Art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea de punera in aplicare a NCP nu se aplica faptelor judecate definitiv la data de 1 februarie 2014
In Monitorul Oficial nr. 434/2014 a fost publicata Decizia nr. 4/2014 privind examinarea sesizarii formulate de Curtea de Apel Bucuresti Sectia I penala privind pronuntarea unei hotarari prealabile in vederea dezlegarii de principiu a problemei de drept vizand aplicarea dispozitiilor art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal in cazul faptelor definitiv judecate la data de 1 februarie 2014, din 12.05.2014.
Expunerea succinta a cauzei
Fiind sesizat, potrivit dispozitiilor H.G. nr. 863/2013 si art. 23 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala si pentru modificarea si completarea unor acte normative care cuprind dispozitii procesual penale (modificata prin O.U.G. nr. 116/2013 privind masurile necesare pentru functionarea comisiilor de evaluare din penitenciare, din centrele de reeducare si din centrele de retinere si arestare preventiva, precum si pentru stabilirea unor masuri in vederea bunei functionari a instantelor pe durata desfasurarii activitatii acestor comisii), de catre Comisia de evaluare a incidentei aplicarii legii penale mai favorabile, constituita in cadrul Penitenciarului Jilava pentru a hotari cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile in cazul condamnatului H.F.M., din perspectiva prevederilor art. 6 din Codul penal, in raport cu pedeapsa de 6 luni inchisoare la care acesta a fost condamnat, pentru o fapta comisa in minorat, prin Sentinta penala nr. 641/2007 a Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti si care ulterior, ca efect al revocarii beneficiului suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere, a fost cumulata aritmetic cu pedeapsa de 6 ani si 6 luni inchisoare aplicata aceluiasi inculpat prin Sentinta penala nr. 528 din data de 2 august 2010, pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a II-a penala, definitiva prin Decizia nr. 268 din 15 decembrie 2010, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a II-a penala, Tribunalul Ilfov – Sectia penala, prin Sentinta penala nr. 25 din data de 1 februarie 2014 a dispus respingerea ca neintemeiata a contestatiei la executare puse pe rolul instantei in baza respectivei sesizari.
Impotriva sentintei a formulat contestatie condamnatul H.F.M., solicitand, in esenta, admiterea contestatiei, desfiintarea sentintei si, pe fond, admiterea sesizarii Comisiei de evaluare a incidentei aplicarii legii penale mai favorabile, urmand ca cele 6 luni inchisoare, pentru care comisia din cadrul Penitenciarului Jilava a solicitat inlocuirea cu masura educativa a internarii intr-un centru de detentie, sa se considere executate.
Curtea de Apel Bucuresti, Sectia I penala, examinand incheierea contestata in raport cu situatia de fapt retinuta, cu probele administrate, cu opinia exprimata de comisie si cu criticile formulate, a constatat ca solutionarea acestei cauze depinde de dezlegarea, de principiu, a unei chestiuni de drept, referitoare la aplicarea dispozitiilor art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal in cazul faptelor definitiv judecate la data de 1 februarie 2014.
Instanta a aratat ca pana in prezent nu si-a format o jurisprudenta in aceasta materie.
Judecatorul cauzei apreciaza ca vointa legiuitorului ar trebui interpretata in sensul ca, in astfel de cazuri, pedeapsa rezultanta, aplicata printr-o hotarare ramasa definitiva inainte de data de 1 februarie 2014, pentru o pluralitate de infractiuni, comise parte in timpul minoritatii si parte dupa majorat, nu trebuie fractionata, in sensul inlocuirii pedepselor componente aplicate pentru infractiuni comise in timpul minoritatii cu masura educativa a internarii intr-un centru de reeducare si al executarii restului de pedepse in regim privativ de libertate, ci trebuie considerata ca un tot unitar si indivizibil, in care pedepsele nu mai pot fi disociate.
Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a concluzionat ca aplicarea legii penale mai favorabile si in acest caz, similar concursului de infractiuni, va parcurge doua etape:
1. in prima etapa se vor analiza pedepsele aplicate pentru infractiunile care formeaza pluralitatea intermediara prin prisma maximului special prevazut de legea noua, urmand ca pedeapsa aplicata pentru infractiunea comisa in timpul minoritatii sa fie inlocuita cu masura educativa corespunzatoare, iar cea stabilita pentru fapta comisa dupa implinirea varstei de 18 ani sa fie comparata cu maximul special prevazut de legea noua si redusa, dupa caz, daca acesta este depasit;
2. in cea de-a doua etapa se va examina daca pedeapsa rezultanta aplicata in cauza este mai mare decat cea anterior determinata, inclusiv prin eficientizarea tratamentului sanctionator prevazut de art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, raportat la art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal.
Inalta Curte de Casatie si Justitie retine ca, spre deosebire de situatia cauzelor penale aflate in stare de judecata, unde in situatiile tranzitorii este obligatoriu un examen privind legea penala mai favorabila, in cazul faptelor definitiv judecate aplicarea legii penale mai favorabile poate fi facuta doar in situatiile expres prevazute de lege. Si in expunerea de motive a noului Cod penal s-a aratat ca „in contextul consacrarii explicite in Constitutie a principiului separatiei puterilor in stat, o alta problema care s-a cerut solutionata a fost stabilirea relatiei intre principiul autoritatii de lucru judecat si aplicarea legii penale mai favorabile in cazul pedepselor definitive. In mod cert, principiul constitutional enuntat impune reducerea la minimul necesar a atingerilor aduse autoritatii de lucru judecat, astfel ca o restrangere a acestei autoritati se justifica doar in masura in care ea are la baza tot un principiu de natura constitutionala, cum este cazul principiului legalitatii pedepsei. In consecinta, s-a optat pentru mentinerea reglementarii aplicarii obligatorii a legii penale mai favorabile (art. 6) si renuntarea la aplicarea facultativa a acestei legi in cazul pedepselor definitive, aceasta din urma neputand fi justificata prin raportare la principiul legalitatii.”
Deoarece noul Cod penal nu a mai prevazut posibilitatea sanctionarii minorilor cu pedepse, consacrand un sistem sanctionator bazat pe masuri educative, Legea nr. 187/2012 pentru punerea in aplicare a Codului penal a reglementat expres anumite situatii tranzitorii in care era dificil de apreciat care este legea penala mai favorabila, in capitolul IV „Dispozitii speciale privind regimul sanctionator aplicabil minorilor”.
Avand in vedere ca in cazul faptelor solutionate prin hotarari judecatoresti definitive aplicarea legii penale mai favorabile se face doar in situatii de exceptie, legiuitorul a utilizat expresii explicite de genul „pedeapsa amenzii executabila” (art. 20 din Legea nr. 187/2012), „pedeapsa inchisorii executabila” (art. 21 din Legea nr. 187/2012).
Printr-o interpretare per a contrario rezulta ca unde in textul de lege nu se face referire expresa la situatia sanctiunilor aplicate prin hotarari judecatoresti definitive trebuie considerat ca dispozitia legala este aplicabila doar cauzelor in care nu exista o hotarare definitiva la data de 1 februarie. In aceasta categorie se inscrie si art. 22, care in alin. (4) prevede ca „Daca in termenul de incercare al suspendarii executarii unei pedepse pentru infractiuni comise in timpul minoritatii condamnatul a savarsit din nou o infractiune, instanta revoca suspendarea si inlocuieste pedeapsa potrivit alin. (2) sau (3), dupa care:
a) daca noua infractiune a fost comisa in timpul minoritatii, se stabileste si pentru aceasta o masura educativa, iar apoi se aplica masura educativa cea mai grea;
b) daca noua infractiune a fost comisa dupa majorat, se aplica o sanctiune potrivit art. 129 alin. (2) din Codul penal.”
Din economia acestor dispozitii rezulta ca norma este aplicabila cauzelor aflate in curs de judecata la data intrarii in vigoare a noului Cod penal, si nu atunci cand exista o pedeapsa rezultanta stabilita printr-o hotarare definitiva, in care se gasesc inglobate, ca urmare a revocarii suspendarii conditionate, pedepse aplicate in timpul minoritatii si pedepse aplicate in majorat, ca in speta dedusa judecatii.
Pentru aceste considerente, ICCJ admite sesizarea si stabileste ca prevederile art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal nu sunt aplicabile faptelor definitiv judecate la data de 1 februarie 2014.
