CC face unele precizari privind sesizarile de neconstitutionalitate din materia comunicatiilor electronice
Plenul Curtii Constitutionale a facut o serie de precizari avand in vedere reactiile aparute in mass-media cu privire la solutiile pronuntate de Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 440/2014 si Decizia nr. 461/2014, prin care au fost admise sesizarile de neconstitutionalitate avand ca obiect acte normative adoptate de legiuitorul roman in materia comunicatiilor electronice.
I. La nivelul Uniunii Europene, a fost adoptata, in anul 2006, Directiva 2006/24/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 15 martie 2006 privind pastrarea datelor generate sau prelucrate in legatura cu furnizarea serviciilor de comunicatii electronice accesibile publicului sau de retele de comunicatii publice și de modificare a Directivei 2002/58/CE.
In anul 2008, Directiva a fost transpusa in legislatia nationala prin Legea nr. 298/2008, publicata in Monitorul Oficial nr. 780 din 21 noiembrie 2008. In urma efectuarii controlului de constitutionalitate, legea a fost declarata neconstitutionala prin Decizia nr. 1258/2009, publicata in Monitorul Oficial nr. 798 din 23 noiembrie 2009, pe motivul incalcarii drepturilor fundamentale referitoare la viata intima, familiala si privata si la secretul corespondentei, precum si libertatii de exprimare.
A doua transpunere a Directivei 2006/24/CE in legislatia nationala a fost realizata in anul 2012, prin Legea nr. 82/2012, republicata in Monitorul Oficial nr. 211 din 25 martie 2014. Legea nr. 82/2012 a consacrat solutii identice celor reglementate prin legea anterioara, ignorand considerentele si dispozitivul Deciziei nr. 1258/2009.
In anul 2014, Directiva 2006/24/CE a fost declarata nevalida prin Hotararea din 8 aprilie 2014 a Curtii de Justitie a Uniunii Europene. Prin hotararea pronuntata, instanta europeana a constatat ca directiva analizata incalca dispozitiile art. 7, art. 8 si art. 52 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, privind dreptul la respectarea vietii private si protectia datelor cu caracter personal.
II. Ulterior, in urma sesizarii Curtii Constitutionale de catre doua instante judecatoresti care au ridicat din oficiu exceptia de neconstitutionalitate a Legii nr. 82/2012, prin Decizia nr. 440/2014, publicata in Monitorul Oficial nr. 653 din 4 septembrie 2014, Curtea Constitutionala a constatat neconstitutionalitatea legii interne, solutie intemeiata, in principal, pe doua argumente:
1. prin invalidarea Directivei 2006/24/CE de catre C.J.U.E., legea interna a ramas fara fundament legal la nivelul dreptului european,
2. in procesul de legiferare, legiuitorul intern nu a respectat solutia si considerentele Deciziei nr. 1258/2009, astfel ca drepturile fundamentale referitoare la viata intima, familiala si privata si la secretul corespondentei, precum si libertatii de exprimare au ramas in continuare afectate prin actul normativ.
Mentionam ca si alte Curti Constitutionale sau Curti Supreme europene au declarat deja neconstitutionale legile nationale in materia retinerii datelor, in aceasta situatie aflandu-se Germania, Austria, Cehia sau Bulgaria, sesizari cu acelasi obiect aflandu-se pe rolul instantelor constitutionale din alte state.
Pe de alta parte, asa cum reiese din motivarea deciziei prin care s-a constatat neconstitutionalitatea Legii nr. 82/2012, Curtea nu a declarat neconstitutionale operatiunile de retinere si stocare a datelor, in sine, ci doar faptul ca accesul la aceste date si utilizarea lor nu sunt insotite de garantiile necesare care sa asigure ocrotirea drepturilor fundamentale mentionate mai sus, in special faptul ca organele cu atributii in domeniul securitatii nationale au acces la aceste date fara autorizarea judecatorului.
De asemenea, Curtea Constitutionala nu a declarat neconstitutionale celelalte metode speciale de supraveghere sau de cercetare prevazute in legislatia penala sau in legile privind securitatea nationala, acestea ramanand la dispozitia organelor statului in vederea contracararii fenomenului infractional sau a terorismului. Astfel de metode sunt, de exemplu, cele privind interceptarea comunicatiilor ori a oricarui tip de comunicare la distanta sau localizarea sau urmarirea prin mijloace tehnice, care pot fi utilizate in conditiile autorizarii lor de catre judecatorul de drepturi si libertati.
III. In ceea ce priveste Legea pentru modificarea si completarea O.U.G. nr. 111/2011 privind comunicatiile electronice, care reglementeaza obligativitatea identificarii utilizatorilor de cartele preplatite si a celor conectati la internet prin intermediul punctelor de acces puse la dispozitie de persoane juridice, declarata neconstitutionala prin Decizia nr. 461/2014, nepublicata in Monitorul Oficial al Romaniei, precizam ca aceasta lege nu reprezinta in fapt decat o completare a dispozitiilor Legii nr. 82/2012, preluand partial solutii legislative acolo reglementate, dar care au incetat sa mai produca efecte juridice ca urmare a constatarii neconstitutionalitatii lor. Prin urmare, din moment ce Legea nr. 82/2012 a fost declarata neconstitutionala, legea modificatoare nu poate exista in ansamblul legislativ actual.
Pe de alta parte, Legea pentru modificarea si completarea O.U.G. nr. 111/2011 reglementa ca un element de noutate in legislatia romaneasca obligativitatea inregistrarii datelor utilizatorilor cartelelor preplatite si a celor conectati la internet, astfel ca declararea neconstitutionalitatii acesteia nu opereaza nicio modificare sub aspectul mijloacelor tehnice de cercetare si investigare de care organele statului dispun in acest moment.
De altfel, putine state europene au reglementat obligatia identificarii utilizatorilor de cartele preplatite (doar 6) si au sustinut optiunea adoptarii de masuri la nivelul U.E. pentru inregistrarea obligatorie a identitatii utilizatorilor de servicii preplatite, insa Comisia Europeana a constatat ca eficacitatea acestor masuri nationale nu a fost dovedita, astfel ca, in general, Comisia nu a fost convinsa de necesitatea de a actiona in acest domeniu la nivelul UE (Raportul Comisiei Europene catre Consiliu si catre Parlamentul European – COM(2011) 225 final din 18 aprilie 2011).
