Pozitia CSM fata de proiectul de Lege privind insolventa persoanelor fizice

In sedinta din data de 26 ianuarie 2015, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a analizat, la solicitarea Comisiei juridice, de disciplina si imunitati a Camerei Deputatilor de a emite un punct de vedere, proiectul de Lege privind insolventa persoanelor fizice.
Plenul Consiliului nu se opune, de principiu, adoptarii unui act normativ privind insolventa persoanelor fizice, apreciind ca acesta trebuie elaborat doar dupa pregatirea sistemului judiciar si cu luarea in considerare a legislatiei in materie a altor state europene.
In adoptarea punctului de vedere cu privire la proiectul de lege mentionat, Plenul a retinut urmatoarele:
Instanta competenta sa solutioneze cererile privind insolventa persoanelor fizice nu poate fi stabilita, in principiu, decat dupa realizarea unui studiu de impact privind efectele unui astfel de act normativ, pentru a se estima efortul bugetar pe care il presupune derularea intregii proceduri, atat pentru instante, cat si pentru plata administratorilor judiciari si in ce conditii aceste costuri vor fi suportate sau nu de catre debitor.
Sub aspect procedural este necesara reglementarea unei proceduri preponderent extrajudiciare, supusa, in anumite momente, controlului judecatoresc. Totodata, s-a apreciat ca trebuie delimitata foarte clar sfera persoanelor care vor putea apela la aceasta procedura, in scopul stabilirii organismului competent sa efectueze verificarile necesare.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii considera ca adoptarea unui act normativ de o asemenea importanta, intr-o forma imperfecta si intr-un timp foarte scurt, care nu permite o reala dezbatere asupra textelor de lege si imbunatatirea acestora, va afecta nu numai activitatea sistemului judiciar, ci chiar scopul propus si pe destinatarii reglementarii.
Sursa: Consiliul Superior al Magistraturii