Interdictia franceza privind purtarea valului islamic in public nu incalca Conventia

Prin hotararea definitiva pronuntata pe 1 iulie de Marea Camera in cauza S.A.S. impotriva Frantei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit cu majoritate de voturi ca nu a existat o incalcare a art. 8 (dreptul la respectarea private si de familie de viata) al Conventiei si nici a art. 9 (dreptul la respectarea libertatii de gandire, constiinta si religie) si in unanimitate ca nu a existat o incalcare a art. 14 (interzicerea discriminarii), corelat cu art. 8 sau 9.

In fapt

Reclamanta este cetatean francez, nascuta in 1990. Ea este musulmana practicanta, subliniind faptul ca ea a purtat burqa si niqab in conformitate cu credinta sa religioasa, cultura si convingerile personale. Dupa cum a explicat ea, burqa este un vesmant care acopera intregul corp, prevazut cu o plasa pe fata, iar niqab este un voal care acopera complet fata, lasand o deschidere numai pentru ochi. Reclamanta a aratat, de asemenea, ca nici sotul ei si niciun alt membru al familiei ei nu au fortat-o sa se imbrace in acest mod. Ea a adaugat ca a purtat niqab-ul atat in public, cat si in privat, dar nu in mod sistematic, fiind de acord sa nu-l poarte in anumite circumstante, insa dorind sa aiba posibilitatea sa il poarte atunci cand alege sa faca acest lucru. Nu in ultimul rand, a invederat faptul ca scopul ei nu a fost de a-i deranja pe altii, ci sa se simta impacata cu ea insasi.

Plangere si procedura

Bazandu-se in special pe art. 8 (dreptul la respectarea vietii private si de familie), art. 9 (libertatea de gandire, constiinta si religie) si art. 10 (libertatea de exprimare), reclamanta s-a plans ca a fost in imposibilitatea de a purta valul care ii acopera complet fata in public. In conformitate cu art. 14 (interzicerea discriminarii), ea s-a plans de faptul ca aceasta interdictie a dus la discriminare pe motive de sex, religie sau origine etnica, in detrimentul femeilor care, ca si ea, au purtat valul.

Decizia Curtii

Guvernul a pus la indoiala statutul reclamantei de „victima”, mai ales ca nu a fost impusa nicio masura individuala. Curtea a respins aceasta obiectie preliminara, reiterand faptul ca persoanele fizice au dreptul de a argumenta ca o lege le-a incalcat drepturile, daca fie li s-a impus o modificare a comportamentului, in caz contrar riscand sa fie urmarite penal, fie fac parte dintr-o categorie de persoane care risca sa fie direct afectata de legislatia in cauza. Prezenta cerere nu este, prin urmare, o actio popularis. Curtea a respins de asemenea obiectiile preliminare ale privind neepuizarea cailor de recurs interne si un abuz a dreptului de recurs individual.

Curtea a declarat in continuare inadmisibile plangerile reclamantei in temeiul art. 3 (interzicerea tratamentelor inumane sau degradante) si art. 11 (libertatea de intrunire si de asociere), luate atat separat, cat si impreuna cu art. 14 (interzicerea discriminarii).

Articolele 8 si 9

Curtea a examinat plangere reclamantei in temeiul art. 8 si 9, cu accent pe acesta din urma. In timp ce optiunile personale cu privire la aspectul propriu sunt in legatura cu expresia personalitatii unui individ, si, prin urmare, intra in notiunea de viata privata, reclamanta s-a plans ca i-a fost interzis sa poarte in locuri publice haine impuse de religia ei, ridicand astfel probleme in ceea ce priveste libertatea de a-si manifesta religia sau convingerile.

Curtea a constatat ca a existat o „ingerinta continua” in exercitarea drepturilor reclamantei in temeiul art. 8 si 9, ea confruntandu-se cu o dilema: fie sa respecte interdictia si, prin urmare, sa se abtina de la a se imbraca in conformitate cu convingerile sale religioase, fie sa refuze sa se conformeze si sa se confrunte cu sanctiuni penale. Curtea a mentionat ca interdictia in cauza a fost prevazuta de Legea din 11 octombrie 2010, admitand ca ingerinta a urmarit doua dintre scopurile legitime enumerate la art. 8 si 9: siguranta publica si protectia drepturilor si libertatilor altora.

Curtea a trebuit sa verifice, in special, daca interdictia a fost proportionala cu scopul urmarit, admitand ca o interdictie generala ar putea sa para excesiva, avand in vedere numarul mic de femei in cauza. Acesta a mai mentionat ca interdictia a avut un impact negativ semnificativ asupra situatiei femeilor care au ales sa poarte valul si ca multe organisme nationale si internationale in domeniul drepturilor omului au considerat o interdictia generala ca disproportionata. Curtea s-a aratat ingrijorata de faptul ca dezbaterea care a precedat adoptarea Legii din 11 octombrie 2010 a fost marcata de anumite observatii islamofobe. Aceasta a subliniat ca un stat care intra intr-un proces legislativ de acest gen isi asuma riscul de a contribui la consolidarea stereotipurilor care afecteaza anumite grupuri de oameni si de a incuraja intoleranta, desi ar avea o indatorire in sens contrar.

Curtea a reiterat ca remarcile care au constituit un atac general si vehement impotriva unui grup religios sau etnic sunt incompatibile cu valorile care stau la baza Conventiei: toleranta, pace sociala si nediscriminare si nu se incadreaza in dreptul la libertatea de exprimare pe care-l protejeaza.

Desi Curtea este constienta de faptul ca interdictia in litigiu a afectat in principal anumite femei musulmane, a mentionat ca nu a existat nicio restrictie privind libertatea de a purta in public orice element de imbracaminte care nu ascunde feta si ca interdictia nu a fost in mod expres bazata pe conotatia religioasa a vesmintelor in cauza. In plus, sanctiunile prevazute de lege au fost printre cele mai usoare: o amenda de maxim 150 de euro si/sau obligatia de a urma un curs privind cetatenia.

Mai mult decat atat, avand in vedere ca intrebarea daca ar trebui sau nu sa li se permita sa poarte valul in locuri publice constituie o alegere a fiecarei societati, Franta a avut o larga marja de apreciere. In astfel de circumstante, Curtea are datoria sa exercite retinere in analiza sa privind respectarea Conventiei, din moment ce o astfel de verificare a determinat-o sa evalueze o masura care s-a luat printr-un proces democratic in societatea in cauza.

In opinia Curtii, lipsa de consens intre statele membre ale Consiliului Europei cu privire la problema purtarii valului in locuri publice ii sustine constatarea ca statul a avut o larga marja de apreciere. Prin urmare, interdictia care face obiectul plangerii ar putea fi considerata proportionala cu scopul urmarit, si anume pastrarea conditiilor de convietuire.

Curtea a considerat ca nu a existat nicio incalcare a art. 8 si 9 ale Conventiei. De asemenea, nu a fost incalcat nici art. 14 coroborat cu art. 8 sau 9 si nici art. 10 din Conventie, luat separat sau impreuna cu art. 14..

— ♦ —
.

Dictionar de Drepturile Omului	Efectele hotararilor CEDO si CJUE in dreptul intern