Hotărâre prealabilă admisă privind legea penală mai favorabilă

În data de 2 martie 2016, ICCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a admis o sesizare de pronunţare a unei hotărâri prealabile privind stabilirea legii penale mai favorabile, conform art. 5 din Codul penal.

Sesizarea a fost făcută de Curtea de Apel Bacău – Secţia Penală, Cauze Minori şi Familie în dosarul nr. 1437/829/2014 și se solicita pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept: „dacă la stabilirea legii penale mai favorabile, conform art.5 din Codul penal, pentru infracţiuni comise anterior datei de 1 februarie 2014, aflate în concurs cu una sau mai multe infracţiuni comise după intrarea în vigoare a noului Cod penal, decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale se aplică avându-se în vedere toate infracţiunile comise de inculpat şi impune aplicarea noului Cod penal pentru toate infracţiunile ori se aplică doar în raport de infracţiunile comise anterior datei de 1 februarie 2014, existând astfel posibilitatea aplicării dispoziţiilor din vechiul Cod penal pentru acestea din urmă.”

În urma deliberărilor, ICCJ a decis că: „în aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Codul penal, în cazul pluralităţii de infracţiuni constând în săvârşirea unor infracţiuni anterior datei de 1 februarie 2014, respectiv a unor infracţiuni comise după intrarea în vigoare a noului Cod penal, pentru infracţiunile săvârşite anterior datei de 1 februarie 2014 se va aplica legea penală mai favorabilă – identificată ca fiind legea veche sau legea nouă – iar pentru infracţiunile săvârşite sub imperiul legii penale noi, precum şi pentru tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni, se va aplica legea nouă, conform art. 3 din Codul penal şi art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.”

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close