MJ a organizat o dezbatere publică asupra proiectului de modificare a Legii nr. 293/2004

feature photo

Conform unui comunicat postat pe site-ul Ministerului Justiţiei, în data de 06.06.2017 a avut loc, la sediul instituţiei, dezbaterea publică asupra proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

În cadrul comunicatului se arată că dezbaterea a fost organizată în temeiul art. 7 alin. (9)-(12) din Legea nr.52/2003 privind transparenta decizionala in administraţia publică, la solicitarea Sindicatului ”SINPEN 2006” – Penitenciar Brăila.

La dezbatere au participat ministrul justiţiei, domnul Tudorel Toader, doamna secretar de stat Marieta Safta, reprezentanţi ai Direcţiei Elaborare Acte Normative din cadrul Ministerului Justiţiei, ai Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, precum şi preşedintele Sindicatului ”SINPEN 2006” – Penitenciar Brăila, domnul Marin Răileanu.

Cu ocazia dezbaterii, domnul Marin Răileanu a prezentat propunerile şi observaţiile cu privire la acest proiect, propuneri care au vizat atât textul proiectului supus dezbaterii, cât şi alte chestiuni care privesc statutul funcţionarilor publici cu statul special din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Sursa: www.just.ro

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close