Schimb de idei privind practicile și preocupările pentru inserţia socio-profesională a absolvenţilor de studii juridice

În cadrul ședinţei Comisiei Permanente a U.N.B.R. din data de 6 martie 2015, a avut loc o consfătuire de lucru cu decanii facultăţilor de Drept, organizatoare de studii doctorale în domeniul Drept, privind inserţia socio-profesională a absolvenţilor de studii juridice, în lumina datelor rezultate în urma procesului de admitere în avocatură în ultimii 4 ani, precum şi a informaţiilor sintetizate în urma analizei activităţii de formare profesională realizată în cadrul Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor  (I.N.P.P.A.).

La şedinţă au fost invitaţi să participe decanii facultăţilor de drept care organizează studii doctorale, Preşedintele Uniunii Juriştilor din România şi Directorul Institutului de Cercetări Juridice “Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române.

Întâlnirea a avut drept scop realizarea unui schimb de idei în ceea ce privește practicile și preocupările legate de  inserţia socio-profesională a absolvenţilor studiilor juridice (studii de licenţă, masterat, doctorat) și adaptarea pregătirii juridice la perspectivele evoluției mondiale în domeniul învățământului și formării profesionale a avocaților.

De asemenea, s-a discutat și despre măsura în care calificarea în profesia de avocat trebuie să se facă numai direct, în cadrul profesiei, sau aceasta ar trebui  suplinită și de organizarea unor studii postuniversitare corespunzătoare integrării în profesia de avocat. În acest context,  s-au abordat posibilitățile de coordonare a pregătirii juridice  realizate în cadrul studiilor universitare si postuniversitare cu  modalitățile de formare profesională realizate în cadrul profesiei de avocat, astfel încât dificultățile de integrare în profesia de avocat să poată fi depășite.

Au fost abordate și aspecte privind  principalele deficiențe în ceea ce privește cunoștințele absolvenților, constatate la ultimele examene de admitere în profesie sau în activitatea de formare profesională realizată în cadrul  Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor  (I.N.P.P.A.)  și s-au  analizat posibilitățile de adaptare a  pregătirii teoretice dobândite în facultate la cerințele actuale de inserție profesională.

La sfârșitul întâlnirii s-a concluzionat că s-au obținut feed back-uri importante din partea ambelor părți și că decanii facultăților de drept și reprezentanții UNBR vor rămâne într-un dialog deschis și continuu pentru găsirea unor soluții cât mai eficiente la toate problemele discutate.

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close