Noi modificari privind acordarea tichetelor de masa
Ministerul Finantelor Publice a publicat pe data de 14 aprilie un proiect de hotarare pentru modificarea si completarea H.G. nr. 5/1999 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masa, cu modificarile si completarile ulterioare.
Modificarile si completarile vizeaza urmatoarele:
- cresterea disciplinei contractuale si sigurantei financiare a sistemului tichetelor de masa si asigurarea unui control mai eficient al utilizarii tichetelor de masa
- implementarea tichetelor de masa pe suport electronic
- stabilirea valabilitatii tichetelor de masa (1 an calendaristic) precum si a modului de gestionare a acestora.
- pentru aplicarea unitara si echitabila a principiilor stabilite prin Legea nr. 142/1998, a fost stabilita o modalitate de calcul prin care se determina numarul de zile pentru care se acorda tichete de masa in cazul salariatilor a caror durata zilnica a timpului de munca este mai mare de 8 ore – in regim de tura
- monitorizarea tichetelor pe suport electronic prin intocmirea de catre angajatori si emitenti a unor situatii centralizatoare care sunt prevazute in anexe
- eliminarea prevederilor care limitau utilizarea tichetelor de masa la un numar de 2 tichete /zi in concordanta cu modificarile aduse prin Legea nr. 291/2013 pentru modificarea Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masa
Propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice pot fi trimise la adresa: publicinfo@mfinante.ro, in 10 zile de la publicare.