Zoom IN: Motivarea documentaţiilor de urbanism şi posibilele temeiuri legale ale unei obligaţii incerte
Acest text constituie un fragment din articolul Motivarea documentaţiilor de urbanism (PUZ, PUD), piatră de temelie sau piatră de moară? publicat în revista Curierul Judiciar nr. 2/2017.
Autor: Conf. univ. dr.Ovidiu Podaru, Facultatea de Drept, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca
Articolul este publicat în rubrica Drept public
Sumar:
I. Un fel de intrigă
II. Despre motivarea documentaţiilor de urbanism şi posibilele temeiuri legale ale unei obligaţii incerteA. Necesitatea motivării documentaţiilor de urba nism rezultând din Recomandările/Rezoluţiile Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei
A.Necesitatea motivării documentaţiilor de urba nism rezultând din Recomandările/Rezoluţiile Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei
B. Necesitatea motivării documentaţiilor de urba nism rezultând din prevederile generale ale Legii nr. 24/2000
C. Necesitatea motivării documentaţiilor de urba-nism rezultând din prevederile Legii nr. 350/2001 şiale normelor sale metodologice
D. Obligaţia motivării rezultând din Normati-vele tehnice (Ghiduri) de elaborare a PUZ/PUD
E. Concluzii cu privire la existenţa unei obli-gaţii legale de motivare a documentaţiilor de urbanism
III Despre (ne)motivarea documentaţiilor de urbanism: sancţiune, localizare, conţinut
A. Motivare, nemotivare şi posibile sancţiuni. Câteva consideraţii teoretice
B. Unde trebuie să se regăsească posibila motivare a documentaţiilor de urbanism?
C. Conţinutul motivării unei documentaţii de urbanism tip PUZ, derogatoriu de la documentaţiile anterioare
IV. Concluzii generale
Rezumat: Curtea de Apel Cluj, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, a consemnat intr-o minută, printre altele, concluzia că, în esenţă, documentaţiile de urbanism (PUZ, PUD), mai ales acelea prin care sunt instituite derogări de la documentaţiile anterioare (de regulă de la PUG) trebuie motivate, sub sancţiunea nulităţii.
Practica recentă a aceleiaşi instanţe pare a confirma faptul că nulitatea în discuţie se aplică de plano,la solicitarea persoanei interesate, ori de câte ori se constată că, din punctul de vedere al realităţii faptice, motivarea manifestării de voinţă a consiliului local lipseşte.
Articolul trece în revistă sursele obligaţiei de motivare (I), pentru a vedea în ce măsură aceasta într-adevăr există, în situaţia documentaţiilor de urbanism: reglementările comunitare, inclusiv recomandările/rezoluţiile Comitetului de miniştri al Consiliului Europei (1), respectiv legislaţia internă.
Extras:
Necesitatea motivării documentaţiilor de urba nism rezultând din Recomandările/Rezoluţiile Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei
Primul lucru care trebuie observat este acela că nu există un singur asemenea act care să abordeze, direct sau tangenţial, problema pe care ne-am propus să o analizăm. Aşa cum vom vedea, sunt cel puţin şase asemenea acte, adică, în ordine cronologică:- Rezoluţia nr. (77) 31 cu privire la protecţia indivizilor faţă de actele autorităţilor administrative;- Recomandarea nr. (80) 2 privind exerciţiul puterii discreţionare a administraţiei;- Recomandarea nr. (87) 16 privitoare la procedurile administrative interesând un mare număr de persoane;- Recomandarea nr. (89) 8 cu privire la protecţia juris-dicţională provizorie în materie administrativă;- Recomandarea (2004) 20 cu privire la controlul juris dicţional al actelor administrative;- Recomandarea (2007) 7 privitoare la buna adminis-traţie.
Or, numai analizându-le împreună vom putea trage concluzia corectă cu privire la problema supusă analizei, pentru că numai interpretate integrat pot trăda întinderea/limitele voinţei Comitetului de Miniştri. Câteva concluzii [în principal cu privire la Rezoluţia nr. (77) 31] se pot desprinde din această privire de ansamblu a acestor acte care vizează materia dreptului administrativ.
Rezoluţia nr. (77) 31 se aplică numai cu privire la actele administrative individuale. Ne-o spune în mod expres alin. (1) al Apendixului care cuprinde cele cinci principii ale acestei rezoluţii: „Următoarele principii se aplică protecţiei persoanelor, fie ele fizice ori juridice, în procedurile administrative cu privire la orice măsură sau decizie individuală (s.n., Ov.P.) luată în exerciţiul autorităţii publice şi care prin natura lor pot afecta în mod direct drepturile, libertăţile ori interesele lor (acte administrative)”.O prevedere asemănătoare o întâlnim în Recomandarea nr. (80) 2 referitoare la exerciţiul puterii discreţionare a administraţiei care, la pct. I (Câmp de aplicare şi definiţii), alin. II, stabileşte că „prin «act administrativ» se înţelege, în conformitate cu Rezoluţia (77) 31 (s.n., Ov.P.),orice măsură sau decizie cu caracter individual(s.n., Ov.P.),luată în exerciţiul puterii publice şi de natură să producă efecte directe asupra drepturilor, libertăţilor sau intereselor persoanelor fizice sau morale”.
Astfel, nu numai că această din urmă recomandare, care o completează pe prima în materia analizată, căci vorbeşte tocmai despre principiile aplicabile în materia exerciţiului puterii discreţionare, se referă din nou, în mod expres, la actele administrative cu caracter individual, dar şi întăreşte ideea precedentă, aceea că Rezoluţia nr. (77) 31 şi-a propus anterior să-şi limiteze expres câmpul de aplicare la actele individuale.
Până şi Recomandarea nr. (87) 16 referitoare la procedurile administrative interesând un mare număr de persoane, al cărei titlu pare a sugera adoptarea de acte normative, stabileşte, în primul alineat al anexei, Domeniu de aplicare şi de niţii, că aceasta se aplică pentru „protecţia drepturilor, libertăţilor şi intereselor persoanelor faţă de deciziile administrative non-normative(s.n., Ov.P.) (acte administrative) care interesează un mare număr de persoane”.
