CE adopta norme privind contributiile bancilor

Comisia Europena

Vicepresedintele Michel Barnier, responsabil de piata interna si servicii, a declarat: „Pentru a raspunde crizei financiare, am depus eforturi importante in vederea imbunatatirii sistemului financiar, astfel incat bancile insele, si nu contribuabilii, sa suporte platile daca intampina probleme. Normele detaliate, adoptate astazi, privind fondurile de rezolutie finantate de sectorul bancar sunt o etapa importanta pentru transpunerea in practica a acestui obiectiv. Abordarea aleasa este echitabila deoarece fiecare banca va contribui proportional cu dimensiunea sa si cu profilul sau de risc. Totodata, este proportionala deoarece bancile cele mai mici au propriul lor regim ajustat al contributiilor. In plus, aceste noi norme deschid calea catre un Fond unic de rezolutie operational, care reprezinta un element-cheie al uniunii bancare”.

Prin textele adoptate Comisia isi indeplineste mandatul incredintat de Parlamentul European si de statele membre, si anume acela de a preciza metodologia pentru contributiile bancilor astfel incat sa se atinga nivelurile-tinta pentru fondurile de rezolutie stabilite de Directiva privind redresarea si rezolutia bancilor(DRRB) si de Regulamentul privind mecanismul unic de rezolutie(MUR).

Pentru a asigura disponibilitatea sprijinului de finantare pe termen mediu astfel incat o banca sa poata continua sa functioneze pe perioada restructurarii, autoritatile de rezolutie vor avea nevoie de lichiditati. In acest scop, DRRB instituie fonduri de rezolutie nationale la care trebuie sa contribuie toate bancile. Nivelul-tinta care trebuie atins de aceste fonduri pana la 31.12.2024 este de cel putin 1% din suma depozitelor garantate ale tuturor institutiilor autorizate pe teritoriul lor. In uniunea bancara, nivelul-tinta al Fondului unic de rezolutie este, de asemenea, de cel putin 1% din suma depozitelor garantate ale tuturor institutiilor autorizate in zona euro.

  1. Actul delegat de completare a Directivei privind redresarea si rezolutia bancilor

Acest act delegat va stabili sumele pe care institutiile de credit individuale vor trebui sa le plateasca in fiecare an la fondurile lor de rezolutie respective in functie de dimensiunea si de profilul de risc al bancii, definind in detaliu:

(i) partea fixa a contributiei, care se bazeaza pe pasivele institutiei (excluzand fondurile proprii si depozitele garantate), ca punct de plecare pentru determinarea contributiei. Asadar, cu cat banca este mai mare, cu atat mai mare este partea fixa a contributiei;

(ii) modul in care contributia de baza este ajustata in conformitate cu riscul reprezentat de fiecare institutie. Propunerea include o serie de indicatori de risc in raport cu care se va evalua nivelul de risc al fiecarei institutii.

In cele din urma, regulamentul delegat aplica principiul proportionalitatii prevazand un regim forfetar special pentru bancile mici. Aceasta abordare reflecta faptul ca, in majoritatea cazurilor, institutiile mici au un profil de risc mai redus si sunt mai putin susceptibile sa utilizeze fondurile de rezolutie. Bancile care reprezinta 1% din totalul activelor ar plati 0,3% din contributiile totale (in zona euro).

  1. Proiect de propunere de act al Consiliului de punere in aplicare a normelor privind calcularea contributiilor bancilor la fondurile de rezolutie

Pentru institutiile financiare din uniunea bancare, Comisia a elaborat o propunere de act al Consiliului de punere in aplicare a normelor care specifica metodologia de calcul a contributiilor pe baza acelorasi indicatori de risc utilizati in actul delegat adoptat.

Acest proiect de text adapteaza metodologia la particularitatile unui sistem unificat de contributii grupate in cadrul fondului pe baza unei tinte la nivel european. In acest sens, Fondul unic de rezolutie va fi constituit prin contributiile bancilor pe parcursul unei perioade de tranzitie de opt ani, perioada in care vor fi constituite compartimentele nationale.

Context

In temeiul articolului 103 alineatele (7) si (8) din Directiva privind redresarea si rezolutia bancilor(DRRB), Comisia este imputernicita sa adopte acte delegate pentru a specifica norme detaliate pentru toate cele 28 de state membre, astfel incat autoritatile de rezolutie ale acestora sa poata calcula contributiile bancilor la fondurile de rezolutie.

In cadrul uniunii bancare, fondurile nationale de rezolutie instituite in conformitate cu DRRB incepand cu 1 ianuarie 2015 vor fi inlocuite de la data de 1 ianuarie 2016 de Fondul unic de rezolutie, iar aceste fonduri vor fi reunite in mod gradual.

In conformitate cu Regulamentul(UE) nr. 806/2014, comitetul, in calitate de autoritate unica de rezolutie in cadrul uniunii bancare, trebuie sa calculeze in fiecare an valoarea contributiilor individuale ale institutiilor care fac obiectul MUR.

Comitetul va aplica regulamentul delegat al Comisiei si actul de punere in aplicare al Consiliului care stabileste dispozitii specifice pentru un fond comun stabilit la nivel european.

Intrucat, in temeiul Regulamentului privind MUR, Comisia este imputernicita sa adopte o propunere de act de punere in aplicare al Consiliului doar incepand cu 1 noiembrie 2014, Comisia adopta un proiect de propunere de regulament de punere in aplicare al Consiliului.

Urmatoarele etape

Actul delegat face obiectul unui drept de obiectie al Consiliului si Parlamentului, care poate fi exercitat in termen de trei luni, termen ce poate fi prelungit cu inca trei luni.

Comisia va adopta in mod formal propunerea de act de punere in aplicare al Consiliului dupa 1 noiembrie. Actul va trebui sa fie dezbatut si adoptat de catre Consiliu pana la sfarsitul anului.

Sursa: Comisia Europeana

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close