CSM: Declaratiile judecatorilor Dumbrava si Neacsu nu au incalcat obligatia de rezerva a magistratului

CSMPlenul CSM a decis cu majoritate de voturi ca declaratiile judecatorilor Horatius Dumbrava si Adrian Neacsu vizand dosarele in lucru de la Directia Nationala Anticoruptie (DNA) nu pot fi catalogate “drept o incalcare a obligatiei de rezerva impusa magistratului”.

Potrivit Codului deontologic al magistratilor, obligatia de rezerva reprezinta un comportament “cvasi-ireprosabil” care se asteapta de la judecator, “ce poate privi exigentele de prudenta si moderatie” asociate cu functia pe care o are, ceea ce inseamna ca el trebuie sa fie impartial in ceea ce priveste “activitate profesionala sau de alta natura estimate ca fiind incompatibile cu functiunile sale”.

Referitor la declaratiile celor doi magistrati cu privire la activitatea procurorilor din DNA, facute la Antena 3, plenul CSM a decis ca acestea nu aduc atingere independentei anchetatorilor din aceasta unitate de parchet.

“Consiliul Superior al Magistraturii si-a insusit punctul de vedere al Directiei de inspectie judiciara pentru judecatori cuprins in Raportul privind rezultatul verificarilor dispuse de Plenul CSM referitoare la apararea independentei sau impartialitatii procurorilor din DNA, in sensul ca modul de abordare a subiectelor supuse dezbaterii in cadrul interviului acordat in cadrul emisiunii «Sinteza zilei» din data de 21 februarie, nu poate fi calificat drept o incalcare a obligatiei de rezerva impusa magistratului, cata vreme abordarea s-a situat la nivel de principiu”, se precizeaza in documentul cu ordinea solutionata a sedintei de plen a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Plenul CSM a decis, pe de alta parte, sa nu-si insuseasca punctul de vedere al Directiei de inspectie judiciara pentru procurori cuprins in raport, unul opus celui al Directiei de inspectie judiciara pentru judecatori.

Sursa: Mediafax

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close