Angajatorii obligati sa acorde o zi libera neplatita pe an pentru ingrijirea sanatatii copilului

doctor-copilIn Monitorul Oficial nr. 497 din 2 iulie 2014 a fost publicata Legea nr. 91/2014 privind acordarea unei zile lucratoare libere pe an pentru ingrijirea sanatatii copilului, in scopul asigurarii posibilitatii parintilor sau reprezentantilor legali ai copilului de a verifica anual starea de sanatate a acestuia.

Titularii dreptului la liber sunt parintii, respectiv reprezentantii legali ai copilului, asigurati in cadrul sistemului asigurarilor sociale de stat. Aceste persoane au dreptul la liber fara obligatia angajatorului de a plati drepturile salariale aferente.

Sunt considerati copii minori aflati in ingrijirea si intretinerea parintilor sau a reprezentantilor legali cei cu varste cuprinse intre 0-18 ani.

Liberul se acorda la cererea unuia dintre parinti, la alegere, respectiv a reprezentantului legal al copilului, justificat ulterior cu acte doveditoare din partea medicului de familie al copilului, din care sa rezulte controlul medical efectuat.

Cererea va fi depusa cu cel putin 15 zile lucratoare inainte de vizita la medic si va fi insotita de o declaratie pe propria raspundere ca in anul respectiv celalalt parinte sau reprezentant legal nu a solicitat ziua lucratoare libera si nici nu o va solicita.

In cazul in care, in urma unor verificari efectuate de catre angajator, se constata ca ambii parinti au solicitat liberul contrar legii, va fi anulata posibilitatea ulterioara de a mai beneficia, vreodata, de prevederile legii.

Pentru familiile sau persoanele cu 2 copii se acorda tot o zi lucratoare libera pe an, pentru ingrijirea sanatatii copiilor, ca si in cazul unui singur copil. Pentru familiile sau persoanele cu 3 sau mai multi copii se acorda doua zile lucratoare libere pe an, consecutive sau separate, dupa cum decide angajatorul.

In cazul in care niciunul dintre parinti, respectiv dintre reprezentantii legali ai copilului nu va solicita ziua lucratoare libera, aceasta nu se va reporta in anul viitor calendaristic.

In cazul mai multor cereri simultane din partea angajatilor pentru acordarea liberului, care depasesc 5% din numarul total de angajati, angajatorul va programa, prin rotatie, zilele lucratoare libere, astfel incat sa nu ii fie afectata activitatea.

Nerespectarea de catre angajatori a prevederilor prezentei legi constituie contraventie si se sanctioneaza de catre Inspectia Muncii cu amenda cuprinsa intre 500 si 1.500 lei.

Prevederile contraventionale se completeaza cu prevederile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare.

De asemenea, se mentioneaza ca prevederile legii se aplica atat angajatorilor publici, cat si celor privati.

Angajatorii sunt obligati sa acorde ziua lucratoare libera pentru ingrijirea sanatatii copilului.

Actul normativ mai prevede si obligatia Ministerul Sanatatii de a elabora normele metodologice de aplicare a legii in termen de 30 de zile de la data intrarii in vigoare.

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close