5 ani de la pronuntarea Hotararii Curtii Internationale de Justitie in cazul privind Delimitarea Maritima in Marea Neagra (Romania c. Ucraina) Importanta Procesului de la Haga pentru Politica Externa a Romaniei

Editorial publicat in Curierul Judiciar nr. 2/2014

 

 

Bogdan Aurescu

Conf. univ. dr. Bogdan Aurescu
Secretar de stat pentru Afaceri Strategice
Agent al Romaniei la CIJ (2004-2009)

 

 

 

In urma cu 5 ani, pe 3 februarie 2009, Curtea Internationala de Justitie (CIJ sau Curtea Mondiala, cum mai este cunoscuta) de la Haga, organul principal judiciar al Organizatiei Natiunilor Unite, pronunta Hotararea in procesul „Delimitarea Maritima in Marea Neagra” (Romania c. Ucraina). Aceasta aniversare este un bun prilej de reflectie asupra semnificatiei acestui proces pentru dreptul international si pentru politica externa a Romaniei.

Hotararea CIJ a adus Romaniei, la finalul unor proceduri care au durat 4 ani, 4 luni si 18 zile, un rezultat exceptional: 79,34% din zona aflata in disputa de aproximativ 12.200 km², adica 9700 km² de platou continental si zona economica exclusiva atribuiti Romaniei de catre Curtea de la Haga – adica prima extindere de jurisdictie suverana si drepturi suverane al Romaniei dupa Marea Unire din 1918.

Hotararea din 3 februarie 2009 – Hotararea nr. 100 a Curtii Mondiale – a solutionat un diferend care a durat nu mai putin de 42 de ani. Mai intai, Romania a negociat cu Uniunea Sovietica vreme de 20 ani, pe parcursul a 10 runde intre 1967 si 1987. Dupa destramarea fostei URSS, problema delimitarii maritime in Marea Neagra a fost negociata cu Ucraina, in contextul Tratatului de buna vecinatate si cooperare din 1997. Acest Tratat Politic de Baza din 1997 nu a solutionat problema, dar a stabilit, prin Acordul Conex incheiat prin schimb de scrisori intre ministrii afacerilor externe ai celor doua tari, incheiat simultan cu Tratatul, posibilitatea juridica de solutionare a diferendului prin CIJ, daca negocierile esueaza si in functie de indeplinirea unui set complex de conditii. Apoi, 6 ani de negocieri dificile au avut loc intre Bucuresti si Kiev, pe parcursul a 34 de runde de discutii. Abia in 2004 acele conditii au fost indeplinite, iar Romania a fost in masura sa sesizeze CIJ, in septembrie.

Decizia politica de a solutiona diferendul la Haga a fost luata in urma unei evaluari atente care a concluzionat ca negocierile nu puteau sa ne aduca un rezultat in conformitate cu interesul national al Romaniei. A fost o alegere care a permis Romaniei sa foloseasca eficient instrumentele „inteligente” ale dreptului international in beneficul sau.

Cand mi-am prezentat discursul introductiv, in calitate de Agent al Romaniei, in fata Curtii, pe 2 septembrie 2008, am subliniat exact acest aspect, ilustrat de primele paragrafe ale acestui discurs dincolo de orice alte argumente:

„3. (P)entru Romania, respectarea riguroasa a dreptului international reprezinta insusi fundamentul, nucleul esential al politicii noastre externe. Dreptul international este, pentru un stat european de talia Romaniei, instrumentul cel mai eficace pentru a obtine solutii juste si echitabile pentru diferendele internationale. (…)

4.Aceasta constanta a politicii externe a tarii mele isi afla radacinile in contributia romaneasca la dezvoltarea dreptului international si a justitiei internationale. Scoala romana de drept international a dat, printre altele, un judecator in cadrul Curtii Permanente de Justitie Internationala pentru intreaga perioada de activitate a acesteia – Demetru Negulescu, care a scris cu mare autoritate stiintifica pe subiectul avizelor consultative, precum si pe unul dintre principalii fondatori ai conceptelor de drept international penal si curte penala internationala – Vespasian Pella – pentru a nu mentiona decat doua exemple. Ele se adauga contributiei lui Nicolae Titulescu, fost ministru al afacerilor externe si presedinte (in doua randuri) al Adunarii Societatii Natiunilor, unul dintre autorii definitiei agresiunii cuprinse in Conventiile de la Londra din 1933 (Conventiile „Titulescu-Litvinov”) si promotor vizionar al conceptului de „spiritualitate a frontierelor” (care anunta deja principiile Schengen) si al organizatiilor internationale regionale. În ceea ce priveste dreptul marii, lucrarile pregatitoare ale Conventiei de la Montego Bay din 1982 demonstreaza contributia substantiala a Romaniei, propunerile sale fiind retinute, in foarte mare parte, in litera sau spiritul lor, in textul Conventiei, (…).

5.(…) este pentru prima oara cand Romania se prezinta in fata dumneavoastra in cadrul unei proceduri contencioase. In septembrie 2004, cand Romania a sesizat Curtea cu aceasta cauza (…), tara mea a efectuat acest demers cu deplina incredere ca aceasta curte va solutiona in mod just si impartial acest litigiu, intemeindu-se pe acquis-ul substantial al jurisprudentei sale in materie. Acest acquis reprezinta, pentru Romania, garantia absoluta a unei solutii echitabile si conforme cu dreptul. (…)”

Rezultatul procedurilor in procesul nostru, astfel cum a fost decis prin Hotararea din 2009, a confirmat validitatea increderii noastre. Utilizarea dreptului international este o optiune strategica pentru Romania pentru ca aceasta alegere este de natura sa maximizeze eforturile noastre pentru realizarea interesului national. Solutionarea, prin aceste mijloace, a unei dispute indelungate de 42 de ani, care a fost imposibil de rezolvat prin negocieri, este o dovada elocventa a acestei concluzii. Într-adevar, solutia data de Curte a fost mai buna decat orice alt rezultat pe care l-am fi putut obtine prin negocieri: cea mai avantajoasa propunere, facuta de fosta URSS in 1987, ar fi dat Romaniei doar 50% din zona in disputa la acel moment, adica nu mai mult de aproximativ 4000 de km². Or, prin Hotararea Curtii, Romania a obtinut cca. 9700 km², deci aproape de 2 ori si jumatate mai mult, iar Ucraina 2500 km².

Metodologia de delimitare utilizata de CIJ in cazul Romania c. Ucraina a urmat, asa cum a argumentat Romania in pledoariile sale din timpul procesului, metoda dezvoltata de Curte in jurisprudenta sa consolidata – o linie de echidistanta, care nu a mai fost ajustata in functie de circumstante relevante, acestea nefiind identificate in speta – si pe care Romania a sustinut-o si pe tot parcursul negocierilor. Cea mai mare parte a argumentatiei partii romane in proces a fost insusita de CIJ – in special neac¬ceptarea utilizarii Insulei Şerpilor ca punct de baza pentru trasarea liniei de delimitare, ea nefiind integrata in confi¬guratia tarmului ucrainean, si refuzul acordarii oricarui alt rol acestei formatiuni mari¬time stancoase in delimitare, precum si aprecierea ca nu exista nicio disproportie intre lungimile tarmurilor relevante ale celor doua tari. Hotararea constituie, in jurisprudenta CIJ, un reper important, fiind deja citata si utilizata in delimitarile ulterioare.

Faptul ca Hotararea a fost adoptata cu unanimitate de voturi, fara nicio opinie separata sau dizidenta, nici macar din partea judecatorilor ad-hoc, nu este doar fara precedent in jurisprudenta CIJ, ci si o dovada solida a corectitudinii si durabilitatii solutiei Curtii. Nu am nicio ezitare sa spun ca acest proces a consolidat expertiza Romaniei in domeniul dreptului international, precum si profilul Şcolii Romane de Drept International si al tarii mele ca promotor ferm al instrumentelor dreptului international de solutionare a diferendelor. Acest proces nu a fost insa un accident – Romania s-a dedicat pe termen lung punerii in valoare, in practica, a nobilelor virtuti ale dreptului international, inca din perioada Curtii Permanente de Justitie Internationala. Romania va continua pe acest drum – intentia de a accepta jurisdictia obligatorie a CIJ este doar o alta dovada in acest sens.

În relatiile bilaterale cu Ucraina, Hotararea din 3 februarie 2009 a eliminat o problema extrem de complicata si sensibila de pe agenda politica bilaterala. De altfel, ambele state au salutat imediat solutia din Hotararea Curtii Internationale de Justitie si nu a existat nicio problema in aplicarea sa din 2009 si pana in prezent. Exemplul acestei solutionari are potentialul de a influenta pozitiv si rezolvarea altor dosare bilaterale complexe.

Dintr-o perspectiva politica mai larga, procesul de la Haga si rezultatul sau reprezinta un model de solutionare a diferendelor internationale pe cale pasnica in regiunea extinsa a Marii Negre si in vecinatatea ei. Este o zona care nu duce lipsa de conflicte si tensiuni, de la delimitari maritime in curs in Marea Caspica, Adriatica si Mediterana, la conflicte inghetate si diferende privind minoritatile nationale sau energie. Romania este gata sa isi impartaseasca expertiza si lectiile invatate in beneficiul regiunii si chiar dincolo de ea.

 

O alta semnificatie a procesului nostru pentru politica externa a Romaniei este in domeniul securitatii energetice. Dincolo de batalia juridica, cu diverse argumente si linii de rationament in fata Curtii, miza obtinerii unei linii favorabile de delimitare a fost, cu adevarat, reprezentata de resursele de hidrocarburi ale zonei. Activitatile de explorare realizate pana acum arata perspective bune pentru resurse importante in zona alocata de Hotarare Romaniei, ceea ce este de natura sa asigure un grad inalt de independenta energetica a Romaniei in viitorul nu foarte indepartat.

Nu in ultimul rand, trebuie spus ca acest rezultat remarcabil, care este un succes al dreptului international, a devenit realitate gratie eforturilor unei echipe exceptionale de experti formata in cea mai mare parte din diplomati juristi (dar nu numai) din Ministerul roman al Afacerilor Externe, cartografi din Ministerul Apararii Nationale, geologi din Agentia Nationala de Resurse Minerale. Ei si-au facut datoria cu profesionalism si dedicatie si, in calitate de fost Agent al Romaniei in fata CIJ in acest caz, nu voi ezita sa le multumesc, cu fiecare prilej: fara ei, acest rezultat foarte bun pentru Romania ar fi fost imposibil.

Romania a avut, are si va avea un atasament constant pentru dezvoltarea si aplicarea dreptului international. Doresc sa reiterez, in acest sens, ceea ce am spus la finalul pledoariilor noastre orale, pe 16 septembrie 2008, cand am prezentat solicitarea Romaniei adresata Curtii Internationale de Justitie cu privire la solutia pe care sa o pronunte: „Dreptul international este suveranul absolut pe care toti actorii si toate actiunile comunitatii internationale ar trebui sa il urmeze si sa il respecte. Cuvintele inspirate ale lui Nicolae Titulescu, a carui distinsa efigie poate fi vazuta nu departe de aceasta Mare Sala a Justitiei, aproape de Palatul Pacii, imi vin in minte: el obisnuia sa defineasca suveranitatea statului ca „fiind grevata de o servitute internationala in favoarea pacii” si a dreptului international.” Aceste cuvinte, valabile si acum, pot sa ne ghideze in realizarea suprematiei dreptului la nivel international in beneficul umanitatii.

 

 

 

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close