„Protocolul dialogului”. Protocolul nr. 16 la Convenția europeană a drepturilor omului

Sursa foto: Ministerul Afacerilor Externe

Drd. Catrinel Brumar
Drd. Oana Florentina Ezer

Protocolul nr. 16 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, al cărui text a fost adoptat de Comitetul Miniştrilor la data de 10 iulie 2013 şi care a fost deschis spre semnare la 2 octombrie 2013, la Strasbourg, a fost semnat de către România la data de 14 octombrie 2014 în cadrul unei ceremonii de semnare care a avut loc la sediul Consiliului Europei din Strasbourg.

Protocolul nr. 16 este un protocol de reformă care prevede posibilitatea pentru cele mai înalte jurisdicţii ale părţilor contractante de a solicita un aviz consultativ Curţii Europene a Drepturilor Omului atunci când apreciază că o anumită cauză aflată pe rolul lor ridică o problemă gravă privind interpretarea sau aplicarea Convenţiei sau a protocoalelor sale.

Această procedură reprezintă o formă instituționalizată a dialogului dintre curțile naționale și Curtea de la Strasbourg, știut fiind că primii judecători ai drepturilor omului sunt judecătorii naționali, Curtea având un rol subsidiar.

Acest dialog s-a dezvoltat de-a lungul timpului, el fiind exprimat în primul rând la nivel intern când judecătorul național citează jurisprudența Curţii Europene sau o aplică, chiar și fără a o cita. Analiza hotărârilor interne, indiferent de nivelul la care sunt pronunțate, atestă evoluția intervenită în ultimii douăzeci de ani, tot mai multe instanțe raportându-se la jurisprudența Curţii atunci când își motivează propriile hotărâri.

Statele părţi rămân libere să decidă instanţele interne care vor putea solicita un asemenea aviz consultativ, în funcţie de caracteristicile sistemului lor naţional şi de repartizarea competenţelor între jurisdicţiile lor.

O cerere de aviz consultativ trebuie nu doar să provină de la o instanţă nominalizată de statul parte, dar poate fi formulată de către aceasta doar în cadrul unei cauze pendinte în faţa acesteia şi trebuie motivată, cu prezentarea aspectelor de fapt și de drept ale cauzei pendinte.

Examinarea cererii de aviz consultativ se realizează de către un colegiu de 5 judecători al Marii Camere, care se pronunţă asupra admiterii sau respingerii solicitării. Respingerea cererii de către colegiu trebuie să fie motivată, un demers firesc pentru un dialog efectiv între Curte şi instanţele naţionale, care pe de o parte vor folosi motivaţia Curţii pentru a-şi remodela solicitările ulterioare astfel încât să răspundă exigenţelor de formă şi substanţă pentru admiterea unei cereri de aviz şi pe de altă parte, subliniază faptul că instanţa europeană nu acţionează discreţionar în selectarea cererilor de aviz.

Admiterea cererii de aviz este urmată de emiterea avizului de către Marea Cameră a Curţii Europene. Acest aviz va fi motivat, însă nu va avea un caracter obligatoriu. Bazându-se pe interpretarea dată de Curte într-un astfel de aviz, instanțele vor putea rezolva problema ivită la nivel intern în loc ca aceasta să fie adusă la cunoștința Curții, deși părţile vor avea în continuare dreptul de a se adresa instanţei europene după pronunțarea deciziei interne definitive.

Adoptarea Protocolului nr. 16 confirmă hotărârea statelor părţi la Convenţie de a reforma sistemul convenţional şi poate contribui la rezolvarea din timp a unor chestiuni de interpretare a Convenţiei şi, implicit, a legislaţiei interne în lumina acesteia, prevenindu-se atât dezvoltarea unei jurisprudenţe naţionale divergente, cât şi înregistrarea unui număr semnificativ de cereri individuale pe rolul CEDO.

În acelaşi timp, nu poate fi ignorat faptul că Protocolul este unul opţional, el având nevoie de 10 ratificări pentru a intra în vigoare; alegerea caracterului opţional va permite intrarea sa în vigoare mai rapidă, în condiţiile în care la acest moment Protocolul este semnat de 16 state părţi la Convenţie, dar nu este ratificat încă de niciunul dintre semnatari. Curtea va avea prilejul astfel să gestioneze la început un număr mai redus de solicitări de aviz; prestaţia Curţii va încuraja sau descuraja statele să ratifice Protocolul nr. 16. Rămâne ca dialogul iniţiat între Curte şi instanţele naţionale ale statelor ce vor deveni primele părţi la Protocol să fie convingător pentru celelalte state. În aceste condiţii însă, Protocolul se înscrie în linia de reformă pe termen mediu spre lung a mecanismului european de protecţie a drepturilor omului, având în vedere pe de o parte necesitatea trecerii unei perioade de rodare a procedurii de aviz consultativ, dar şi faptul că, cel puţin la început, emiterea de către Curte a unui aviz consultativ nu va avea un efect notabil asupra numărului de plângeri individuale aflate pe rolul Curţii. Absenţa unui efect de amploare pe termen scurt va fi determinată, credem noi, de caracterul consultativ al avizului, de faptul că doar cele mai înalte jurisdicţii din anumite state, la început puţine la număr, vor putea formula o asemenea cerere, de posibilitatea ca avizul consultativ să fie emis cu majoritate, nu cu unanimitate, opiniile separate ale judecătorilor care au exprimat un vot contrar fiind folosite, în acelaşi mod în care la ora actuală opiniile separate sunt folosite pentru a solicita retrimiterea unei cauze în faţa Marii Camere, pentru a argumenta introducerea unei plângeri individuale.

Astfel cum am arătat, Protocolul nr. 16, intitulat uneori „Protocolul dialogului”[1], instituționalizează dialogul dintre instanțele naționale de cel mai înalt grad și Curtea de la Strasbourg. El va asigura o bază normativă dialogului între jurisdicțiile interne și cea europeană, acoperind în acest fel o lacună a sistemului existent. În timp, el va favoriza și efectul erga omnes al interpretării date Convenției de către Curte. Protocolul nr. 16 rămâne însă un element de reformă pe termen mediu spre lung a Curţii Europene şi ar fi nedrept să se pretindă acestuia o influenţă imediată asupra încărcăturii rolului Curţii sau asupra jurisprudenţei acesteia.

[1] Discursul Preşedintelui Curţii Europene a Drepturilor Omului, judecătorul Dean Spielmann, la a 100-a sesiune aniversară a Comisiei Europeană pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia), 10 octombrie 2014.