Redresare economica lenta si inflatie scazuta pentru toamna 2014
Previziunile de toamna ale Comisiei Europene indica pentru restul anului o crestere economica redusa, atat in UE, cat si in zona euro. Pentru anul 2014 in ansamblu, cresterea reala a PIB-ului va atinge, potrivit estimarilor, 1,3% in UE si 0,8% in zona euro. Cresterea ar urma sa se accelereze usor in cursul anului 2015, atingand 1,5%, respectiv 1,1%, pe fondul imbunatatirii cererii externe si interne. In 2016 se asteapta o intensificare a activitatii economice pana la 2,0%, respectiv 1,7%, datorita consolidarii sectorului financiar (in urma amplei evaluari efectuate de Banca Centrala Europeana si a progreselor inregistrate in realizarea uniunii bancare), precum si datorita recentelor reforme structurale care incep sa dea roade.
Redresarea economica inceputa in cel de-al doilea trimestru al anului 2013 este inca fragila, iar relansarea economica este inca slaba in multe state membre. Increderea se situeaza la un nivel mai scazut decat in primavara, reflectand riscurile geopolitice tot mai importante si perspectivele economice mai putin favorabile existente la nivel mondial. In ciuda conditiilor financiare favorabile, redresarea economica din 2015 va fi lenta. Aceasta situatie reflecta diminuarea progresiva a efectelor crizei, cu o rata inca ridicata a somajului, cu un nivel important al datoriei si cu o rata scazuta de utilizare a capacitatii. Recenta evaluare ampla a Bancii Centrale Europene a estompat incertitudinile cu privire la soliditatea sectorului bancar; totodata, imbunatatirea conditiilor de finantare ar trebui sa ajute la redresarea activitatii economice. In 2016, consolidarea cererii interne si straine si continuarea unei politici monetare flexibile, asociata cu costuri de finantare scazute, ar trebui sa intareasca si mai mult cresterea.
In 2014, se asteapta in continuare variatii importante in ceea ce priveste ratele de crestere ale statelor membre, de la -0,7% (Croatia) la 4,6% (Irlanda). Cu toate acestea, se preconizeaza ca in urmatorii doi ani diferentele dintre ratele de crestere se vor reduce. In 2015 si 2016, se estimeaza ca toate tarile UE vor inregistra o crestere pozitiva. Tot in aceasta perioada, efectul intarziat al reformelor deja implementate ar trebui sa se resimta intr-o mai mare masura.
Revenire lenta la o crestere economica modesta
Redresarea inregistrata de UE pare sa fie modesta in comparatie cu alte economii avansate si in raport cu exemplele de redresari post-criza financiara din trecut, cu toate ca si acestea au fost de regula lente si fragile. Pe parcursul perioadei de prognozare, cererea interna ar trebui sa beneficieze din ce in ce mai mult de avantajele unei politici monetare flexibile, de progresele inregistrate in reducerea datoriei private si de orientarea bugetara in general neutra. Investitiile private ar trebui sa se redreseze treptat, beneficiind la randul lor de imbunatatirea perspectivelor la nivelul cererii si de efectele recuperarii decalajelor, desi initial ar putea fi stanjenite de importante capacitati neutilizate. Consumul privat ar trebui sa se dezvolte moderat in 2015 si 2016, fiind sustinut de scaderea preturilor produselor de baza si de cresterea veniturilor disponibile, pe masura ce piata fortei de munca va cunoaste o ameliorare treptata. Consumul public ar urma sa contribuie in mod marginal la cresterea economica. Pe fundalul unei cresteri moderate a comertului mondial, este probabil ca exporturile nete sa nu contribuie decat in mica masura la cresterea PIB-ului in anii urmatori.
Ameliorare usoara a conditiilor de pe piata muncii
Ritmul de creare a locurilor de munca a fost moderat, iar ratele somajului au scazut usor de la niveluri ridicate. Intrucat se asteapta ca procesul de crestere economica sa cunoasca treptat o dinamica tot mai importanta, spre sfarsitul perioadei de prognozare ar trebui sa aiba loc ameliorari mai consistente pe piata muncii. In 2016, rata somajului ar urma sa scada la 9,5% in UE si la 10,8% in zona euro.
Tendinta catre o inflatie mai mica a continuat in 2014 in statele membre ale UE, ca urmare a scaderii preturilor produselor de baza si a unei incetiniri economice semnificative. Se estimeaza ca inflatia va ramane foarte scazuta in 2014. Pe masura ce activitatea economica se intensifica treptat si se inregistreaza o crestere a salariilor, inflatia va cunoaste probabil o crestere, fenomen la care contribuie si recenta depreciere a monedei euro. In UE, inflatia este estimata la 0,6% in 2014, 1,0% in 2015 si 1,6% in 2016. In zona euro, inflatia IAPC (indicele armonizat al preturilor la consum) este estimata la 0,5% in acest an si la 0,8% in 2015, dupa care va creste la 1,5% in 2016.
Se estimeaza ca reducerea deficitelor publice generale va continua. Ponderea deficitului in PIB ar urma sa descreasca si mai mult anul acesta atat in UE, cat si in zona euro, desi intr-un ritm mai lent decat in 2013, ajungand la 3,0%, respectiv la 2,6%. Se preconizeaza ca deficitele publice vor continua sa scada in urmatorii doi ani datorita consolidarii activitatii economice. Orientarea politicii bugetare se estimeaza a fi aproape neutra in 2014 si 2015. Se estimeaza ca ponderea datoriei in PIB va atinge un nivel maxim anul viitor atat in UE cat si la nivelul zonei euro, ajungand la 88,3%, respectiv 94,8 % (in conformitate cu definitia sistemului european de conturi 2010).
Persista riscuri care ameninta perspectivele economice
Riscurile care planeaza asupra perspectivelor de crestere continua sa domine pe fondul tensiunilor geopolitice, al instabilitatii pietelor financiare si al posibilitatii ca reformele structurale sa fie incomplet implementate. Riscurile care ameninta perspectivele inflatiei se mentin la un nivel echilibrat.
Sursa: Comisia Europeana