Adoptarea monedei euro: criterii, decizii si cine urmeaza
nul viitor, zona euro s-ar putea largi. Comisia Europeana arata ca Lituania respecta criteriile de la Maastricht pentru adoptarea monedei unice europene. Alaturi de Banca Centrala Europeana, Comisia a publicat pe 4 iunie rapoartele de convergenta ce evalueaza pregatirea statelor UE pentru aderarea la zona euro. Decizia finala in ceea ce priveste Lituania va fi luata de Consiliu in iulie, dupa consultarea Parlamentului.
Rapoartele de convergenta se fac pentru tarile care nu sunt in zona euro, dar care trebuie sa adopte moneda mai devreme sau mai tarziu. Regatul Unit si Danemarca beneficiaza de o exceptie ce le permite sa ramana in afara zonei euro. Mai multe detalii in harta zonei euro (faceti clic pe legatura din dreapta paginii).
Pentru a adera la zona euro, un stat UE trebuie sa respecte urmatoarele criterii (fixate in Tratatul de la Maastricht in 1992):
- inflatia anuala sa nu depaseasca cu mai mult de 1,5 pp rata medie a inflatiei din cele trei state membre UE care au inregistrat cele mai bune rezultate in domeniul stabilitatii preturilor
- deficitul bugetar de cel mult 3% din PIB
- datoria publica de cel mult 60% din PIB
- rata dobanzii nominale pe termen lung nu trebuie sa depaseasca cu mai mult de 2% pe cea realizata de primele trei state membre cu cea mai slaba inflatie in anul precedent
- marjele de fluctuatie normale stabilite prin mecanismul cursului de schimb in Sistemul Monetar European trebuie sa fi fost respectate fara mari presiuni, cel putin in cei doi ani premergatori verificarii.
In plus, legislatia tarii trebuie sa respecte pe deplin toate cerintele adoptarii monedei euro specificate in tratatele UE.
Cum se ia decizia legata de adoptarea monedei euro
In urma unui raport de convergenta pozitiv, guvernele iau decizia finala in cadrul Consiliului, pe baza unei propuneri a Comisiei si dupa consultarea Parlamentului.
Ultima tara care a aderat la zona euro este Letonia, in ianuarie 2014.
Sursa: Parlamentul European