Infiintarea tribunalelor specializate pe societati, registrul comertului, concurenta neloiala si insolventa aprobata de Senat

feature photo

Senatul Romaniei, in calitate de Camera decizionala, a adoptat proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, proiect prin care se creaza posibilitatea legala pentru infiintarea unor tribunale specializate in domeniile societati, registrul comertului, concurenta neloiala si insolventa.

“Vreau sa multumesc membrilor Parlamentului pentru aceasta decizie, pentru rapiditatea cu care au examinat si aprobat acest proiect de Lege.
Sper ca in cel mai scurt timp aceasta Lege sa fie promulgata de Presedinte si publicata in Monitorul Oficial, astfel incat sa existe cadrul legal necesar pentru a se trece la infiintarea efectiva a unor instante specializate in domeniile societati, registrul comertului, concurenta neloiala si insolventa. Inca de la preluarea mandatului am subliniat importanta pe care trebuie sa o acordam mediului de afaceri, iar un astfel de tribunal specializat la nivelul Municipiului Bucuresti este un ajutor acordat atat comunitatii de afaceri cat si justitiabililor in general. Cauzele intre profesionisti vor fi judecate de magistrati specializati, degrevati de alte obligatii si, speram, intr-un timp cat mai scurt, iar aceasta reducere a numarului de dosare pe judecator va insemna si eficientizarea activitatii Tribunalului Bucuresti”, a declarat ministrul justitiei.

Proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara a fost aprobat, la propunerea Ministerului Justitiei, de Guvernul Romaniei in sedinta din 11 septembrie 2013.

In cadrul expunerii de motive se arata ca in prezent, din punct de vedere legal, exista temeiul juridic al functionarii tribunalelor specializate in toate judetele si in municipiul Bucuresti, insa modificarile succesive aduse legislatiei in materie au dus la crearea unor lacune de reglementare care nu pot fi acoperite decat printr-o modificare la nivel de lege.

Art. 37 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 prevede ca „tribunalele specializate sunt instante fara personalitate juridica, care pot functiona la nivelul judetelor si al municipiului Bucuresti si au, de regula, sediul in municipiul resedinta de judet”. Acestea pot functiona, astfel cum prevede art. 36 alin. (3), in urmatoarele domenii: cauze cu minori si de familie, cauze de contencios administrativ si fiscal, cauze privind conflicte de munca si asigurari sociale, societati, registrul comertului, insolventa, concurenta neloiala si in alte domenii”.

Potrivit alin. (3) al art. 37, „tribunalele specializate preiau cauzele de competenta tribunalului in domeniile in care se infiinteaza”.

In temeiul art. 142 din lege, „datele la care vor incepe sa functioneze tribunalele specializate si localitatile in care isi vor desfasura activitatea se stabilesc, in mod esalonat, prin ordin al ministrului justitiei, cu avizul conform al Consiliului Superior al Magistraturii”.

Fata de dispozitiile de mai sus, rezulta ca tribunalele specializate sunt infiintate in baza legii, functionand in fiecare judet si in municipiul Bucuresti, urmand ca prin ordin al ministrului justitiei, cu avizul conform al Consiliului Superior al Magistraturii, sa se stabileasca in mod concret judetele si localitatile unde acestea incep efectiv sa functioneze, in functie de conditiile concrete de infrastructura (sediu, personal, alte conditii materiale si financiare pentru functionare existente la un anumit moment).

In ceea ce priveste stabilirea competentei tribunalelor specializate insa, respectiv care sunt domeniile prevazute de lege ce trec din competenta tribunalului de drept comun in competenta tribunalului specializat, textele legale sunt lacunare, neprevazand actul subsecvent prin care aceasta competenta este preluata (ordinul ministrului justitiei stabileste expres doar la „datele” si „localitatile” unde vor functiona tribunale specializate). De asemenea, legea nu face nicio referire la denumirea tribunalului specializat.

Sursa: Ministerul Justitiei, Senatul Romaniei

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close