Hotărâre prealabilă privind legea penală mai favorabilă
În data de 19 noiembrie 2015, ICCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a admis o sesizare de pronunţare a unei hotărâri prealabile privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală (Legea nr. 135/2010).
Sesizarea a fost făcută de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală prin încheierea din 22 septembrie 2015, pronunţată în dosarul nr. 2137/122/2014 (2787/2015) și se solicita pronunţarea unei hotărâri prealabile referitoare la chestiunea de drept: „dacă în aplicarea art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, în cazul operațiunii de contopire a unei pedepse cu închisoarea aplicate în temeiul Codului Penal din 1968 pentru o infracțiune săvârșită sub imperiul acestei legi cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în temeiul noului Cod Penal pentru o infracțiune săvârșită sub imperiul Codului Penal din 1968 se impune determinarea legii penale mai favorabile condamnatului în temeiul art. 5 din noul Cod Penal sau se aplică legea în vigoare la momentul efectuării operațiunii de contopire”.
Dispozițiile analizate au următorul conținut: „Art. 585 alin. (1) lit. a) C.proc.pen. – Alte modificări de pedepse. (1) Pedeapsa pronunţată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existenţa vreuneia dintre următoarele situaţii: a) concursul de infracţiuni; (…)”
În urma deliberărilor, ICCJ a decis că: „În procedura de modificare a pedepsei prevăzută de art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, în cadrul operaţiunii de contopire a unei pedepse cu închisoarea aplicată în temeiul Codului penal anterior pentru o infracţiune săvârşită sub imperiul acestei legi cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în temeiul noului Cod penal pentru o infracţiune săvârşită sub Codul penal anterior, se impune determinarea legii penale mai favorabile condamnatului conform art. 5 din Codul penal”.
— ♦ —
.
Coord. jud. Mihail Udroiu
Lucrarea, integrată în Colecţia Comentarii, are drept punct de plecare textul noului Cod de procedură penală şi a legii de punere în aplicare a noului Cod şi oferă cititorului informaţia necesară pentru a putea înţelege, interpreta şi aplica noua legislaţie procesual penală. Sunt avute în vedere şi consideraţii de ordin istoric, privind reglementări anterioare, precum şi noile instituţii procedurale de o noutate absolută în sfera procesuală.
Structura comentariului, vizând interpretarea textului şi modul său de aplicare, este astfel concepută încât să prezinte o maximă utilitate pentru orientarea cititorului, precum şi pentru promovarea unor soluţii corecte şi coerente în plan legislativ şi jurisprudenţial.
.
carte recomandata
.