De ce nu pot avocatii sa angajeze absolventi ai facultatilor de drept ca personal auxiliar?

Editorial publicat in Curierul Judiciar nr. 3/2014

 

Lucian Sauleanu MicSite

Lucian Bernd Sauleanu

Avocat, Baroul Dolj

 

 

 

Evolutia economiei impune adaptarea practicilor indiferent de sectorul economiei, profesia ori meseria la care ne referim. Cu alte cuvinte, ca avocat nu pot sa nu ma gandesc zi de zi la decat la solutii menite sa-mi usureze activitatea, care sa o faca mai eficienta si in final sa castig mai multi bani.

E ceva rau in aceasta dorinta? E nepotrivit pentru noi, avocatii din Romania, sa dorim sa traim decent, dar si cu siguranta oferita de plata taxelor si impozitelor.

Nu cred… cum de altfel nu cred nici in formulari bombastice precum aceea ca „Legea nr. 51/1995 nu a avut in vedere organizarea profesiei de avocat ca profesie care serveste scopul maximizarii profitului economic propriu sau al clientului, ci ca o profesie care pune deasupra oricarui alt interes imperativul respectarii legii”[1].

Adica cum vine asta? Deci, noi, avocatii, nu trebuie sa ne maximizam profitul si nici macar pe cel al clientului (nu pasesc in analiza acestui text din decenta pur profesionala), ci trebuie sa facem totul pentru interesul respectarii legii (dar de ce este exclusa oare coabitarea acestora?).

Cred ca toti suntem de acord ca in legislatia actuala avocatura nu beneficiaza de vreo dispozitie speciala, care sa instituie un regim fiscal diferit sau, cu alte cuvinte, croit pe specificul ei.

M-am oprit la interdictia avocatilor de a angaja absolventi ai facultatilor de drept ca personal auxiliar mai mult ca sa subliniez ca de multe ori suntem prizonierii unor dispozitii carora nu le gasim explicatii. Aceasta interdictie a angajarii absolventilor de drept ca personal auxiliar mi se pare precum regula impusa conditiilor tehnice in care firma avocatului trebuie realizata: dimensiunea de 40X60 cm si obligatoriu gravata pe suport metalic (nu pe plexic, acril, lemn etc., ci numai din metal!!!).

Existenta acestor dispozitii sunt dovada modului in care actualele organe de conducere inteleg sa sprijine avocatii. Poate ca unele dispozitii din statut au parut rezonabile la momentul adoptarii lor, insa totusi mai pot rezista ele schimbarilor intervenite si la verificarea cu realitatea?

Un lucru este cert: nu se doreste lamurirea unor astfel de situatii. si congresul din acest an mi-a provocat o mare dezamagire si sunt convins mai mult ca oricand ca problemele reale ale profesiei nu pot face obiectul unor dezbateri serioase si fundamentari corespunzatoare atat timp cat lucrarile congresului dureaza o zi si jumatate, din care prima zi este ocupata in mare parte de un festivism inutil, iar in an doua zi (de fapt cele 3-4 ore) se voteaza sub presiunea timpului foarte repede si fara dezbateri. Atat timp cat lucrarile congreselor nu se vor desfasura pe sectiuni si teme prestabilite, timp de 3-4 zile si eventual nu doar in Bucuresti, ci prin rotatie in marile orase, asa cum de altfel a fost in perioada interbelica (oare de ce?), nu vom avea modificari care sa imbunatateasca activitatea avocatilor.

S-a sustinut ferm ca anumite critici fata de anumite dispozitii (cum este cel privind publicitatea) nu au fost sustinute in congres (!), insa cum se explica abrogarea interdictiei angajarii absolventi ai facultatilor de drept ca personal auxiliar, care a fost ridicata in congres de dl. av. Ion Turculeanu, decanul Baroului Dolj, si de catre subsemnatul, dar subit dupa 10 minute a fost deraiata.

Totusi, revenind la subiectul discutiei, este evident ca raspunsul la intrebarea formulata de mine este unul negativ, odata ce art. 186 din Statutul profesiei de avocat prevede expres ca: „Toate formele de exercitare a profesiei pot angaja personal auxiliar. Este interzisa angajarea ca personal auxiliar a persoanelor cu studii juridice superioare”.

Dar cred cu tarie ca o astfel de interdictie este exclusa chiar de realitate, anume ca parte din absolventii facultatilor de stat nu reusesc sa se angajeze sau sa treaca de un concurs, astfel ca trebuie marita plaja posturilor vizate de absolventii de drept, tinand cont si de faptul ca oricum multe societati de avocatura prefera sa foloseasca in activitatile lor astfel de absolventi.

Cei ce se opun abrogarii acestei dispozitii invoca vesnica protejare a profesiei. Ma intreb de cine sau de ce trebuie sa ma protejez? Aceasta tema este una recurenta in conditiile in care in mai toate tarile europene centrul de greutate al discutiilor in cadrul profesiei s-a mutat catre managementul acesteia, catre sistemul de impozitare etc.

Se sustine ca in felul acesta se vor evita examenele de intrare in avocatura, insa se uita ca acestia ar fi simpli angajati cu contract individual de munca pe un post auxiliar (spre exemplu, referent) si nu au dreptul sa pledeze; nimic nu-i opreste ca ulterior sa dea concurs pentru intrarea in profesia de avocat.

Mai tot timpul plecam in identificarea unei solutii de la premise negative si sadim neincredere intre noi, desi trebuie doar sa verificam daca unele propuneri au efecte pozitive pentru profesie.

Oare de ce nu pot sa-mi eficientizez activitatea biroului prin angajarea unor persoane care structural si intelectual pot sa fie un plus de valoare? Pot sa angajez un absolvent de litere, dar nu si pe unul care a terminat dreptul si care nu doreste avocatura, ci este multumit si cu un post mediu. De ce sa nu am stabilitate in timp in cadrul biroului pe anumite activitati auxiliare, dar esentiale? Astfel de activitati le fac de obicei, studentii la drept ori stagiarii sau avocatii in primii ani dupa definitivat, insa nu pe termen lung, astfel ca periodic persoanele respective sunt inlocuite cu alte persoane care pana sa ajunga la un punct de eficienta consuma timp si bani.

In primul rand, din punct de vedere fiscal ma nemultumeste faptul ca societatile de avocatura nu pot beneficia de avantajele oferite de stat pentru angajatorii de absolventi cu studii superioare.

In al doilea rand, o astfel de interdictie statutara trebuie sa suporte orice interpretare, astfel ca situatia poate fi complicata daca ma gandesc la solutia ce trebuie luata in cazul in care, spre exemplu, secretara angajata, dupa 2-3 ani de activitate, urmeaza si cursurile unei facultati de drept. Pot eu sa-i neg dreptul acelei persoane sa urmeze astfel de studii?

Evident ca nu odata ce Legea nr. 53/2003 statueaza cateva principii fundamentale privind munca si libertatea muncii[2].   Se pune intrebarea daca si in ce fel se armonizeaza interdictia prevazuta de art. 186 din Statut cu prevederea art. 3 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, dar si cu art. 15 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene[3]. Totodata, sa nu omitem si prevederea art. 41 alin. (1) din Constitutia Romaniei: „(1) Dreptul la munca nu poate fi ingradit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupatiei, precum si a locului de munca este libera”.

Prin urmare, a sustine ca secretara unei societati de avocatura care dobandeste statutul de licentiata in drept este incompatibila cu exercitarea functiei ocupate dupa promovarea examenului de licenta echivaleaza cu o discriminare a salariatului pe criterii profesionale. Desi a dobandit capacitati sporite de indeplinire a sarcinilor de serviciu, totusi ea nu mai este compatibila cu functia de secretara intr-o societate de avocatura. Este interesant de stabilit cum se va efectua concedierea salariatei in acest caz, caci nu poti sa spui ca nu o concediezi pentru motive ce tin de salariau. A nu se uita ca situatiile de incetare de drept a unui contract individual de munca sunt expres si limitativ prevazute in art. 56 alin. (1) lit. a)-j) C.muncii. Faptul ca ai dobandit o competenta profesionala superioara nu este inclus in aceste situatii expres si limitativ prevazute de lege. Asadar, art. 186 din Statut nu se incadreaza in cazurile de incetare de drept a unui contract individual de munca conform art. 56 din Legea nr. 53/2003.

Cred ca ar fi util sa observam reglementarea din alte state asupra acestei probleme si apelez la exemplul ce se ofera constant, anume al Frantei[4].

Reglementarea relatiilor dintre avocati si personalul angajat in cadrul formelor de exercitare a profesiei proprii o constituie Conventia colectiva nationala a avocatilor si personalului asimilat profesiei, din data de 20 februarie 1979.

Potrivit acesteia, cabinetele de avocatura pot angaja personal auxiliar, cu sau fara studii superioare in materia dreptului ori in oricare alta materie, fiind dispus in acest sens, in cadrul legii clasificari ale gradului (postului) ce poate fi obtinut in functie de pregatirea profesionala dobandita de candidat.

In acelasi timp, detinerea unei licente in drept impreuna cu o diploma de master, reprezinta un real factor care sa poata influenta pozitiv o posibila angajare in cadrul unui astfel de birou. Mai mult decat atat, in vederea obtinerii unui post precum secretar juridic, consilier juridic, jurist, este obligatoriu ca persoana ce solicita ocuparea uneia dintre aceste functii sa fie absolventa a unei facultati de drept (3 ani + master 1).

Juristul angajat in cadrul unui birou de avocatura este responsabil cu prevenirea si apararea intereselor clientilor cabinetului. El ocupa din acest punct de vedere, o pozitie echivalenta cu a unui avocat colaborator, singura diferenta fiind reprezentata de faptul ca acesta din urma poate pleda in fata unei instante, pe cand un jurist angajat intr-un cabinet nu este autorizat in acest sens.

Concluzia ce se desprinde este evidenta: in timp ce alte state au mers si mai departe sub aspectul celor discutate, avand curajul unor modificari structurale, de esenta, fara ca in acest fel sa se creada ca a fost lezata profesia de avocat, noi inca suntem incapabili sa ne adaptam la realitate.

_____________________________________________________________________________________________

[1] Gh. Florea, Aspecte privind actualitatea apararii valorilor promovate prin Legea de organizare si exercitare a profesiei de avocat (I) (http://www.juridice.ro/319398/aspecte-privind-actualitatea-apararii-valorilor-promovate-prin-legea-de-organizare-si-exercitare-a-profesiei-de-avocat-i.html).

[2]Conform art. 3 alin. (1) din lege, libertatea muncii este garantata prin Constitutie. Dreptul la munca nu poate fi îngradit.

(2) Orice persoana este libera in alegerea locului de munca si a profesiei, meseriei sau activitatii pe care urmeaza sa o presteze.

(3) Nimeni nu poate fi obligat să munceasca sau sa nu munceasca într-un anumit loc de munca ori într-o anumita profesie, oricare ar fi acestea.

(4) Orice contract de munca incheiat cu nerespectarea dispozitiilor alin. (1)-(3) este nul de drept”.

[3] „Orice persoana are dreptul la munca si dreptul de a exercita o ocupatie aleasa sau acceptata în mod liber”. Carta a fost publicata în JO C303 din 14 decembrie 2007.

[4] „Toate aceste împrejurari au determinat optiunea rationala a legiuitorului roman de a reglementa profesia de avocat in Romania după modelul francez” susţtne Presedintele UNBR, dl. Gh. Florea, intr-un material publicat pe (http://www.juridice.ro/319398/aspecte-privind-actualitatea-apararii-valorilor-promovate-prin-legea-de-organizare-si-exercitare-a-profesiei-de-avocat-i.html).

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close