grupurilor de societati, precum si a insolventei transfrontaliere. Sunt, de asemenea, reglementate in noul act normativ modificari ale procedurilor desfasurate in fata judecatorului sindic, aplicabile proceselor aflate pe rolul instantelor de judecata.
in conditiile actuale, in care Romania, ca membra a Uniunii Europene are obligatia de a transpune o serie de acte normative europene, consecinta fireasca fiind cresterea cantitativa a legislatiei, preocuparea pentru asigurarea securitatii juridice constituie o obligatie. Prin urmare, in activitatea de elaborare, modificare sau abrogare a unor acte normative, care contin norme de procedura, principiul securitatii juridice trebuie privit in intreaga sa dimensiune, cuprinzand, in principal, urmatoarele exigente: neretroactivitatea legii, accesibilitatea si previzibilitatea acesteia.

Referitor la incalcarea art. 1 alin. (5) din Constitutie, precizam urmatoarele:
Prin dispozitiile art. 1 alin. (5) din Legea fundamentala (in Romania, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie) se instituie o obligatie generala, impusa tuturor subiectilor de drept, inclusiv puterii executive, care, in activitatea de legiferare, trebuie sa respecte Legea fundamentala a tarii si sa asigure calitatea legislatiei. Este evident ca pentru a fi aplicat in intelesul sau, un act normativ trebuie sa fie precis, previzibil si totodata sa asigure securitatea juridica a destinatarilor sai.

Principiul previzibilitatii impune ca autoritatile publice sa normeze relatiile sociale prin adoptarea de acte normative care sa intre in vigoare, in cazuri justificate, dupa trecerea unei perioade rezonabile de timp, astfel incat sa permita oricarei persoane sa poata recurge la consultanta de specialitate in vederea adoptarii unei atitudini potrivite. Lipsa unei asemenea exigente a normelor juridice determina o nesiguranta a raporturilor juridice, care poate avea ca efect vatamarea drepturilor subiectilor de drept vizati de ipoteza normei legale.

Totodata, asigurarea securitatii juridice trebuie observata cu mai mare strictete in cazul regulilor cu implicatii si consecinte financiare, incat cei vizati de acestea sa cunoasca precis intinderea obligatiilor impuse (Curtea de Justitie Europeana in cauza C-325/85, Irlanda c. Comisia; cauza C-237/86, Olanda c. Comisia, cauza C-255/02, Halifax si altii).

In aceste conditii, dispozitiile art. 348 din O.U.G. nr. 91/2013, care prevad ca noile reglementari se aplica tuturor procedurilor aflate in derulare la data intrarii in vigoare a actului normativ, cu exceptia prevederilor art. 183-203, nu sunt constitutionale.

De asemenea, dispozitiile art. 81 alin. (3) din O.U.G. nr. 91/2013, care fixeaza un regim juridic distinct pentru debitorul aflat sub incidenta prevederilor Legii audiovizualului nr. 504/2002, pot fi considerate neconstitutionale in raport cu art. 1 alin. (5) din Constitutie, intrucat subiectii de drept cu privire la care s-a declansat procedura de insolventa sub imperiul legii vechi nu au posibilitatea sa prevada ca o reglementare ulterioara le va afecta insasi existenta acestora ca subiecti de drept privat. in unele cazuri, in perioada de observatie specifica materiei insolventei, cuprinsa intre deschiderea procedurii si confirmarea planului de reorganizare (care poate dura intre 45 de zile si o perioada nedeterminata obiectiv, in functie de numarul creditorilor si de actiunile intreprinse de acestia), unii debitori sunt impiedicati sa-si desfasoare efectiv activitatea.

In ceea ce priveste neconcordanta dispozitiilor art. 348 din O.U.G. nr. 91/2013 in raport de art. 15 alin. (2) din Legea fundamentala, consideram ca acestea au caracter retroactiv intrucat se aplica si procedurilor aflate in derulare incepand cu data intrarii in vigoare a acesteia.

Normele legale criticate actioneaza asupra fazei initiale de constituire a situatiei juridice, modificand in mod esential regimul juridic creat prin depunerea cererilor de deschidere a procedurii insolventei, eu incalcarea principiului tempus regit actian.

In legatura cu cele mentionate, precizam ca la stabilirea sferei de actiune in timp a legii trebuie sa se tina cont atat de prioritatea noii legi fata de cea veche, dar si de siguranta raporturilor juridice, care presupune ca acestea sa nu fie desfiintate sau modificate, fara un motiv de ordine publica.

A da o interpretare diferita principiului neretroactivitatii inseamna, pe de o parte, a-i solicita subiectului de drept. inca de la data introducerii cererii, o anumita conduita care nu era prevazuta de lege, iar pe de alta parte, a admite faptul ca solutionarea cererii acestuia este supusa unor factori aleatori, interveniti in perioada de observatie specifica procedurii insolventei.

Or, principiul previziunii legitime se opune unei astfel de interpretari a legii, fiind obligatoriu ca normele tranzitorii din O.U.G. nr. 91/2013 sa respecte exigentele impuse de dispozitiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, cu modificarile si completarile ulterioare, potrivit carora acestea „trebuie sa asigure, pe o perioada determinata, corelarea celor doua reglementari, astfel incat punerea in aplicare a noului act normativ sa decurga firesc si sa evite retroactivitatea acestuia sau conflictul intre norme succesive”.

In actualul context legislativ, legiuitorul a ales ca noile dispozitii de procedura civila sa se aplice numai proceselor si executarilor silite incepute dupa intrarea acestuia in vigoare. In acest sens, evidentiem dispozitiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, care prevad ca procesele incepute prin cereri depuse, in conditiile legii, la posta, unitati militare sau locuri de detinere inainte de data intrarii in vigoare a Codului de procedura civila raman supuse legii vechi, chiar daca sunt inregistrate la instanta dupa aceasta data”.

Este adevarat ca O.U.G. nr. 91/2013 nu aduce in plan legislativ o problema care pana in acest moment nu a mai fost reglementata, insa aceasta a avut drept scop unificarea normelor in materia insolventei, sub forma unui cod, ca o necesitate generata de diferentele dintre norma generala si normele speciale.

In aceste conditii, acordarea unei perioade de timp suficiente pentru analiza noului act normativ este necesara, incat intelegerea si aplicarea procedurilor institute sa respecte intocmai vointa legiuitorului de a echilibra interesele debitor/creditor in procedura insolventei, de a limita cauzele care genereaza reducerea sanselor de recuperare a creantelor si de a eficientiza instrumentele pre-insolventa, precum si a incuraja intelegerile extra-judiciare creditori-debitor pentru depasirea dificultatilor financiare fara a se aduce atingere drepturilor constitutionale ale subiectilor de drept implicati.”