Obligativitatea procedurii de informare privind avantajele medierii declarata neconstitutionala
In Monitorul Oficial nr. 464/2014 a fost publicata Decizia nr. 266/2014 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 200 din Codul de procedura civila, precum si celor ale art. 2 alin. (1) si (1²) si art. 60¹ din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator.
Exceptia a fost ridicata de Societatea Comerciala CEZ Vanzare – S.A. din Craiova, judetul Dolj, prin mandatar Societatea Comerciala EOS KSI Romania – S.R.L. din Bucuresti.
Referitor la prevederile art. 2 alin. (1) si art. 60¹ din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, autoarea exceptiei sustine, in esenta, ca aceste texte de lege sunt neconstitutionale si contravin art. 21 si art. 53 din Constitutie, in masura in care instantele de judecata considera ca, prin refuzul partilor de a se prezenta la sedinta privind avantajele medierii, se poate aplica sanctiunea anularii cererii de chemare in judecata sau se pot aplica sanctiuni procedurale de natura a duce la suspendarea cererii de chemare in judecata.
Judecatoria Craiova – Sectia civila considera ca exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 200 din Codul de procedura civila si ale art. 2 alin. (1) si art. 60¹ din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator este inadmisibila.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
Dispozitiile criticate din Legea nr. 192/2006 prevad urmatoarele:
Art. 2. (1) Daca legea nu prevede altfel, partile, persoane fizice sau persoane juridice, sunt obligate sa participe la sedinta de informare privind avantajele medierii, inclusiv, daca este cazul, dupa declansarea unui proces in fata instantelor competente, in vederea solutionarii pe aceasta cale a conflictelor in materie civila, de familie, precum si in alte materii, in conditiile prevazute de lege.
Art. 60¹. (1) In litigiile ce pot face, potrivit legii, obiect al medierii sau al altei forme alternative de solutionare a conflictelor, partile si/sau partea interesata, dupa caz, sunt tinute sa faca dovada ca au participat la sedinta de informare cu privire la avantajele medierii, in urmatoarele materii:
a) in domeniul protectiei consumatorilor, cand consumatorul invoca existenta unui prejudiciu ca urmare a achizitionarii unui produs sau unui serviciu defectuos, a nerespectarii clauzelor contractuale ori garantiilor acordate, a existentei unor clauze abuzive cuprinse in contractele incheiate intre consumatori si operatorii economici ori a incalcarii altor drepturi prevazute in legislatia nationala sau a Uniunii Europene in domeniul protectiei consumatorilor;
b) in materia dreptului familiei, in situatiile prevazute la art. 64;
c) in domeniul litigiilor privind posesia, granituirea, stramutarea de hotare, precum si in orice alte litigii care privesc raporturile de vecinatate;
d) in domeniul raspunderii profesionale in care poate fi angajata raspunderea profesionala, respectiv cauzele de malpraxis, in masura in care prin legi speciale nu este prevazuta o alta procedura;
e) in litigiile de munca izvorate din incheierea, executarea si incetarea contractelor individuale de munca;
f) in litigiile civile a caror valoare este sub 50.000 lei, cu exceptia litigiilor in care s-a pronuntat o hotarare executorie de deschidere a procedurii de insolventa, a actiunilor referitoare la registrul comertului si a cazurilor in care partile aleg sa recurga la procedura prevazuta la art. 1.013-1.024 sau la cea prevazuta la art. 1.025-1.032 din Legea nr. 134/2010, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;
Curtea constata ca, desi atat legislatia nationala, respectiv Legea nr. 192/2006 si Codul de procedura civila [art. 227 alin. (2) teza finala], cat si Directiva 2008/52/CE a Parlamentului European si a Consiliului consacra medierea ca fiind o procedura facultativa, alternativa si informala, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 prevede ca partile sunt obligate sa participe la sedinta de informare privind avantajele medierii, sub sanctiunea inadmisibilitatii cererii de chemare in judecata, instituita de alin. (1²) din acelasi articol. Asa fiind, desi medierea este facultativa, totusi sedinta de informare privind avantajele medierii este obligatorie.
Curtea apreciaza, totodata, ca reglementarea legala criticata, respectiv art. 2 alin. (1) din Legea nr. 192/2006, prin care partile sunt obligate la parcurgerea procedurii de informare asupra medierii, rastoarna prezumtia irefragabila “nemo censetur ignorare legem”. Daca legea, in speta Legea nr. 192/2006, cu toate modificarile ei, este publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, potrivit acestui adagiu, cetateanul beneficiaza de prezumtia de cunoastere a legii. Ca atare, nu este justificata o procedura speciala de informare asupra continutului unei atare legi. In mod indubitabil aceasta obligatie instituita sub orice sanctiune, nu doar sub aceea a inadmisibilitatii cererii de chemare in judecata, contravine dispozitiilor art. 21 din Constitutie, care prevad ca nicio lege nu poate ingradi exercitarea accesului liber la justitie. Obligativitatea participarii la informarea despre avantajele medierii reprezinta o ingradire a accesului liber la justitie, deoarece se constituie intr-un filtru pentru exercitarea acestui drept constitutional, iar prin sanctiunea inadmisibilitatii cererii de chemare in judecata, acest drept este nu doar ingradit, ci chiar interzis.
Intrucat pot exista situatii in care persoanele fizice sau juridice doresc ca solutionarea conflictului sa se faca exclusiv de catre instanta de judecata, Curtea constata ca prin reglementarea legala criticata nu le este permis acestora sa aprecieze singuri daca au sau nu nevoie de aceasta informare. Accesul liber la justitie reprezinta facultatea fiecarei persoane de a se adresa unei instante judecatoresti pentru apararea drepturilor sale sau valorificarea intereselor sale legitime. Orice limitare a acestui drept, oricat de neinsemnata ar fi, trebuie sa fie temeinic justificata, analizandu-se in ce masura dezavantajele create de ea nu cumva depasesc posibilele avantaje. Atat in jurisprudenta Curtii Constitutionale, cat si in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, se arata ca “simpla sa consacrare legala, chiar si la nivelul suprem, prin Constitutie, nu este de natura a asigura si o eficacitate reala a acestuia, atat timp cat, in practica, exercitarea sa intampina obstacole. Accesul la justitie trebuie sa fie asigurat, in consecinta, in mod efectiv si eficace” (a se vedea, spre exemplu, Decizia 670/2011, publicata in Monitorul Oficial nr. 421 din 16 iunie 2011).
Ca atare, Curtea considera ca procedura prealabila obligatorie a informarii asupra avantajelor medierii apare ca fiind o piedica in calea realizarii si obtinerii de catre cetatean a drepturilor sale in justitie. Mai mult, o procedura constand in informarea asupra existentei unei legi apare, neindoielnic, ca o incalcare a dreptului de acces la justitie, ce pune asupra justitiabilului o sarcina inoportuna, cu atat mai mult cu cat procedura se rezuma la o simpla obligatie de informare, si nu la incercarea efectiva de solutionare a conflictului prin mediere, astfel incat participarea partilor la sedinta de informare in fata mediatorului este una cu caracter formal.
Curtea apreciaza ca art. 60¹ din Legea nr. 192/2006 trebuie privit din prisma efectelor declararii ca neconstitutionale a prevederilor art. 2 alin. (1) si (1²) din Legea nr. 192/2006. Astfel, in cazul in care partile vor opta pentru mediere, in scopul rezolvarii diferendelor existente intre ele, acestea se vor prezenta la sedinta de informare cu privire la avantajele medierii doar in situatia in care vor considera necesara participarea la o astfel de sedinta, pentru informatii si lamuriri cu privire la avantajele medierii. Cu aceasta ocazie, mediatorul are obligatia sa dea orice explicatii partilor cu privire la activitatea de mediere, pentru ca acestea sa inteleaga scopul, limitele si efectele medierii, in special asupra raporturilor ce constituie obiectul conflictului. Participarea la sedinta de informare nu va mai reprezenta insa o obligatie pentru parti, ci o optiune voluntara a persoanelor interesate sa recurga la o asemenea metoda alternativa, facultativa, de solutionare a conflictelor. Asa fiind, Curtea constata ca exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 60¹ din Legea nr. 192/2006 este neintemeiata.
In ceea ce priveste critica referitoare la art. 200 din Codul de procedura civila, Curtea constata ca acest text de lege a mai facut obiect al controlului de constitutionalitate, din perspectiva unor critici similare. In acest sens, sunt, de exemplu, Decizia nr. 66/2014, publicata in Monitorul Oficial nr. 286 din 17 aprilie 2014 si Decizia nr. 97/2014, publicata in Monitorul Oficial nr. 310 din 28 aprilie 2014, prin care Curtea a respins, ca neintemeiata, exceptia de neconstitutionalitate cu un atare obiect si a constatat ca prevederile de lege criticate sunt constitutionale, in raport cu criticile formulate.
Ca atare, Curtea Constitutionala:
1. Admite exceptia de neconstitutionalitate si constata ca prevederile art. 2 alin. (1) si (1²) din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator sunt neconstitutionale.
2. Respinge, ca neintemeiata, exceptia de neconstitutionalitate ridicata de acelasi autor in acelasi dosar al aceleiasi instante si constata ca prevederile art. 60¹ din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, precum si cele ale art. 200 din Codul de procedura civila sunt constitutionale, in raport cu criticile formulate.
