20 februarie: Ziua mondială a justiției sociale
Ziua mondială a justiției sociale este marcată anual, la 20 februarie. Inițiativă a Adunării Generale a ONU din 26 noiembrie 2007, a început să fie aniversată din anul 2009. La 10 iunie 2008, Organizația Mondială a Muncii a adoptat Declarația privind justiția socială pentru o globalizare echitabilă.
Scopul Zilei mondiale a justiției sociale este de a atrage atenția factorilor responsabili asupra unor probleme precum sărăcia, șomajul și excluziunea socială. În literatura de specialitate, se consideră că un individ este exclus social dacă este rezident într-o zonă geografică a societății, dar din motive în afara controlului său, nu poate participa la activitățile normale ale cetățenilor din acea societate, chiar dacă și-a dori să o facă.
Totodată, cu prilejul acestei zile sunt promovate valori precum solidaritatea, echitatea și tratamentul egal oferit cetățenilor indiferent de sex, rasă, religie, cultură sau stare a sănătății. Inegalitățile imense de venit atât pe plan național, cât și internațional, reprezintă, la rândul lor, un factor ce poate ridica obstacole în calea justiției socială.
Sursa: Agerpres