Bibliotecile din UE ar putea primi dreptul de a digitaliza cartile fara acordul titularilor de drepturi
In Concluziile avocatului general Niilo Jaaskinen in cauza Technische Universitat Darmstadt/Eugen Ulmer KG se arata ca un stat membru poate autoriza bibliotecile sa digitalizeze, fara acordul titularilor de drepturi, cartile pe care le detin in colectia lor pentru a le oferi in locurile pentru lectura electronica.
Desi Directiva privind dreptul de autor nu permite statelor membre sa autorizeze utilizatorii sa stocheze pe un stick USB cartea digitalizata de biblioteca, ea nu se opune, in principiu, unei imprimari a cartii cu titlu de copie privata.
In temeiul Directivei privind dreptul de autor [1], statele membre trebuie sa acorde autorilor dreptul exclusiv de a autoriza sau de a interzice reproducerea si comunicarea publica a operelor lor. Totusi, directiva permite statelor membre sa prevada anumite exceptii sau limitari ale acestui drept. O asemenea posibilitate exista mai ales pentru bibliotecile accesibile publicului [2] care, in scopul cercetarii sau studiului privat, pun opere cuprinse in colectia lor la dispozitia utilizatorilor prin intermediul unor terminale speciale [3]. In prezenta cauza, Bundesgerichtshof (Curtea Federala de Justitie din Germania) solicita Curtii de Justitie sa precizeze intinderea acestei posibilitati de care a facut uz Germania.
Bundesgerichtshof trebuie sa solutioneze un litigiu intre Universitatea Tehnica din Darmstadt (Technische Universitat Darmstadt), pe de o parte, si o casa de editura germana, Eugen Ulmer KG [4], pe de alta parte. Casa de editura urmareste sa impiedice (i) ca universitatea sa digitalizeze o carte pe care o detine in fondul bibliotecii sale si care este editata de Eugen Ulmer [5] si (ii) ca utilizatorii bibliotecii sa poata, din locurile pentru lectura electronica amenajate in aceasta, sa imprime cartea sau sa o stocheze pe un stick USB si/sau sa pastreze aceste reproduceri la parasirea bibliotecii. Astfel, universitatea a digitalizat cartea in discutie si a oferit-o in locurile pentru lectura electronica [6]. Aceasta a refuzat oferta casei de editura cu privire la achizitionarea si utilizarea manualelor editate de aceasta din urma sub forma de carti electronice („E-books”).
In concluziile prezentate in aceasta zi, avocatul general Niilo Jaaskinen apreciaza mai intai ca, chiar daca titularul de drepturi ofera unei biblioteci posibilitatea de a incheia contracte de licenta privind utilizarea operei sale in conditii adecvate, biblioteca se poate prevala de exceptia prevazuta pentru terminalele speciale [7]. In opinia avocatului general Jaaskinen, numai in cazul in care s-a incheiat deja un astfel de contract biblioteca nu se mai poate prevala de aceasta exceptie.
In continuare, avocatul general concluzioneaza ca directiva nu se opune ca statele membre sa acorde bibliotecilor dreptul de a digitaliza operele cuprinse in colectiile lor in scopul de le a pune la dispozitia publicului prin intermediul unor terminale speciale. Acesta poate fi cazul atunci cand trebuie protejate originale ale operelor care, desi sunt inca protejate prin dreptul de autor, sunt vechi, fragile sau rare. Acesta mai poate fi cazul atunci cand lucrarea vizata este consultata de un numar mare de studenti si copiile ar risca sa provoace o uzura disproportionata.
Avocatul general Jaaskinen precizeaza insa ca directiva nu permite o digitalizare globala a unei colectii, ci doar o digitalizare a unor opere individuale. Trebuie mai ales sa nu se recurga la posibilitatea de a utiliza terminale speciale atunci cand acest lucru are drept unic scop evitarea cumpararii unui numar suficient de copii fizice ale lucrarii.
In sfarsit, avocatul general Jaaskinen considera ca directiva nu permite utilizatorilor de terminale speciale sa stocheze pe un stick USB operele puse la dispozitia lor. Acesta subliniaza in special faptul ca exceptia prevazuta pentru terminalele speciale constituie in principal o exceptie de la dreptul exclusiv de comunicare al titularului de drepturi. In opinia avocatului general, notiunea de comunicare exclude din cadrul acestei exceptii posibilitatea de a salva opera pe un stick USB, deoarece nu este vorba despre o comunicare efectuata de biblioteca, ci despre crearea unei copii digitale private de catre utilizator. Pe de alta parte, o astfel de reproducere nu este necesara pentru a pastra efectul util al exceptiei, chiar daca aceasta ar fi utila utilizatorului. In plus, exceptia in cauza nu se poate aplica actului prin care biblioteca pune la dispozitia utilizatorului o copie digitala pentru ca acesta sa poata crea o copie ulterioara si sa o pastreze pe un stick USB.
Desi avocatul general apreciaza ca exceptia prevazuta pentru terminalele speciale nu se aplica nici imprimarii pe hartie, acesta remarca totusi ca imprimarea unei opere accesibile pe terminale speciale poate fi acoperita de alte exceptii prevazute de directiva precum, in special, exceptia copiei private. In aceasta privinta, avocatul general nu vede nicio diferenta intre fotocopierea unor pagini dintr-o lucrare prezenta fizic in fondul bibliotecii si imprimarea unor pagini dupa o copie digitala. Pericolul unei distribuiri ilicite de anvergura, prezent in cazul copiilor digitale, nu exista in cazul imprimarii pe hartie.
Concluziile avocatului general nu sunt obligatorii pentru Curtea de Justitie. Judecatorii Curtii urmeaza sa delibereze in aceasta cauza. Hotararea va fi pronuntata la o data ulterioara.
_______________________________
[1] Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor si drepturilor conexe in societatea informationala (JO L 167, p. 10, Editie speciala, 17/vol. 01, p. 230).
[2] Astfel de biblioteci nu urmaresc obtinerea de avantaje comerciale sau economice. Aceasta posibilitate se aplica, in aceleasi conditii, institutiilor de invatamant, muzeelor si arhivelor.
[3] „[In urmatoarele cazuri]: utilizarea, in scopul cercetarii sau studiului privat, prin comunicarea sau punerea la dispozitia persoanelor aflate in cladirile institutiilor mentionate la alineatul (2) litera (c), prin intermediul unor terminale speciale, a unor opere sau a altor obiecte protejate cuprinse in cadrul colectiilor lor, care nu fac obiectul conditiilor de achizitionare sau de licentiere” [articolul 5 alineatul (3) litera (n) din directiva].
[4] Acest litigiu are caracterul unei proceduri „pilot”. Universitatea este sustinuta de Deutscher Bibliotheksverband e.V. (Federatia germana a bibliotecilor), precum si de Biroul European al Bibliotecilor si Asociatiilor de Informare si de Documentare (Eblida). Casa de editura este sustinuta de Borsenverein des deutschen Buchhandels (Uniunea comerciantilor germani de carti). Acest fapt denota, in opinia avocatului general, importanta pe care o are prezenta cauza pentru biblioteci, pentru autori si pentru edituri (in special pentru casele de editura stiintifice).
[5] Este vorba despre manualul apartinand lui Winfried Schulze intitulat „Einführung in die neuere Geschichte” (Introducere in istoria moderna).
[6] Aceste locuri nu permiteau consultarea simultana a mai multor exemplare decat cele disponibile in fondul bibliotecii.
[7] Mai precis, ca o astfel de oferta nu inseamna ca opera in discutie trebuie considerata ca face obiectul conditiilor achizitionare sau de licentiere in sensul dispozitiei directivei citate la nota 3 de subsol.
