CA Târgu Mureș, Secția penală. Decizia nr. 79/2012
Răspunderea penală a persoanei juridice. Societate comercială. Documente sau declaraţii false. Spălare de bani. Asociaţie composesorală
Societăţile comerciale pot răspunde pentru infracţiunea de folosire sau prezentare de documente sau declaraţii false, inexacte sau incomplete care au ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general consolidat al comunităţii europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor. O asociaţie composesorală, având personalitate juridică, poate răspunde pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani. Persoanele juridice menţionate pot răspunde şi pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată chiar dacă reprezentanţii lor legali fuseseră anterior achitaţi pentru săvârşirea acestei infracţiuni. Faţă de societăţile comerciale se pot pronunţa pedepsele complementare constând în interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice şi în afişarea hotărârii de condamnare.