Zoom IN: Insolvenţa – o nouă abordare în spaţiul economico-social din România

Acest text constituie un fragment din articolul Direcţia extinderii fenomenului „insolvenţă” – conturarea noului Cod al insolvenţei prin filtrul economico-social actual publicat în revista Curierul Judiciar nr. 1/2017.

Autori: Prof. univ. dr. Ionel Didea,

Facultatea de drept, Universitatea „Titu Maiorescu” din Bucureşti

Drd. Diana-Maria Ilie,

Universitatea „Titu Maiorescu” din Bucureşti

Articolul este publicat în rubrica Dreptul afacerilor.

Sumar:

I. Context

II. Insolvenţa    –    o    nouă    abordare    în    spaţiul economico-social din România

III. Reorganizarea judiciară – instrument de business

IV. Redresarea financiară a unităţilor administrativ-teritoriale. Planul de redresare a insolvenţei

V. Redresarea   situaţiei   financiare   a   debitorului  persoană  fizică,  de  bună-credinţă.  Planul  de  rambursare a datoriilor

VI. Concluzii

Rezumat:

Noutățile legislative, precum Legea nr. 151/2015 privind insolvența persoanelor fizice, care încă nu a trecut proba practicii, termenul de intrare în vigoare fiind prorogat până în august 2017, respectiv insolvența unităților administrativ-teritoriale, reglementată prin O.U.G. nr. 46/2013 și aprobată prin Legea nr. 35/2016, pot fi abordate în analogie cu Codul Insolvenței, precum și cu principiile și practicile la nivelul Uniunii Europene și nu numai, cu propuneri chiar de unificare, în vederea concentrării într-un singur document legislația aplicabilă în materie de insolvență, pentru a putea vorbi de un veritabil cod al insolventei. În mod cert dispozițiile acestor acte normative pot fi puse în oglindă cu prevederile Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, putând fi abordate într-o viziune integratoare, cel puțin ca scop si perspectivă, fenomenul insolvenței demonstrând o impunere progresivă în spațiul economico-social și dovedindu-se a fi, totodată, o pârghie de susținere și relansare a pieței economice, a investițiilor și a ocupării forței de muncă. În context actual, insolvența trebuie privită ca o modalitate de protecție oferită debitorului (persoană fizică, persoană juridică sau unitate administrativ-teritorială) aflat în dificultate, în ideea renașterii și consolidării unei industrii puternice, diversificată și de calitate la nivel național, printr-un efort comun de acceptare, empatie și interes în crearea unui spațiu economico-social atractiv.

Extras:

Insolvenţa  s-a  dovedit  a  fi   un  fenomen  dinamic  ce a  luat  amploare  în  România  urmare  crizei financiare ce   şi-a   pus   amprenta   progresiv   din   2008.   Potrivit datelor  statistice  ale  Oficiului  Naţional  al  Registrului Comerţului   din   România,   între   2008-2013   numărul insolvenţelor a crescut, ajungând în 2013 la peste 29.500 de firme, cu 10% mai mult decât cel înregistrat în 2012. Însă,  numărul  societăţilor  care  au  intrat  în  insolvenţă  în  anul  2014  s-a  diminuat  cu  30%  comparativ  cu  anul 2013,  urmând  ca  în  anul  2015  să  se  diminueze  cu  50% comparativ  cu  anul  2014,  iar  în  perioada  1.01.2016- 30.09.2016  cu  20,96%,  comparativ  cu  aceeaşi  perioadă a  anului  trecut[1].  Putem  considera  această  reducere  un efect al reglementărilor, măsurilor şi mecanismelor insti-tuite prin noile norme juridice ce susţin şi pun accentul pe  acordarea  unei  şanse  debitorilor  de  bună-credinţă, viabili, pentru redresarea eficientă şi efectivă a afacerii, fie  prin  proceduri  de  prevenire  a  insolvenţei, fie  prin procedura de reorganizare.

De  altfel,  constatăm  că  prin  reformarea  normelor naţionale  în  materia  prevenirii  insolvenţei  se  doreşte relansarea  economiei  şi  protejarea  locurilor  de  muncă, legiuitorul  oferind  proceduri  clare  şi  transparente ce reflectă în mod dinamic principii fundamentale elaborate la nivelul Uniunii Europene, dar şi la nivel internaţional.

Aşa  cum  ştim,  proiectul  de  modificare  a  legislaţiei insolvenţei a făcut parte din programul finanţat de BancaMondială  şi  Fondul  Monetar  Internaţional,  intitulat „Strengthening  the  Insolvency  Mechanism  in  Romania”.

Astfel, o echipă de experţi ai Băncii Mondiale a analizat, studiat  şi  identificat  principalele  deficienţe  în  materia procedurilor  de  prevenire  a  insolvenţei  şi  de  insolvenţă în  România,  elaborând  ulterior  o  serie  de  recomandări în cadrul raportului intitulat „Report on the Observance of Standards and Codes. Insolvency and Creditor/Debtor Regimes”.

Astfel,  avându-se  în  vedere  contextul  economic  ce impunea  creionarea  şi  aplicarea  unor  măsuri  rapide  de ordin  juridic  şi  administrativ  care  să  re% ecte  creşterea eficienţei  operatorilor economici, creşterea  siguranţei circuitului  economic  şi  a  atractivităţii  investiţionale  a pieţei româneşti, a rezultat, urmare ridicării unor excepţii de neconstituţionalitate, Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.

Scopurile  normative  actuale  ale  insolvenţei  prevăd sprijinirea  continuării  activităţii  debitorilor, a păstrării locurilor de muncă şi a acoperirii creanţelor asupra debitorului,  cu  accent  pe  proceduri amiabile  de  renegociere  a creanţelor sau a condiţiilor acestora, respectiv mandatul ad-hoc sau concordatul preventiv. Prin urmare, normele care reglementează procedurile de prevenire a insolvenţei şi  insolvenţa  au  dobândit  şi  un  vădit  caracter  social, întrucât se preocupa de salvarea locurilor de muncă ale salariaţilor  debitorului [2].

Mai  mult  decât  atât,  potrivit actualei  reglementări,  sfera  de  aplicare  a  procedurilor de prevenire a insolvenţei se extinde. Astfel, procedurile de  prevenire a  insolvenţei  se  aplică  debitorilor  a$ aţi  în dificultate,  fără  ca  legea  să  facă  alte  precizări,  ceea ce înseamnă că în prezent, aceste proceduri sunt destinate atât   debitorilor   persoane   juridice,   cât   şi   debitorilor persoane  % zice,  important  % ind  să  aibă  statutul  juridic de  debitor  în  înţelesul  legii speciale[3].

De  asemenea, conform doctrinei, Codul insolvenţei pare să %  înlăturat neajunsuri, cauze care împiedicau debitorul să apeleze la procedurile amiabile de renegociere a creanţelor, printre cele  mai  importante fiind:  dificultatea  omologării  concordatului preventiv, în prezent cerându-se ca proiectul de concordat să fie aprobat de creditorii care reprezintă cel puţin 75% din valoarea creanţelor acceptate şi necontestate, iar valoarea creanţelor contestate şi/sau în litigiu să  nu  depăşească  25%  din  masa  credală,  introducerea testului   creditorului   privat,   în   cazul   în   care,   prin proiectul de concordat, se propun reduceri ale creanţelor datorate  statului,  eliminarea  cerinţei  ca  debitorul,  în urma implementării măsurilor de redresare propuse prin proiectul  de  concordat,  să  plătească  un  anumit  procent minim din valoarea totală a datoriilor etc.[4]

Putem afirma că mult timp legislaţia insolvenţei, cu precădere  legislaţia  privind  procedurile  de  prevenire  a insolvenţei, a suferit inconvenientul unei slabe cunoaşteri din partea mediului de afaceri, care în general a rejectat aceste  proceduri.  Acest  lucru  s-a  datorat  şi  faptului  că legislaţia românească  în  domeniul  insolvenţei  a  fost diseminată  în  prea  multe  acte  normative,  noul  Cod al insolvenţei   unificând   într-un   singur   proiect   de   lege întreaga  legislaţie  românească  în  domeniul  insolvenţei prin Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.

Administraţia  din  România  a  încercat  în  repetate rânduri eficientizarea procedurilor de insolvenţă, motiv pentru  care  aceasta  şi-a  propus  evaluarea  eficacităţii cadrului  legal  în  ceea  ce  priveşte  apărarea  drepturilor creditorilor,   recuperarea   datoriilor,   mecanismele   de prevenţie a insolvenţei, precum şi evaluarea măsurii în care  acestea  se  încadrează  în  practicile  internaţionale cele mai eficiente. S-a încercat a se identifica aşteptările creditorilor,   astfel   încât   avantajele   şi dezavantajele acestora  în  cadrul  procedurii  insolvenţei  să  poată fi mai bine determinate, urmând liniile directoare pe care Banca Mondială le-a schiţat în World Bank’s Principales and  Guidelines  in  insolvency  procedures referitoare  la răspunderea  organelor  de  conducere  a  debitorului  persoană  juridică,  deschiderea  procedurii,  efectele  deschiderii procedurii etc.

[…]

[1] www.onrc.ro

[2] V. Nemeș, Drept comercial,  ed.  2  revizuită și  adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2015, p. 462

[3] S.D.  Cărpenaru,  M.A.  Hotca,  V.  Nemeș,  Codul  insolvenței comentat, Ed. Universul Juridic, București, 2014, p. 53.

[4] C.B.  Nasz,  Procedurile  de  prevenire  a  insolvenței, Ed. Universul Juridic, București, 2015, p. 41.