RIL promovat privind art. 58 alin. (1) din Statutul personalului silvic

In data de 27 februarie 2014 Procurorul general al Romaniei a promovat un recurs in interesul legii privind Interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 58 alin. (1) din OUG nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobata cu modificari prin Legea nr. 427/2001.

In practica judiciara s-a constatat ca nu exista un punct de vedere unitar in referire la Interpretarea si aplicarea acestor dispozitii, raportat la dispozitiile 254 din Codul muncii, republicat (fost art. 270 din Codul muncii), art. 84 lit. a), art. 85 alin. (1) si (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicata si art. 6 alin. (1) din OUG nr. 85/2006 privind stabilirea modalitatilor de evaluare a pagubelor produse vegetatiei forestiere din paduri si din afara acestora, aprobata cu modificari prin Legea nr. 84/2007 in referire la competenta de solutionare si admisibilitatea actiunilor formulate de Regia Nationala a Padurilor – ROMSILVA prin directiile silvice impotriva personalului silvic contractual cu atributii de paza a padurilor, pentru recuperarea prejudiciilor cauzate prin taieri ilegale de arbori.”

Urmare sesizarii nr.1391/I/A/22 din 18 aprilie 2013 a Colegiului de Conducere al Curti de Apel Bacau, transmisa cu adresa nr. 2/SU/2013 din 25 aprilie 2013 a Inaltei Curti de Casatiei si Justitie, s-a procedat la verificarea jurisprudentei la nivelul intregii tari, constatandu-se ca, in solutionarea actiunilor formulate in temeiul dispozitiilor art. 254 din Codul muncii, republicat (fost art. 270 din Codul muncii) de Regia Nationala a Padurilor – ROMISLVA prin directiile silvice impotriva personalului silvic contractual cu atributii de paza a padurilor, pentru recuperarea, in conditiile art. 6 din OUG nr. 85/2006, a prejudiciilor cauzate prin taieri ilegale de arbori, nu exista un punct de vedere unitar atat sub aspectul competentei instantelor de contencios administrativ ori a celor specializate in solutionarea conflictelor de munca, cat si asupra admisibilitatii acestor actiuni, astfel:

I. Intr-o prima orientare, s-a considerat ca judecarea acestor cereri este de competenta jurisdictiei muncii, potrivit dispozitiilor Titlului XII din Codul muncii, republicat.
Aceste instante au considerat si ca actiunile sunt admisibile, astfel incat au examinat pe fond cauzele cu care au fost investite.
S-a retinut ca potrivit art. 48 alin. (1) din OUG nr. 59/2000 , personalul silvic care incalca legile si regulamentele specifice domeniului silviculturii, indatoririle ce ii revin potrivit contractului individual de munca, precum si normele de comportare, aducand astfel daune intereselor silviculturii si prestigiului institutiei pe care o reprezinta, raspunde disciplinar, contraventional, civil sau penal, in functie de natura si de gravitatea faptei savarsite.
Or, raspunderea patrimoniala a salariatilor pentru pagubele produse angajatorului din vina si in legatura cu munca lor, reglementata de art. 254 alin. (1) din Codul muncii, republicat [fost art. 270 alin. (1) din acelasi cod, anterior republicarii], este in fond o raspundere civila contractuala.
Prin urmare, dispozitiile art. 58 alin. (1) din OUG nr. 59/2000 se interpreteaza ca facand trimitere la raspunderea patrimoniala reglementata de Codul muncii, dat fiind ca, prin semnarea unui contract individual de munca, intre parti s-a nascut un raport juridic specific dreptului muncii.
In acest sens, s-a aratat ca art. 58 alin. (1) si (2) din OUG nr. 59/2000 imparte personalul silvic in doua categorii, respectiv: functionarii publici numiti in functie printr-un act administrativ (decizie, ordin, dispozitie) si personalul contractual care isi desfasoara activitatea in baza unui contract individual de munca, incheiat in conditiile art. 10 din Codul muncii, republicat.
In art. 58 alin. (1) din OUG nr. 59/2000, modificata si completata s-a prevazut ca personalului silvic i se aplica dispozitiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, in masura in care aceasta ordonanta nu dispune altfel.
Trimiterea pe care art. 58 alin. (1) din OUG nr. 59/2000 o face la dispozitiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici trebuie interpretata ca vizand alte aspecte, nereglementate de ordonanta, iar nu cele care privesc raspunderea patrimoniala a angajatilor.
Legea nr. 188/1999 reglementeaza o intreaga procedura de recrutare a functionarilor publici, de numire in functie, depunere a juramantului, etc., astfel incat atragerea raspunderii patrimoniale a personalului silvic contractual cu atributii de paza a padurilor nu se poate realiza prin emiterea ordinului sau a dispozitiei de imputare prevazute de art. 84 – 85 din acest act normativ, intrucat aceste persoane nu se afla intr-un raport de serviciu cu autoritatea silvica, nascut si exercitat pe baza actului administrativ de numire (nefiind, ca atare, functionari publici), ci isi desfasoara activitatea in baza unui contract individual de munca.
In acest sens, a fost invocat si art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999 republicata, potrivit caruia, prevederile Statutului functionarilor publici nu se aplica personalului contractual salariat din aparatul propriu al autoritatilor si institutiilor publice care desfasoara activitati de secretariat, administrative, protocol, gospodarire, intretinere-reparatii, deservire, paza, precum si altor categorii de personal care nu exercita prerogative de putere publica, intrucat persoanele care ocupa aceste functii nu au calitatea de functionar public si li se aplica legislatia muncii.
Mai mult, printr-un alt act normativ special ulterior OUG nr. 59/2000, respectiv prin OUG nr. 85/2006 au fost reglementate modalitatile de evaluare a pagubelor produse vegetatiei forestiere din paduri si din afara acestora, iar prin art. 6 alin.(1) din acest act normativ se arata, in mod expres, ca personalul cu atributii de paza a padurilor raspunde patrimonial in conformitate cu prevederile Cap. III al Titlului XI din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru pagubele produse pe suprafetele de padure pe care le are in paza, constatate si evaluate in conditiile acestei ordonante de urgenta.
Ca atare, raspunderea patrimoniala a acestei categorii de personal silvic se realizeaza pe cale judecatoreasca, nefiind aplicabile in aceasta privinta, dispozitiile art. 84 si art. 85 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, ci prevederile legii speciale care trimit la raspunderea patrimoniala reglementata de Codul muncii.

II. In aceeasi ipoteza, s-a apreciat ca actiunile formulate de autoritatea silvica, pentru atragerea raspunderii patrimoniale a personalului silvic contractual cu atributii de paza a fondului forestier sunt admisibile, iar competenta de solutionare a acestora apartine instantelor de contencios administrativ.
Aceasta orientare s-a regasit si la Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia I Civila, in solutionarea conflictelor negative de competenta.
In motivarea acestor solutii, s-a aratat ca, potrivit art.1 din OUG nr. 59/2000, personalul silvic este format din persoanele care au pregatire de specialitate silvica atestata prin actul de absolvire a unei forme de invatamant recunoscute in Romania si care exercita efectiv profesiuni specifice activitatii in domeniul silviculturii.
Din interpretarea dispozitiilor art. 58 alin. (1) si (2) din acest normativ, coroborate cu prevederile Hotararii de Guvernul nr. 1009/2000 prin care s-a realizat corelarea gradelor profesionale prevazute de statutul personalului silvic cu categoriile, clasele si gradele aferente functiilor publice, prevazute in Statutul functionarilor publici rezulta ca o parte a personalului silvic are calitatea de functionar public, iar cealalta parte, majoritara, are calitatea de personal contractual.
Prin art. 58 alin. (1) din OUG nr. 59/2000, lege speciala aplicabila in materie, s-a prevazut expres ca personalului silvic ii sunt aplicabile dispozitiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, indiferent daca acesta isi desfasoara activitatea in baza unui act de numire in functia publica sau in temeiul unui contract individual de munca, in masura in care aceasta ordonanta nu dispune altfel.
Or, in cuprinsul OUG nr. 59/2000 nu se regaseste nicio dispozitie expresa contrara, de unde rezulta ca, independent de natura contractuala a raporturilor de munca ale personalului silvic cu atributiuni de paza a padurilor, litigiile prin care persoana juridica angajatoare urmareste atragerea raspunderii patrimoniale sunt de competenta instantelor de contencios administrativ, potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicata.
Sub acest aspect, s-a retinut si ca, prin art. 52 alin. (3) din OUG nr. 59/2000 s-a prevazut competenta instantelor de contencios administrativ in solutionarea plangerilor pe care cei nemultumiti le pot formula impotriva hotararilor consiliului de disciplina, pentru aceasta situatie, legiuitorul nefacand nicio distinctie intre personalul contractual si functionarii publici care formeaza personalul silvic din cadrul structurilor Regiei Nationale a Padurilor – ROMSILVA.
Intrucat nu s-a aratat expres care este instanta competenta sa solutioneze litigiile ce privesc raspunderea patrimoniala a salariatului pentru pagubele aduse unitatii, se impune, pentru identitate de ratiune, ca aceasta sa fie tot instanta de contencios administrativ, de vreme ce, atat sanctiunile disciplinare, cat si raspunderea patrimoniala ori civila se intemeiaza pe raporturile de munca sau de serviciu ale personalului silvic si privesc activitatea desfasurata de acesta in cadrul unitatii.
Competenta instantelor de contencios administrativ este atrasa si de prevederile art. 51 alin. (3) din actualul Cod silvic, aprobat prin Legea nr. 46/2008, modificata si completata [fost art. 114 din Codul silvic anterior, aprobat prin Legea nr. 26/1996], potrivit carora, in exercitarea atributiunilor de serviciu privind paza fondului forestier, personalul silvic este asimilat personalului care indeplineste functii ce implica exercitiul autoritatii publice, precum si de imprejurarea ca angajatorul este o autoritate publica, in sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificata si completata.
In ceea ce priveste modalitatea procedurala, de recuperare a pagubei produse de salariat, s-a retinut ca Statutul personalului silvic nu cuprinde dispozitii exprese referitoare la raspunderea civila a acestui personal pentru pagubele aduse unitatilor din subordinea Regiei Nationale a Padurilor, prin neexercitarea sau exercitarea necorespunzatoare a indatoririlor de serviciu.
Insa, prin art. 6 alin. (1) din OUG nr. 85/2006 privind stabilirea modalitatilor de evaluare a pagubelor produse vegetatiei forestiere din paduri si din afara acestora, s-a aratat expres ca raspunderea patrimoniala a personalului silvic cu atributiuni de paza este atrasa in conformitate cu prevederile Cap. III al Titlului XI din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii.
Potrivit art. 254 alin. (1) din Codul muncii, republicat [fost art. 270 alin. (1) din acelasi cod, anterior republicarii], salariatii raspund patrimonial in temeiul normelor si principilor raspunderii contractuale pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si in legatura cu munca lor.
In acest sens, art. l69 alin. (2) din Codul muncii, republicat [corespunzator art. 164 alin. (2) din Codul muncii, anterior republicarii] prevede ca retinerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decat daca datoria salariatului este scadenta, lichida si exigibila si a fost constatata ca atare printr-o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila.
Astfel, in cazul in care salariatul nu intelege sa repare de bunavoie prejudiciul, angajatorul va trebui sa promoveze o actiune in realizare, sa obtina o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila prin care sa se constate existenta si intinderea pagubei si sa se dispuna obligarea celui raspunzator de producerea acesteia la plata despagubirilor.

III. In acelasi cadru procesual fixat de reclamanta Regia Nationala a Padurilor prin directiile silvice, alte instante de contencios administrativ au considerat ca sunt inadmisibile actiunile formulate impotriva salariatilor, personal silvic cu atributii de paza a fondului forestier, pentru recuperarea pagubelor cauzate prin taieri ilegale de arbori.
Aceasta orientare s-a regasit si la Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia de Contencios Administrativ si Fiscal.
In motivarea acestor solutii, s-a retinut ca potrivit dispozitiilor art. 1 alin. (1), art. 4 lit. b) si c) precum si art. 7 lit. d) din OUG nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, gradul profesional de padurar este specific personalului silvic cu pregatire medie sau de baza.
Intrucat prin art. 58 alin. (1) din OUG nr. 59/2000 nu se face nicio distinctie intre personalul silvic cu statut de functionar public si personalul silvic angajat in baza unui contract individual de munca, rezulta ca personalului silvic cu atributii de paza a fondului forestier ii sunt aplicabile prevederile Legii nr. 188/1999, chiar daca angajarea lui s-a realizat prin incheierea unui contract individual de munca.
Potrivit art. 84 lit. a) din Legea nr. 188/1999, functionarul public raspunde civil pentru pagubele produse cu vinovatie patrimoniului autoritatii sau institutiei publice in cadrul careia isi desfasoara activitatea.
In conformitate cu dispozitiile art. 85 alin. (1) si alin. (2) din acelasi act normativ, repararea prejudiciului se realizeaza prin asumarea unui angajament de plata de catre cel raspunzator de producerea pagubei sau prin emiterea de catre conducatorul autoritatii sau institutiei publice, in termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, a unui ordin sau a unei dispozitii de imputare. Impotriva ordinului sau dispozitiei de imputare, functionarul public in cauza se poate adresa instantei de contencios administrativ.
Intrucat reclamanta nu a procedat la recuperarea pagubei potrivit procedurii instituite de Legea nr. 188/1999, republicata, prin emiterea unui ordin sau a unei dispozitii de imputare ce poate constitui obiect al controlului din partea instantei de contencios administrativ, repararea prejudiciului pe calea actiunii directe, indreptate impotriva salariatul este inadmisibila.
S-a aratat si ca potrivit art. 117 din Legea nr. 188/1999, republicata, dispozitiile acestei legi se completeaza cu prevederile legislatiei muncii, in masura in care nu contravin legislatiei specifice functiei publice, astfel incat nu vor putea fi aplicate dispozitiile cuprinse in Titlul XII al Codului muncii, republicat referitoare la procedura de solutionare a conflictelor individuale de munca.
In sprijinul acestei sustineri a fost invocata si Decizia nr. 481 din 22 septembrie 2005 pronuntata de Curtea Constitutionala prin care s-a respins exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 73 alin.(1) din Legea nr.188/1999 [devenit art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, republicata], cu motivarea ca textul criticat nu incalca dreptul autoritatii sau institutiei publice de a-si intregi patrimoniul, in cazul angajarii raspunderii civile a functionarului public, ci prevede, in acest scop, o procedura speciala, mai facila.

Procurorul general apreciaeza acest ultim punct de vedere ca fiind in litera si spiritul legii, pentru urmatoarele considerente:
Potrivit dispozitiilor art. 1 alin. (1) si alin. (3) din OUG nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic aprobata cu modificari prin Legea nr. 427/2001, personalul silvic, constituit in Corpul Silvic este format din persoanele care au pregatire de specialitate silvica atestata prin actul de absolvire a unei forme de invatamant recunoscute in Romania si care exercita efectiv profesiuni specifice activitati in domeniul silviculturii.
Prin art. 4 si art. 7 din acelasi act normativ s-au stabilit categoriile statutare ale personalului silvic, diferentiate in functie de nivelul pregatirii profesionale, precum si gradele profesionale corespunzatoare acestor categorii.
Prin art. 58 alin. (2) din ordonanta s-a prevazut ca, pentru categoriile de personal silvic care are si calitatea de functionar public sa se realizeze, printr-o hotarare de guvern, corelarea dintre gradele profesionale prevazute in Statutul personalului silvic si categoriile, gradele, clasele si treptele aferente carierei functionarilor publici, prevazute in Statutul functionarilor publici.
In aplicarea acestor dispozitii legale a fost adoptata Hotararea de Guvern nr. 1009/2000 privind corelarea gradelor profesionale prevazute in Statutul personalului silvic cu categoriile, clasele si gradele aferente functiilor publice.
Prin art. 3 din acest act emis in aplicarea dispozitiilor evocate anterior s-a prevazut ca are calitatea de functionar public personalul silvic care a fost numit, in conditiile legii, in functii publice de conducere si de executie, din urmatoarele structuri:
a) directia si compartimentele de specialitate in domeniul gospodaririi padurilor, din aparatul propriu al Ministerului Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului;
b) inspectoratele silvice teritoriale pentru controlul aplicarii regimului silvic in Fondul forestier national, precum si cele din cadrul oficiilor cinegetice teritoriale.
Corelarea gradelor profesionale silvice, cu functiile publice a fost realizata prin Anexa I a Hotararii de Guvern nr.1009/2000 si a vizat doar personalul silvic cu grad profesional de inginer, subinginer si tehnician silvic, fiind exceptate gradele profesionale de padurar, padurar debutant, brigadier silvic si brigadier silvic debutant, aceste din urma categorii desfasurandu-si activitatea in temeiul contractelor individuale de munca.
Asadar, Statutul personalului silvic deceleaza, in cadrul Corpului Silvic, doua categorii profesionale, respectiv:
a) personal avand calitatea de functionar public, numit in functii publice [care se afla intr-un raport de serviciu cu una dintre structurile indicate la art. 3 lit. a) sau b) din Hotararea de Guvern nr. 1009/2000 si, respectiv, personalul silvic al carui grad profesional este corelat categoriilor, claselor si gradelor profesionale aferente functiilor publice, potrivit Anexei I a aceleiasi hotarari de guvern];
b) personal silvic avand calitatea de salariat care isi desfasoara activitatea in temeiul unui contract individual de munca, incluzand personalul cu gradul profesional de padurar, padurar debutant, brigadier silvic si brigadier silvic debutant.
Potrivit art. 58 alin. (1) din OUG nr. 59/2000, modificata si completata, personalului silvic i se aplica dispozitiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, in masura in care prezenta ordonanta de urgenta nu dispune altfel.
Intrucat ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, putem concluziona ca legiuitorul a inteles sa supuna intregul personal silvic unui regim juridic unitar subsumat statutului functionarilor publici, indiferent de temeiurile in baza carora isi desfasoara activitatea (actul de numire intr-o functie publica sau incheierea unui contract individual de munca).
In plus, din continutul aceleiasi norme, rezulta ca exceptiile de la aplicarea Legii nr. 188/1999 trebuie indicate expres in cuprinsul OUG nr. 59/2000, modificata si completata.
Or, in cuprinsul acestei ordonantei de urgenta nu se regaseste vreo prevedere expresa referitoare la raspunderea patrimoniala a personalului silvic cu atributii de paza a padurilor.
Asadar, in virtutea normei de trimitere cuprinse in art. 58 alin. (1) din OUG nr. 59/2000, modificata si completata, Legea nr 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicata va fi aplicabila personalului silvic, cu titlu de lege generala, sub toate aspectele care intereseaza statutul profesional, deci inclusiv in privinta aspectelor ce vizeaza atragerea raspunderii civile sau patrimoniale, dupa caz.
Din aceste perspective, nu poate fi primita opinia potrivit careia, in lipsa numirii intr-o functie publica, personalului silvic angajat prin contract individual de munca nu ii pot fi aplicate dispozitiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicata.
Solutia la care achiesam este permisa chiar de unele dispozitii ale Statutului functionarilor publici.
Astfel, interpretand per a contrario dispozitiile art. 6 lit. a) din Legea nr. 188/1999, republicata, rezulta ca nu este exclusa aplicarea statutului juridic al functionarii publici si personalului contractual salariat din aparatul propriu al autoritatilor si institutiilor publice care, in desfasurarea activitatilor de paza, exercita prerogative de putere publica.
Aplicarea, sub aspectele analizate, a Statutului functionarilor publici este posibila chiar si in lipsa unui act de numire intr-o functie publica, intrucat, pe de o parte, dispozitiile art. 3 din OUG nr. 59/2000 aprobata cu modificari prin Legea nr. 427/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, art. 51 alin.(3) din Legea nr. 46/2008, privind Codul silvic, modificata si completata, precum si art. 6 din Hotararea de Guvern nr. 1076 din 23 septembrie 2009 pentru aprobarea Regulamentului de paza a fondului forestier stabilesc ca, in exercitarea atributiilor, personalul silvic, de toate gradele este investit cu exercitiul autoritatii publice. Pe de alta parte, insasi legea speciala ce reglementeaza statutul juridic al acestei categorii profesionale face trimitere la prevederile Legii nr. 188/1999 ce devine astfel aplicabila cu titlu de lege generala.
Asadar, angajarea raspunderii civile ori a celei patrimoniale, dupa caz, a personalului silvic pentru pagubele produse cu vinovatie institutiei sau autoritatii publice cu care se afla in raporturi de serviciu ori de munca, indiferent de cauza generatoare a prejudiciului, gradul profesional si temeiurile in baza carora isi desfasoara activitatea este guvernata de prevederile art. 84-85 din Legea nr. 188/1999, republicata.
Ca atare, competenta de solutionare a litigiilor ce decurg din raporturile de serviciu sau de munca ale acestei categorii profesionale cu institutia sau autoritatea publica se stabileste in favoarea instantei de contencios administrativ, potrivit dispozitiilor art. 109 din acest act normativ.
In referire la procedura de atragere raspunderii patrimoniale a personalului silvic contractual cu atributii de paza a padurilor, pentru prejudiciile produse pe suprafetele de padure aflate in paza, se observa ca prin art. 6 alin. (1) din OUG nr. 85/2006 privind stabilirea modalitatilor de evaluare a pagubelor produse vegetatiei forestiere din paduri si din afara acestora, aprobata cu modificari prin Legea nr. 84/2007, s-a instituit o norma de trimitere la prevederile Cap. III al Titlului XI din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, cu modificarile si completarile ulterioare.
Trimiterea pe care acest act normativ special o face la prevederile Cap. III (art. 254 – 259) al Titlului XI din Codul muncii, republicat (corespunzator art. 270- 275 din Codul muncii, anterior republicarii) se cuvine a fi interpretata si aplicata in lumina preambulului OUG nr. 58/2006 si expunerii de motive a Legii de aprobare nr. 84/2007 in care se arata ca adoptarea reglementarii speciale a avut ca scop instituirea unor masuri de limitare a raspunderii personalului care asigura paza padurilor pentru situatii bine justificate, stabilirea unor despagubiri in concordanta cu posibilitatile financiare ale acestuia, existand riscul ca, pentru o mare parte din suprafata de padure a tarii, sa nu mai poata fi asigurata paza, in conditiile in care personalul ce realiza aceasta activitate ar fi fost obligat la plata unor sume care depaseau posibilitatile sale materiale.
Asadar, completarea OUG nr. 58/2006 cu prevederile Codului muncii vizeaza exclusiv aspectele de ordin substantial care, comparativ cu raspunderea civila contractuala, caracterizeaza raspunderea patrimoniala a salariatilor ca fiind una protectiva pentru interesele lor individuale, , precum: instituirea riscului normal al serviciu, ca si cauza de neraspundere [art. 254 alin. (2) din Codul muncii, republicat]; limitarea legala a valorii pagubei ce poate fi recuperata prin acordul partilor [art. 254 alin. (4) din Codul muncii], raspunderea conjuncta, proportionala cu salariul sau net de la data constatarii pagubei si, dupa caz, in functie de timpul efectiv lucrat de la ultimul inventar, in ipoteza prevazuta de art. 255 alin. (2) din acelasi cod; executarea creantei de despagubire in conditiile speciale, derogatorii de la Codul de procedura civila, instituite prin art. 257-259 din Codul muncii.
Pe de alta parte, se observa ca art. 6 alin. (1) din OUG nr. 58/2006 aprobata cu modificari prin Legea nr. 84/2007 nu contine norme de trimitere la dispozitiile procedurale referitoare la jurisdictia muncii, incluse in Titlul XII al Codul muncii, republicat si nici la prevederile art. 169 alin. (2) din Codul muncii, republicat [ corespunzator art. 164 alin. (2) din acelasi cod, anterior republicarii] care conditioneaza efectuarea retinerilor din salariu, cu titlu de daune cauzate angajatorului, de existenta unei datorii certe lichide si exigibile, stabilite printr-o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila.
In raport de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, OUG nr. 85/2006 reprezinta un act normativ special, aplicabil doar pentru situatiile juridice expres reglementate vizand recuperarea, de la personalul silvic insarcinat cu paza padurilor, a prejudiciilor cauzate prin taieri ilegale de arbori.
Intrucat exceptiile sunt de stricta interpretare si aplicare, prevederile din Codului muncii vor putea fi aplicate doar sub aspectele la care se face referire in cuprinsul normei de trimitere, fara fi extinse asupra chestiunilor referitoare la procedura de recuperare a pagubei.
De altfel, vocatia Codului muncii, de a fi aplicat, cu titlu de norma generala in privinta raporturilor juridice analizate este limitata de insesi dispozitiile art. 1 alin. (2) din cuprinsul sau, norme in virtutea carora, prevederile Codului muncii sunt aplicabile si raporturilor juridice de munca ce se pot naste in baza unor reglementari speciale, doar in masura in care legile speciale aplicabile nu contin norme derogatorii.
Or, prin completarea OUG nr. 59/2000 cu Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici se instituie un regim juridic derogatoriu de la Codul muncii in privinta posibilitatii recuperari pagubei pe calea unei cereri de chemare in judecata formulate de institutia sau autoritatea publica impotriva persoanei care, potrivit statutului propriu, apartine Corpului silvic.
Aceeasi limitare in aplicarea legislatiei muncii este data si de prevederile art. 117 din Legea nr. 188/1999 potrivit carora, dispozitiile Statutului functionarilor publici se completeaza cu prevederile legislatiei muncii, in masura in care nu contravin legislatiei specifice functiei publice.
Atragerea raspunderii civile a personalului silvic pe calea actiunii in justitie promovate de angajator si aplicarea normelor cuprinse in art. 169 alin. (2), art.. 268 alin. (1) lit. c), art. 269 din Codul muncii, republicat raportate la art. 211 lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicata este incompatibila cu recuperarea pagubei in conditiile instituite prin art. 85 din Legea nr. 188/1999 republicata, aplicabila si personalului silvic contractual, astfel cum s-a aratat in precedent.
Codul muncii reprezinta dreptul comun in domeniul raporturilor de munca fundamentate pe contractul individual de munca, iar OUG nr. 59/2000 reprezinta legea speciala, derogatorie care, in materia procedurii de urmat pentru atragerea raspunderii patrimoniale a personalului silvic, inclusiv a celui contractual, trimite la o alta lege speciala, respectiv Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, act normativ care devine astfel aplicabil, cu titlu lege generala pentru intregul personal silvic.
Ca atare, in virtutea principiilor de interpretare specialia generalibus derogant si exceptio est strictissime interpretationis et aplications, nu exista un drept de optiune al angajatorului intre procedura instituita prin Codul muncii si cea prevazuta de Legea nr. 188/1999, republicata.
In lipsa unui act de imputare a prejudiciului emis de angajator (ordin sau dispozitie) care ar putea fi atacat de persoana raspunzatoare de producerea acestuia la instanta de contencios administrativ, este inadmisibila actiunea directa pentru recuperarea pagubei, formulata de autoritatea sau institutia publica prejudiciata, fie in fata instantelor de contencios administrativ, fie in fata instantelor specializate in solutionarea conflictelor individuale de munca.
Asadar, dupa constatarea si evaluarea pagubei, potrivit OUG nr. 58/2006 si in masura in care personalul silvic raspunzator de producerea pagubei nu si-a asumat un angajament de plata, conducatorul autoritatii publice din domeniul silviculturii emite, in temeiul art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 republicata, un ordin sau dispozitie de imputare care poate fi contestat/contestata de persoanele de la care s-a dispus recuperarea pagubei, la instanta de contencios administrativ, in conditiile alin. (2) al aceluiasi articol, coroborat cu art. 109 din Legea nr. 188/1999, republicata si art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificata si completata.
Faptul ca prin art. 10 din Hotararea de Guvern nr. 1076/2009 s-au prevazut trei modalitati alternative de recuperare a pagubelor ( prin retinerea pe statul de plata in transe lunare, prin garantia gestionara constituita sau in alte modalitati prevazute de lege) nu constituie un impediment in calea aplicarii procedurii prevazute de art.85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, republicata.
Astfel, dispozitiile din regulament viseaza exclusiv modalitatea de executare a creantei stabilita, ca existenta si intindere, prin angajamentul de plata ori prin actul emis de conducatorul autoritatii publice (ordin/dispozitie) neatacat in contencios administrativ sau, dupa caz, mentinut in urma controlului de legalitate si temeinicie efectuat de instanta de contencios administrativ.
Mai mult, in aceasta modalitate de aplicare a legii se asigura unitatea de procedura si jurisdictie pentru acele situatii obiective in care raspunderea pentru producerea aceleiasi pagubei apartine atat padurarilor (personal silvic contractual), cat si sefilor de districte silvice (care au calitatea de functionari publici), fiind determinata de neindeplinirea atributiilor de serviciu in legatura cu paza fondului forestier si, respectiv, organizarea, coordonarea si controlul acestei activitati.

In concluzie, in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 58 alin.(1) din OUG nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobata cu modificari prin Legea nr. 427/2001 raportate la dispozitiile art. 84 lit. a), art. 85 alin. (1) si (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicata, modificata si completata, recuperarea prejudiciului cauzat prin taieri ilegale de arbori de la personalului silvic contractual insarcinat cu paza padurilor se realizeaza, dupa caz, prin asumarea unui angajament de plata sau prin emiterea de catre conducatorul autoritatii sau institutiei publice a unui ordin sau a unei dispozitii de imputare.
Actele prin care s-a dispus recuperarea prejudiciului pot fi atacate de personalul silvic contractual cu atributii de paza a padurilor la instanta de contencios administrativ prevazuta de art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicata rap. la art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificata si completata.
In interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 6 alin. (1) din OUG nr. 85/2006 privind stabilirea modalitatilor de evaluare a pagubelor produse vegetatiei forestiere din paduri si din afara acestora, aprobata cu modificari prin Legea nr. 84/2007 raportate la dispozitiile art. 254 din Codul muncii, republicat (fost art. 270 din Codul muncii), cererile de chemare in judecata formulate de Regia Nationala a Padurilor – ROMSILVA prin directiile silvice, pentru obligarea personalului silvic contractual, la repararea acestui prejudiciu sunt inadmisibile.