Excepție de neconstituționalitate admisă privind Statutul funcționarilor publici din penitenciare

curtea-constitutionalaÎn data de 24 noiembrie 2015, Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor.

Dispozițiile analizate au următorul conținut: „Modul de organizare şi desfăşurare a activităţii comisiilor de disciplină se stabileşte prin ordin al ministrului justiţiei”.

În urma deliberărilor, cu majoritate de voturi, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 74 alin. (2) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor sunt neconstituţionale. Curtea a reţinut că aspectele care vizează elemente ale raportului de serviciu, inclusiv răspunderea disciplinară, trebuie consacrate prin lege organică, astfel că reglementarea lor prin acte administrative contravine art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie. Mai mult, prin delegarea unei competenţe ce aparţine în exclusivitate legiuitorului către un membru al Guvernului, Curtea a constatat şi încălcarea art. 1 alin. (4) din Constituţie referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi a prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie sub aspectul garantării principiului stabilității și previzibilităţii legii.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanței care a sesizat Curtea Constituțională, respectiv Tribunalul Bucureşti – Secţia a II – a contencios administrativ şi fiscal.

Argumentaţiile reţinute în motivarea soluţiei pronunţate de Curtea Constituţională vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close