RIL promovat. Momentul soluţionării în primă instanţă a acţiunii penale prin luarea unei măsuri educative

Nr.322/C/336/III-5/2015

Doamnei Judecător dr. Livia Doina Stanciu

Preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

 

Stimată doamnă preşedinte,

În referire la adresa dv. nr.136 din 3 februarie 2015, am onoarea să vă transmit punctul de vedere formulat de Ministerul Public vizând problema de drept care formează obiectul dosarului nr.1/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii referitor la : „ Dacă la momentul soluţionării, în primă instanţă  a acţiunii penale prin luarea unei măsuri educative, încetează de drept măsura preventivă dispusă anterior faţă de minor”.

Potrivit actului de sesizare, reprezentat de Hotărârea nr.1 din 16 ianuarie 2015 a Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi recursului în interesul legii ataşat, în problema de drept expusă, există două opinii, după cum urmează :

1. Într-o primă opinie, se consideră că art.399 alin.3 lit.d din Codul de procedură penală  prevede o cauză legală de încetare de drept a măsurii preventive care trebuie valorificată la momentul soluţionării, în fond, a acţiunii penale, altfel textul devine inaplicabil, întrucât la momentul rămânerii definitive se va proceda la punerea în executare a măsurii educative.
2. Într-o altă orientare jurisprudenţială, s-a apreciat, similar cu situaţia majorului, că măsura preventivă poate subzista de-a lungul întregului proces penal, momentul terminus putând fi determinat de punerea în aplicare a sancţiunii.

Apreciez că soluţia legală este cea exprimată de prima orientare jurisprudenţială.

***

Capitolul II al Titlului III al  Părţii Speciale a Codului de procedură penală reglementează în  Secţiunea a II-a, Deliberarea şi hotărârea instanţei.

Astfel, art.399, Dispoziţii cu privire la măsurile preventive, prevede în alin. (1) că instanţa are obligaţia ca, prin hotărâre, să se pronunţe asupra menţinerii, revocării, înlocuirii ori  încetării de drept a măsurii preventive  dispuse pe parcursul procesului penal cu privire la inculpat.
(2) În caz de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei, de achitare sau de încetare a procesului penal, instanţa dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului arestat preventiv.
(3) De asemenea, instanţa dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului arestat preventiv atunci când pronunţă: (…)
(d) o măsură educativă.
(4) Hotărârea pronunţată în condiţiile alin.1 şi 2 cu privire la  măsurile preventive este executorie. (…)

Art. 241. Încetarea de drept a măsurilor preventive

(1) Măsurile preventive încetează de drept:
a) la expirarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de organele judiciare;
b) în cazurile în care procurorul dispune o soluţie de netrimitere în judecată ori instanţa de judecată pronunţă o hotărâre de achitare, de încetare a procesului penal, de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de suspendare a executării pedepsei sub supraveghere, chiar nedefinitivă;
c) la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus condamnarea inculpatului;
d) în alte cazuri anume prevăzute de lege;

Din economia dispoziţiilor legale citate rezultă că art. 241 alin. 1 din Codul de procedură penală reglementează cazurile generale de încetare a măsurilor preventive, indiferent de natura lor. Totodată, prin art. 241 alin. 1 lit. d din Codul de procedură penală se creează cadrul reglementării distincte a unor cazuri speciale de încetare a măsurilor preventive. Asemenea cazuri speciale se regăsesc în art. 399 alin. 3 din Codul de procedură penală, aplicabile numai arestului preventiv.

În acest context normativ, art. 399 alin. 3 lit. d din Codul de procedură penală reprezintă o cauză specială de încetare de drept a arestării preventive, specifică fazei de judecată.

Analizând dispoziţia legală conţinută de art.399 alin.1 şi 3 lit.d din Codul de procedură penală, rezultă  că textul de lege prevede o cauză legală de încetare de drept a măsurii preventive care trebuie valorificată la momentul soluţionării în fond a acţiunii penale.

Dispoziţia legală citată statuează obligaţia instanţei de a se pronunţa asupra încetării de drept a măsurii preventive dispuse pe parcursul procesului penal faţă de inculpatul minor şi a punerii de îndată în libertate a acestuia atunci când pronunţă o măsură educativă, indiferent de natura acesteia (privativă ori neprivativă de libertate), măsura fiind executorie.

Astfel, art. 399 alin. 3 lit. d din Codul de procedură penală fiind, aşa cum s-a precizat, o cauză specială de încetare de drept a măsurii arestării preventive, dispoziţia instanţei de fond privind încetarea de drept a acestei măsuri preventive este o hotărâre pronunţată în condiţiile art. 399 alin. 1 din acelaşi cod şi, conform art. 399 alin. 4 al aceluiaşi act normativ, are caracter executoriu.

Chiar dacă s-ar considera că art. 399 alin. 4 din Codul de procedură penală nu ar prevedea în mod expres că dispoziţia instanţei, întemeiată pe art. 399 alin. 3 lit. d din acelaşi cod, de punere de îndată în libertate, este executorie, un asemenea caracter rezultă din interpretarea gramaticală a acestui text care utilizează sintagma de îndată cu privire la punerea în libertate, precum şi din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 399 alin. 1-3 din Codul de procedură penală. Astfel, alineatul 3, prin utilizarea sintagmei de asemenea, trimite la un regim juridic identic alineatelor 1 şi 2 ale art. 399 din Codul de procedură penală, inclusiv sub aspectul caracterului executoriu, prevăzut de art. 399 alin. 4 din acelaşi cod.

Aceeaşi concluzie este susţinută şi de doctrina în materie. În acest sens, s-a statuat că „indiferent de infracţiune şi de tipul măsurii educative, este obligatorie punerea în libertate a inculpatului minor la momentul pronunţării hotărârii de condamnare în primă instanţă, dispoziţia având caracter executoriu[1]”.

Mai mult decât atât, analizând conţinutul normativ al art.399 din Codul de procedură penală rezultă că acesta este, în esenţă, preluat din  vechea reglementare, având corespondent în art.350 din Codul de procedură penală anterior[2]. Or, în doctrina  anterioară[3] s-a statuat că instanţa este obligată să dispună încetarea de drept a arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului arestat preventiv când  faţă de acesta s-a luat o măsură educativă. Analiza acestor dispoziţii în contextul precizat reprezintă o confirmare implicită a concluziei că imediat ce a intervenit  cazul de încetare de drept a măsurii preventive se dispune punerea de îndată în libertate a celui arestat preventiv.

Concluzia dedusă din comparaţia cu reglementarea anterioară a aceleiaşi materii este susţinută şi de considerentele Expunerii de motive a Legii privind Codul de procedură penală în care s-a arătat că noua legislaţie nu intenţionează „să conţină soluţii originale cu orice preţ în comparaţie cu soluţiile de drept existente care s-au dovedit a fi viabile în practică sau a căror utilizare constituie o obişnuinţă pentru practică (…)”.

Pe de altă parte, deoarece în situaţia particulară a măsurilor educative, legea  nu distinge între măsurile  educative privative şi neprivative de libertate, pronunţarea unei soluţii de acest tip, indiferent de caracterul ei (privativ sau neprivativ de libertate) are drept consecinţă punerea de îndată în libertate a inculpatului minor arestat preventiv.

Eventualele neajunsuri ale acestei reglementări, evidenţiate, de altfel, de doctrină[4] depăşesc cadrul prezentului demers, aparţinând domeniului legislativ, iar nu celui de interpretare şi aplicare a legii.

În considerarea argumentelor prezentate, apreciez că la momentul soluţionării, în primă instanţă, a acţiunii penale prin luarea unei măsuri educative încetează de drept măsura preventivă dispusă anterior faţă de  inculpatul minor, dispoziţia având caracter executoriu.

***

Având în vedere cele expuse, urmează să constataţi că această problemă de drept a primit o soluţionare diferită din partea instanţelor şi, printr-o decizie obligatorie, să stabiliţi modul unitar de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale, conform art.474 din Codul de procedură penală.

Procuror general
Tiberiu-Mihail NIŢU

                                                                            

[1] Nicolae Volonciu, Andreea Simona Uzlău ş.a. – Noul  Cod de procedură penală comentat, Editura Hamangiu 2014, pag.989.

[2] Art.350 – Măsuri cu privire la starea de libertate. (1) Instanţa are obligaţia ca, prin hotărâre, să se pronunţe asupra luării, menţinerii sau revocării măsurii arestării preventive a inculpatului şi asupra luării sau revocării măsurii obligării acestuia de a nu părăsi localitatea ori ţara, motivând soluţia pronunţată. (2) În caz de achitare sau de încetare a procesului penal, instanţa dispune  punerea de îndată în libertate a inculpatului arestat preventiv. (3) De asemenea, instanţa dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului arestat preventiv, atunci când pronunţă: (…) c) amenda; d) o măsura educativă. (4) Hotărârea pronunţată în cazul  alineatelor  precedente cu privire la arestarea preventivă a inculpatului sau la obligarea acestuia de a nu părăsi localitatea ori ţara este executorie.

[3] Grigore Theodoru, Tratat de drept procesual penal, Editura Hamangiu, 2007, pag.703.

[4] “Problema deosebită, cu consecinţe grave în sensul creării unor reale condiţii de reiterare a comportamentului infracţional, o regăsim în cazul inculpaţilor minori sancţionaţi cu măsuri educative privative de libertate cu privire la care (…) odată cu pronunţarea hotărârii în primă instanţă nu se pot lua măsuri preventive privative de libertate, doar prin prisma soluţiei de condamnare” – Nicolae Volonciu, Andreea Simona Uzlău ş.a. – Noul  Cod de procedură penală comentat, Editura Hamangiu 2014, pag.989.