RIL admis privind dreptul de preaviz
In Monitorul Oficial nr. 138 din 24 februarie 2015 a fost publicata Decizia 8/2014 a ICCJ – Completul competent sa judece Recursul in interesul legii privind art. 75 alin. (1), art. 76 lit. b) și art. 78 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.
Recursurile au fost formulate de Colegiul de conducere al CA Constanta si procurorul general al PICCJ și privesc interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 78 din Codul muncii, raportat la prevederile art. 76 lit. b) din acelasi act normativ, respectiv daca nerespectarea de catre angajator a dreptului angajatului la preaviz, in ipotezele prevazute de art. 75 alin. (1) constituie un motiv de nulitate a masurii de concediere si a deciziei de concediere si care sunt conditiile in care intervine nulitatea deciziei de concediere si a masurii concedierii pentru omisiunea de a indica in cuprinsul deciziei durata preavizului.
In urma verificarii jurisprudentei la nivelul intregii tari, s-a constatat ca nu exista un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea si aplicarea dispozitiilor menționate.
O prima problema rezolvata neunitar de catre instantele judecatoresti vizeaza nerespectarea de catre angajator a dreptului la preaviz.
Intr-o prima opinie, s-a retinut ca in cazul in care angajatorul nu respecta dreptul la preaviz al angajatului nu intervine sanctiunea nulitatii deciziei de concediere, insa angajatul are dreptul la despagubiri atat in cazul in care dreptul la preaviz nu a fost respectat deloc, cat si in cazul in care a fost acordat un termen de preaviz mai mic decat cel stabilit in lege, in contractele colective de munca sau in contractele individuale de munca mai favorabile salariatului.
Intr-o a doua orientare jurisprudentiala s-a aratat ca, in cazul in care angajatorul nu respecta dreptul la preaviz al angajatului, intervine sanctiunea nulitatii masurii de concediere si a deciziei de concediere.
O alta problema rezolvata diferit de instantele judecatoresti vizeaza conditiile in care intervine nulitatea deciziei de concediere, atunci cand nu este indicat termenul de preaviz.
Intr-o prima opinie, s-a retinut ca omisiunea de a indica in cuprinsul deciziei de concediere durata preavizului atrage nulitatea absoluta a deciziei.
Intr-o a doua orientare jurisprudentiala, s-a apreciat ca lipsa indicarii duratei preavizului in decizia de concediere nu atrage nulitatea, daca a fost indicata in alt inscris si preavizul a fost, in mod efectiv, acordat.
Curtea, in urma deliberarilor, a admis recursurile si, in consecinta, a stabilit ca:
In interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 78 din Codul muncii cu referire la art. 75 alin. (1) din acelasi cod, neacordarea preavizului cu durata minima prevazuta de art. 75 alin. (1) din Codul muncii, republicat, respectiv cu durata cuprinsa in contractele colective sau individuale de munca, daca aceasta este mai favorabila angajatului, atrage nulitatea absoluta a masurii de concediere si a deciziei de concediere.
In interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 76 lit. b) din Codul muncii, raportat la dispozitiile art. 78 din acelasi cod, lipsa din cuprinsul deciziei de concediere a mentiunii privind durata preavizului acordat salariatului nu este sanctionata cu nulitatea deciziei si a masurii concedierii atunci cand angajatorul face dovada ca i-a acordat salariatului preavizul cu durata minima prevazuta de art. 75 alin. (1) din Codul muncii sau cu durata prevazuta in contractele colective sau individuale de munca, in ipoteza in care aceasta este mai favorabila angajatului.
