Guvernul si FMI au ajuns la un acord pe buget

Comisia EuropenaPremierul Victor Ponta a anuntat, marti, la finalul negocie­ri­lor cu FMI si Comisia Europeana, ca s-a ajuns la „un acord de principiu” privind bugetul pe anul 2015, care urmeaza sa fie finalizat dupa discutii tehnice si care prevede un deficit pe cash de 1,83%, informeaza B1.ro. Totodata, prim-ministrul a tinut sa precizeze ca nu vor exista nicio taxa si niciun impozit suplimentar anul viitor.

”Acordul de principiu pe care urmeaza sa il finalizam cu partenerii internationali este un acord legat de bugetul pe 2015. Discutiile tehnice vor continua si astazi. Pe baza acordului si a datelor de baza putem sa fina­lizam zilele viitoare proiectul de buget pentru anul 2015, pentru ca vineri sa fie aprobat si trimis catre Parlament. Parametrii se refera la urmatoarele: nu va exista si nu se construieste bugetul pe baza niciunei taxe sau impozit suplimentar in 2015. Se inchide fara a introduce vreo alta taxa si impozit. Cota unica de 16% ramane in vigoare. Taxa pe constructii speciale se reduce de la 1,5 la 1%”, a declarat Ponta.

Totodata, premierul a anuntat ca bugetul este construit cu venituri rezultate din reducerea acestei taxe speciale. ”Toate masurile, fie de stimulare economica, fie de dreptate sociala, sunt incluse in buget. CAS va fi redus cu 5%. Majorarea pensiilor va fi de 5% si cresterea venitului minim de la 350 la 400 lei. De asemenea, se vor dubla alocatiile pentru copiii din familiile cu venituri reduse. Reintrarea in plata a drepturilor deja alocate privind persoane cu merite in revolutia din 1989. Tot ceea ce s-a adoptat e inclus in bugetul pe 2015. Cresterea salariului minim la 970 lei de la 1 ianua­rie”, a mai spus Ponta. ”Am obti­nut, in 2015 vom plati si ultimele titluri executorii pe 2016. Este ultima plata pe care o avem de facut.

In acest moment inchidem acele datorii ale bugetului gene­rate de procesele pierdute de Guvernul Romaniei incepute in perioada 2010-2011”, a mai anuntat primul ministru.

Totodata, el a prezentat si datele principale pe care se construieste bugetul, precum un deficit pe cash de 1,83% din PIB, ”e un deficit care pe de o parte raspunde dorintei de a arata rigu­rozitate bugetara si capacitate de atingere a obiectivelor asumate prin tratatul fiscal.  Nu pune o presiune mare pe cheltuieli si aici vorbim de drepturi salariale. Vom avea un buget in suma totala de 238 miliarde RON”.

”S-a luat in considerare si s-a acceptat estimarea unei cresteri economice egale cu cea din 2014, de 2,5% din PIB. Pentru proiecte cofinantate sunt prevazute sume de 19 miliarde lei pentru proiecte europene, plus 9 miliarde pentru autoritati publice locale. Toate acordurile deja incheiate referitoare la cresterea veniturilor persoanelor angajate in sistemul de educatie si sanatate sunt incluse in buget si am reusit sa rezolvam o problema importanta, cu un impact bugetar mai redus, si anume scaderea TVA la 9% la pachetele all inclusiv din turism”, a precizat Victor Ponta.

 

Petrescu: Discutiile pe deficit au fost cele mai dificile

 

De asemenea, minis­trul Finantelor, Ioana Petrescu, a declarat, marti, pentru B1 TV, in urma negocierilor cu Fondul Monetar International, Banca Mondiala si Comisia Europeana, ca discutiile privind deficitul au fost cele mai dificile deoarece partenerii internationali calculau un deficit de 0,9%. “Discutiile pe deficit au fost cele mai dificile. Practic, in miez de noapte, acum cateva zile, Comisia Europeana a venit cu alte calcule. Ei calculau un deficit pe cash de 0,9% si am negociat alte cifre. Conform acelui MPO, ei calculau un deficit cash de 0,9%. Nu am fost de acord cu acest lucru. Ne lasa sa ajungem la un deficit pe cash de 1,83%, 1,2% pe ESA si 1% deficit structural”, a spus Ioana Petrescu. ”S-a negociat un ajutor pentru deficit de 0,25%, care va fi un plus de bani pentru fonduri europene. De asemenea se vor putea face restituiri pentru persoanele care au de restituit din al Doilea Razboi Mondial. Aceste lucruri s-au discutat zi si noapte si intr-un final am ajuns la o forma de 1,83% pe cash”, a precizat mi­nistrul Finantelor.

Intrebata daca va face parte si din Guvernul Ponta 4, ministrul a afirmat ca va ramane in fruntea ministerului atat timp cat este nevoie. ”Eu voi ramane aici atat timp cat este nevoie de mine. Acum suntem ocupati sa fina­lizam prelungirea legii redeventelor pentru inca un an si finalizarea bugetului pentru a-l trimite la Parlament”, a explicat ea.

 Valcov: Daca dupa primul trimestru avem incasari suplimentare de 2 mld. lei, putem reduce TVA cu 2%

Ministrul delegat pentru Buget, Darius Valcov, a declarat ca singura divergenta pe care Executivul a avut-o cu FMI s-a referit la nivelul veniturilor de anul viitor, el sustinand ca, daca dupa primul trimestru vor fi incasari suplimentare de 2 mi­liarde lei, TVA poate fi redus cu 2%.

Sursa: Curierul National

 

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close