Noile Coduri. Probleme de drept invocate de parchete

In perioada 15 martie – 30 iunie 2014 pe adresa de e-mail noile coduri@mpublic.ro au fost semnalate de procurori o serie de probleme privind interpretarea si aplicarea dispozitiilor noilor coduri in materie penala ce nu au format obiectul dezbaterilor anterioare, in legatura cu care nu au fost intocmite note de studiu si care nu au fost cuprinse in analiza intocmita pentru perioada 15 ianuarie – 15 martie 2014.

Sintetizam mai jos problemele invocate si raspunsurile date acestora:

I. Renuntarea la urmarirea penala

1. Una dintre intrebarile privind aceasta procedura a fost aceea referitoare la semnificatia juridica si limitele consultarii suspectului sau inculpatului in legatura cu obligatiile impuse acestuia in cazul renuntarii la urmarirea penala. Mai concret, s-a pus problema daca se poate dispune renuntarea la urmarirea penala si obligarea suspectului sau inculpatului la repararea prejudiciului, daca acesta nu este de acord cu indeplinirea obligatiei.

In opinia noastra, acordarea beneficiului renuntarii la urmarirea penala si stabilirea unor obligatii pe care suspectul sau inculpatul nu poate ori nu vrea, inca de la adoptarea solutiei, sa si le asume, este discutabila ca finalitate, riscul de a se ajunge la revocarea masurii fiind mare.

2. S-a pus problema daca renuntarea la urmarirea penala se poate dispune si in cazul in care nu exista suspect in cauza.

Fata de prevederile art. 318 alin. (2) din Codul de procedura penala, aceasta solutie este posibila.

Astfel, textul sus-mentionat face referire la ipoteza specifica in care autorul este cunoscut, ceea ce indreptateste concluzia in sensul ca se poate, ca regula generala, renunta la urmarirea penala si cand autorul nu este identificat.

II. Asistenta juridica

1. S-a pus intrebarea daca pot beneficia de aparator toti subiectii procesuali si daca exista o contradictie sub acest aspect intre dispozitiile art. 10 alin. (1) si cele ale art. 10 alin. (2) raportat la art. 31 din Codul de procedura penala. In concret, s-a pus problema daca un martor poate sa fie asistat de avocat.

Potrivit art. 31 din Codul de procedura penala, avocatul asista partile ori subiectii procesuali, in conditiile legii.

Respectivele conditii sunt stabilite de art. 10 alin. (1) din Codul de procedura penala, care delimiteaza sfera celor care pot beneficia de asistenta avocatului: partile si subiectii procesuali principali.

In plus, potrivit art. 10 alin. 6 din Codul de procedura penala, dreptul la aparare trebuie exercitat cu buna credinta si potrivit scopului in care a Fost prevazut de lege.
In acest sens, trebuie avut in vedere ca doar partile si subiectii procesuali principali au in cauza interese proprii, ce trebuie aparate.

In ceea ce-i priveste pe ceilalti subiecti procesuali – agentul procedural. expertul, interpretul etc. – care participa la proces in virtutea obligatiilor de serviciu, si martorul – datorita obligatiei civice de a ajuta la aflarea adevarului, ei nu au si nici nu trebuie sa aiba si sa exprime interese personale in cauza.

2. S-a pus intrebarea daca nerespectarea obligatiei prevazute de art. 93 alin. (4) din Codul de procedura penala, de a asigura asistenta juridica obligatorie persoanei vatamate, este sanctionata cu nulitatea absoluta.

Cazurile de nulitate absoluta sunt limitativ prevazute de art. 281 din Codul de procedura penala, lit. f) referindu-se la sanctionarea cu nulitatea absoluta in cazul incalcarii dispozitiilor privind asistarea de catre avocat a suspectului si a celorlalte parti, atunci cand asistenta este obligatorie.

Cum persoana vatamata nu are calitatea de parte, rezulta ca nu ne aflam in prezenta unei cauze de nulitate absoluta.

III. Acordul de recunoastere a vinovatiei

1. S-a pus problema daca este necesara intocmirea unui act separat prin care procurorul ierarhic superior stabileste limitele acordului si ce fel de act este acesta.

2. S-a pus, de asemenea, problema daca procurorul poate respinge cererea inculpatului de incheiere a unui acord de recunoastere a vinovatiei si in caz afirmativ, prin ce act se va face acest lucru si daca respectivul act este supus vreunei cai de atac.

Ambele probleme au format obiectul unei note de studiu separate, publicate la data de 7 aprilie 2014 pe pagina de internet a Ministerului Public.

3. O alta problema a fost legata de modul in care va proceda procurorul in situatia in care, in acelasi dosar, va dispune trimiterea in judecata a unor inculpati, va proceda la incheierea acordului de recunoastere a vinovatiei cu alti inculpati, iar referitor la acestia din urma va dispune si clasarea pentru anumite fapte. In concret, s-a pus intrebarea daca solutia de clasare se va dispune prin rechizitoriu sau printr-o ordonanta anterioara incheierii acordului de recunoastere a vinovatiei.

In lipsa unor dispozitii exprese sub acest aspect, ambele variante sunt legale, insa, in opinia noastra, pentru un mai eficient management al dosarului este de preferat disjungerea cauzei fata de inculpatii cu care urmeaza sa se incheie acordul de recunoastere a vinovatiei. Ulterior, pentru unele dintre faptele comise de acestia se va incheia acordul, pentru celelalte fapte se va dispune, prin ordonanta, clasarea.

IV. Impacarea

S-a pus problema daca este posibila stingerea procesului penal prin impacarea intervenita cata vreme urmarirea penala se efectueaza doar cu privire la fapta, deci intre faptuitor si persoana vatamata.

Art. 16 alin. (1) lit. g din Codul de procedura penala se refera la impacare, nu la impacarea partilor sau a participantilor, la fel si textele din partea speciala a Codului penal.

Referitor la impacare, sediul principal al materiei este art. 159 Cod penal. Alin. 1 al acestui articol arata ca impacarea poate interveni in cazul in care punerea in miscare a actiunii penale s-a facut din oficiu, daca legea penala o prevede in mod expres, ceea ce ar putea conduce la concluzia ca pentru impacare este nevoie sa avem in cauza persoana vatamata sau parte civila si inculpat.

Este, insa, in opinia noastra, vorba despre o eroare de redactare in ceea ce priveste timpul verbului, legiuitorul intentionand, de fapt, sa se refere la cazurile in care punerea in miscare a actiunii penale se face din oficiu.

Mai mult decat atat, art. 159 alin. (3) Cod penal se refera la procedura efectuarii impacarii numai cu privire la persoanele – nu partile sau participantii – intre care a intervenit.

Fata de cele de mai sus, se poate lua act de impacare si fara a se dispune continuarea urmaririi penale fata de o persoana.

In plus, este dificil de apreciat care ar fi persoana interesata sa invoce o vatamare cauzata de o astfel de procedura.

V. Declinare sau clasarea cauzei

S-a pus problema daca atunci cand constata ca intr-o cauza nu sunt intrunite elementele constitutive ale unei infractiuni de competenta sa, ci ale unei infractiuni mai putin grave, de competenta unui parchet ierarhic inferior, procurorul va dispune clasare pentru infractiunea de competenta sa si va declina competenta in vederea continuarii cercetarilor pentru infractiunea mai putin grava sau va dispune schimbarea incadrarii juridice si declinarea competentei.

Concret, s-a pus aceasta intrebare, de exemplu, in cazul violului asupra unui minor si raportului sexual cu un minor, ori omorului si vatamarii corporale grave.
Problema nu este noua, rezultata din intrarea in vigoare a noilor coduri, ea exista si a fost dezbatuta si anterior.

In opinia noastra, este de preferat a se dispune schimbarea incadrarii juridice, argumentele teoretice expuse in nota nr. 4478/V/3/2011 din 19.06.2033 a Parchetului de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia de urmarire penala si criminalistica ramanand valabile, desi trimiterile la textele de lege nu mai corespund (Nota a fost comunicata parchetelor la data de 6 mai 2014).

VI. Art. 308 Cod penal

S-a pus problema daca dispozitiile art. 308 Cod penal prevad o infractiune autonoma sau doar o cauza legala de reducere a pedepsei.

In realitate, art. 308 din Codul penal nu este o norma distincta de incriminare si nu reglementeaza o cauza de reducere a pedepsei, ci variante atenuate, datorita calitatii subiectului activ, ale faptelor incriminate in articolele la care face trimitere. Distinctia este semnificativa din doua motive:
– competenta materiala pentru variantele atenuate este aceeasi ca pentru variantele tip;
– prin pedeapsa prevazuta de lege pentru o fapta comisa de una din persoanele la care se refera art. 308 alin. I din Codul penal se intelege pedeapsa redusa conform alin. (2) al aceluiasi text.

VII. Procedura camerei preliminare

1. Au existat instante care au interpretai dispozitiile art. 347 alin. (3) din Codul de procedura penala in sensul ca o copie a contestatiei formulate de inculpat impotriva incheierii pronuntate in temeiul art. 346 alin. (1) din Codul de procedura penala se trimite parchetului, pentru a raspunde, in termen de 10 zile, motivelor invocate in cuprinsul acesteia.

S-a pus, in acest context, intrebarea daca este vorba de parchetul de pe langa instanta competenta sa judece contestatia sau despre cel care a efectuat ori supravegheat urmarirea penala.

Procedura in camera preliminara se desfasoara fara participarea procurorului, judecatorul de camera preliminara comunicand in scris cu parchetul.
Interpretarea unitara la nivelul Ministerului Public a fost in sensul ca aceasta corespondenta se va purta cu procurorul care a intocmit rechizitoriul, iar nu cu procurorul de sedinta.

Or, nu exista nicio justificare pentru ca, referitor la calea de atac a contestatiei, judecata, de asemenea, tara participarea procurorului si potrivit acelorasi reguli, solutia sa fie definitiva.

Ca urmare, in opinia noastra, si instanta competenta sa judece contestatia declarata potrivit art. 347 din Codul de procedura penala se va adresa, potrivit art. 347 alin. (3) cu referire la art. 344 alin. (4) din Codul de procedura penala, parchetului care a efectuat ori supravegheat urmarirea penala.

2. S-a pus intrebarea prin ce act se dispune de catre procuror remedierea neregularitatilor actului de sesizare in conditiile art. 345 alin. (3) din Codul de procedura penala.

Avand in vedere dispozitiile art. 286 alin. (1) din Codul de procedura penala si imprejurarea ca legea nu indica o modalitate specifica de remediere, aceasta se va face, in opinia noastra, prin ordonanta.

Aceasta va cuprinde, pe langa datele prevazute de art. 286 alin. (2) din Codul de procedura penala si mentiuni de tipul: „Avand in vedere incheierea nr. ……… din data de ……… a ……… (este vorba de incheierea la care se refera art. 345 alin. (2) din Codul de procedura penala), in temeiul art. 345 alin. (3) din Codul de procedura penala am procedat la remedierea neregularitatilor actului de sesizare, punctul ……… al sectiunii ……… (urmeaza partea refacuta a rechizitoriului)”.

In practica judiciara am observat insa ca s-a apelat si la modalitatea refacerii efective a rechizitoriului, fiind trimis instantei actul de sesizare in forma remediata.