Conditia cunoasterii limbii germane pentru obtinerea vizei pentru reintregirea familiei contravine dreptului UE
Curtea de Justitie a Uniunii Europene a stabilit prin hotararea in cauza Naime Dogan/Bundesrepublik Deutschland ca cerinta privind cunostintele elementare de germana pe care Germania o impune pentru eliberarea unei vize in vederea reintregirii familiei in privinta sotilor resortisantilor turci avand resedinta legala pe teritoriul sau este contrara dreptului UE.
Aceasta cerinta introdusa in anul 2007 nu este compatibila cu clauza de standstill din Acordul de asociere cu Turcia.
In cadrul reintregirii familiei in ceea ce priveste sotii resortisanti ai unor tari terte, Germania conditioneaza, in principiu, din anul 2007, eliberarea vizei de capacitatea sotului, care intentioneaza sa se alature sustinatorului reintregirii, de a se exprima in limba germana cel putin la un nivel elementar. Aceasta noua conditie urmareste sa previna casatoriile fortate si sa promoveze integrarea.
Doamna Dogan, resortisant turc cu resedinta in Turcia, intentioneaza sa se alature sotului sau in Germania. Acesta, de asemenea de cetatenie turca, traieste din anul 1998 in Germania, fiind directorul unei societati cu raspundere limitata si actionarul majoritar al acesteia si detinand un permis de sedere pe durata nedeterminata. In luna ianuarie 2012, Ambasada Germaniei la Ankara a refuzat din nou sa ii elibereze doamnei Dogan o viza pentru reintregirea familiei, pentru motivul ca nu dispune de cunostintele lingvistice necesare.
In aceste conditii, doamna Dogan a introdus o actiune la Verwaltungsgericht Berlin (Tribunalul Administrativ din Berlin, Germania). Aceasta instanta solicita Curtii de Justitie sa stabileasca daca cerinta lingvistica impusa de Germania incepand din anul 2007 este comptabila cu dreptul Uniunii si, in special, cu clauza de standstill convenita la inceputul anilor 1970 in cadrul Acordului de asociere cu Turcia [1]. Aceasta clauza interzice introducerea de noi restrictii privind libertatea de stabilire [2].
Prin hotararea pronuntata astazi, Curtea raspunde ca clauza de standstill se opune unei masuri nationale, introdusa dupa intrarea in vigoare a clauzei mentionate in statul membru in cauza, prin care se impune sotilor resortisantilor turci cu resedinta in acest stat sa dovedeasca in prealabil ca au dobandit cunostinte lingvistice elementare in limba oficiala a statului in discutie pentru a intra pe teritoriul acestuia in vederea reintregirii familiei [3].
Astfel, o asemenea cerinta lingvistica face mai dificila reintregirea familiei, prin faptul ca inaspreste conditiile privind prima admitere pe teritoriul statului membru in cauza a sotilor resortisantilor turci in raport cu cele aplicabile la intrarea in vigoare a clauzei de standstill. O astfel de reglementare constituie o noua restrictie, in sensul clauzei amintite, privind exercitarea libertatii de stabilire de catre resortisantii turci.
Curtea aminteste ca reintregirea familiei constituie un mijloc indispensabil pentru a permite viata in familie a lucratorilor turci incadrati pe piata muncii din statele membre si contribuie atat la imbunatatirea calitatii sederii lor, cat si la integrarea lor in aceste state.
Astfel, decizia unui resortisant turc, precum domnul Dogan, de a se stabili intr-un stat membru pentru a exercita o activitate economica in mod stabil poate fi influentata negativ in cazul in care legislatia acestui stat face dificila sau imposibila reintregirea familiei, astfel incat resortisantul in discutie poate, dupa caz, sa se vada obligat sa aleaga intre activitatea sa in statul in cauza si viata sa de familie in Turcia.
In sfarsit, desi o noua restrictie poate fi admisa in masura in care este justificata de un motiv imperativ de interes general, este de natura sa garanteze realizarea obiectivului legitim urmarit si nu depaseste ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului respectiv, Curtea considera ca astfel de conditii nu sunt indeplinite in speta.
In aceasta privinta, Curtea arata ca, chiar daca s-ar presupune ca motivele invocate de guvernul german (si anume prevenirea casatoriilor fortate si promovarea integrarii) pot constitui motive imperative de interes general, nu este mai putin adevarat ca o dispozitie nationala, precum cerinta lingvistica in cauza depaseste ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului urmarit, in masura in care lipsa dovezii privind dobandirea unor cunostinte lingvistice suficiente atrage automat respingerea cererii de reintregire a familiei, fara a se tine seama de circumstantele speciale ale fiecarui caz.
______________________________
[1] Aceasta clauza figureaza in Protocolul aditional semnat la 23 noiembrie 1970 la Bruxelles si incheiat, aprobat si confirmat in numele Comunitatii Economice Europene prin Regulamentul (CEE) nr. 2760/72 al Consiliului din 19 decembrie 1972 de incheiere a protocolului aditional, precum si a protocolului financiar, semnate la 23 noiembrie 1970, anexate la Acordul de asociere dintre Comunitatea Economica Europeana si Turcia si referitor la masurile care urmeaza sa fie adoptate pentru intrarea in vigoare a acestora (JO L 293, p. 1, Editie speciala, 11/vol. 1, p. 37).
[2] Aceasta interdictie se apreciaza in raport cu interdictiile care existau la momentul intrarii in vigoare a clauzei in privinta statului membru vizat (1 ianuarie 1973 in cazul Germaniei).
[3] Avand in vedere acest raspuns, Curtea considera ca nu mai este necesar sa examineze cea de a doua intrebare adresata de Verwaltungsgericht, si anume aceea daca Directiva 2003/86/CE a Consiliului din 22 septembrie 2003 privind dreptul la reintregirea familiei (JO L 251, p. 12, Editie speciala, 19/vol. 6, p. 164) se opune si cerintei lingvistice in cauza.
