Camera Deputaţilor a adoptat opinia referitoare la Cartea albă privind viitorul Europei
În Monitorul Oficial nr. 469 din 22 iunie 2017 a fost publicată Hotărârea nr. 53/2017 a Camerei Deputaţilor, privind adoptarea opiniei referitoare la Cartea albă privind viitorul Europei. Reflecţii şi scenarii pentru UE-27 până în 2025 COM (2017)2025.
În cadrul actului normativ se arată:
Luând în considerare Opinia nr. 4c-19/247, adoptată de Comisia pentru afaceri europene în şedinţa din 13 iunie 2017, Camera Deputaţilor notează rolul cărţii albe, acela de contribuţie a Comisiei Europene la summitul de la Roma şi la lansarea unei dezbateri despre viitorul Uniunii cu 27 de membri, dezbatere ce urmează a fi finalizată prin decizii adoptate în Consiliul European din decembrie 2017; observă că documentul de consultare al Comisiei Europene analizează modul în care Europa se va schimba în următorii zece ani, de la impactul noilor tehnologii asupra societăţii şi a locurilor de muncă la riscurile şi oportunităţile generate de globalizare, la preocupările în materie de securitate şi la creşterea populismului.
Camera Deputaţilor ia act că în cartea albă sunt expuse o serie de scenarii pentru modul în care Europa ar putea evolua până în 2025 şi acceptă explicaţia Comisiei Europene conform căreia aceste scenarii se referă la posibilităţi având un caracter ilustrativ, fără să se excludă reciproc, nu reprezintă forme rigide, ci structuri flexibile de dezbatere şi păstrează deschisă posibilitatea unor opţiuni pentru diverse combinaţii ale elementelor care le compun.
Camera Deputaţilor consideră că formula „Europa cu mai multe viteze” ar trebui evitată atât pentru conotaţia sa negativă, cât şi pentru că în realitate este necesar să se avanseze mai repede în diverse sectoare ale procesului de integrare UE.
Apreciază că formula „geometrie variabilă” reflectă mai bine ideea că UE nu funcţionează pe principiul măsurii universale (one size fits all), ci poate adopta iniţiative adaptate la nevoile şi dorinţele legitime ale statelor membre şi cetăţenilor săi. Recunoaşte că, într-adevăr, contextul în care Comisia Europeană este nevoită să acţioneze este extrem de dificil din cauza situaţiilor destabilizatoare pentru Uniune, create în Marea Britanie şi în SUA, a presiunii excesive a Federaţiei Ruse, a dificultăţilor de a rezolva crize mai vechi, a fluxului migraţionist, a insecurităţii interne, a uşurinţei cu care oficiali din state membre acuză Uniunea de insuccese care de fapt nu i se pot reproşa, a uşurinţei cu care cetăţenii din state membre dezvoltate economic urmează calea naţionalismului radical, practicând „dreptul de a fi patrioţi unii împotriva celorlalţi”, cum s-a exprimat preşedintele Comisiei Europene în discursul său de lansare a cărţii albe, în Parlamentul European.
Consideră că este mai importantă continuitatea proiectului european decât opţiunea în sine, pentru unul sau altul dintre scenarii şi că soluţia depăşirii crizelor şi recâştigării încrederii cetăţenilor europeni constă în aprofundarea integrării europene; crede că UE are nevoie de mai multe agende pozitive pentru a implica toate statele membre în noile etape ale construcţiei europene şi pentru a preveni instaurarea sentimentului de excludere al unor state membre sau cetăţeni.
Reamintind că în discursul susţinut în sesiunea plenară a Parlamentului European cu ocazia prezentării cărţii albe, preşedintele Comisiei Europene arăta că „de prea mult timp există un decalaj între aşteptările cetăţenilor şi ceea ce poate realiza Europa” şi că ar trebui „să precizăm clar ceea ce poate realiza şi ceea ce nu poate realiza Europa”, subliniază că decalajul între aşteptări şi realizări, provenit din entuziasm proeuropean, nu reprezintă un factor de risc, ci mai degrabă cel provenit din lipsa de cunoaştere a Uniunii, care produce aşteptări exagerate şi frustrări; de aceea, având în vedere printre altele reacţia acelor categorii de cetăţeni europeni care au votat împotriva tratatului constituţional în Olanda şi Franţa, care au votat pentru UKIP şi pentru ieşirea Marii Britanii din UE şi care se asociază partidelor radicale antieuropene din statele net contributoare, solicită Comisiei Europene să propună metode adaptate pentru creşterea atractivităţii sale pentru aceşti cetăţeni, precum şi programe pentru amplificarea cunoştinţelor despre Uniune.
Observă că, deşi Comisia Europeană menţionează faptul că „(…) sentimentul de insecuritate resimţit de numeroase persoane a condus la un grad de nemulţumire tot mai ridicat faţă de politica tradiţională şi de instituţiile de la toate nivelurile” şi că atitudinea „se manifestă prin indiferenţă şi lipsă de încredere faţă de acţiunile autorităţilor publice şi produce un vid de care profită imediat retorica populistă şi naţionalistă”, aceasta nu reuşeşte să propună acţiuni care să elimine inerţia în ceea ce priveşte metodele de soluţionare a crizelor, a evaluării unor situaţii internaţionale şi a unor fenomene sociale noi, în interpretarea principiilor Uniunii, a conceptelor sale, în comunicare şi chiar în administrarea problemelor curente; subliniază că, într-adevăr, toate acestea au dus la reducerea capacităţii de reacţie a Uniunii şi la reducerea direct proporţională a încrederii cetăţenilor în proiectul european, că măsurile eficiente aşteptate de către cetăţeni nu au fost luate din cauza cantonării oficialilor UE în cadre prestabilite, proprii unei realităţi din trecutul european.
Reaminteşte că de această inerţie au profitat masiv mişcările populiste, alimentate deopotrivă de insatisfacţia cetăţenilor faţă de rezolvările furnizate de către liderii lor europeni şi naţionali şi de intervenţii ale unor puteri regionale sau internaţionale interesate în destabilizarea Uniunii Europene.
Îşi exprimă satisfacţia faţă de existenţa unor resurse importante de raţionalitate şi de atitudine constructivă în societăţile statelor-ţintă pentru populismul antieuropean, care au făcut ca rezultatele partidelor de acest tip la recentele alegeri din Olanda, Franţa şi din landul german Renania de Nord Westfalia să fie sub aşteptări şi au înlăturat astfel, pentru moment, cel mai mare pericol pentru stabilitatea UE şi continuitatea proiectului european; reţine că aceste rezultate au infirmat capacitatea acelor state terţe care au desfăşurat acţiuni ostile la adresa Uniunii de a-şi maximiza influenţa şi au creat mediul propice pentru dezbaterea privind reforma instituţiilor UE şi a viitorului său.
Îşi exprimă satisfacţia faţă de rezultatele votului la recentele alegeri parlamentare din Marea Britanie, pe care le interpretează ca pe o respingere de către electori a conceptului unui Brexit dur; apreciază că o poziţie rezonabilă a Marii Britanii în negocierile pentru ieşirea sa din Uniune şi încheierea unor acorduri corecte, benefice ambelor părţi, va înlătura unul dintre cei mai importanţi factori de risc pentru Uniunea Europeană.
Crede că pentru ca această dezbatere să se finalizeze cu soluţii eficiente şi durabile ar trebui să fie abordată din perspectiva realităţii politice, economice şi sociale atât din statele membre, cât şi din plan internaţional, dar şi din perspectiva spiritului iminent de dreptate şi de justiţie socială propriu cetăţenilor şi comunităţilor din Uniune, pentru că, în fond, orice proiect politic este durabil dacă se bucură de sprijinul cetăţenilor.
Manifestă rezerve faţă de ideile care promovează formule bazate pe cercuri concentrice, întrucât acestea reprezintă un curs clar spre fragmentare şi pot fragiliza statele membre în raport cu interesele unor mari puteri din afara Uniunii; consideră că o Uniune cu cercuri concentrice şi viteze multiple comportă riscul accentuării clivajelor de natură economică şi socială între statele membre, inclusiv între zona euro şi zona noneuro, între Nord şi Sud sau între Vest şi Est.
Admite totuşi că în Europa de astăzi în cazul în care multe state membre sau cetăţeni europeni reacţionează negativ la ceea ce ei percep drept „constrângeri” de la Bruxelles; crede că, dacă în cazul lipsei de voinţă politică pentru aprofundarea integrării nu pot fi invocate circumstanţe speciale, în cazul lipsei capacităţii naţionale de a pune în operă politicile Uniunii nu se poate evita realitatea politică internaţională care a generat această incapacitate prin falimentarea economiilor statelor din spatele cortinei de fier după sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial şi prin intervenţii cu scopuri ideologice în economia acestor state, timp de câteva decenii; consideră că ar trebui să se aplice principiile solidarităţii şi coeziunii, evident, cu trasarea unor condiţii de performanţă pentru creşterea propriei capacităţi, a statelor aflate în această situaţie.
Subliniază că integrarea diferenţiată măreşte complexitatea arhitecturii şi funcţionării construcţiei europene şi că ar trebui să se bazeze pe proceduri şi mecanisme legitime şi pe mecanisme de coordonare şi de comunicare formală sau informală între ţările participante şi neparticipante.
=În condiţiile în care mai mulţi lideri europeni, printre care cei ai Germaniei şi Franţei, s-au pronunţat deja pentru reforma UE, iar scenariile minimaliste sau maximaliste par a fi utilizate doar ca sisteme de referinţă, este conştientă că „scenariul 3: cei care doresc mai mult realizează mai mult” pare să fie cel care se va impune.
În acelaşi timp solicită instituţiilor relevante ale Uniunii Europene şi statelor membre fanion să încurajeze şi să sprijine efortul statelor cu mai puţine resurse de a rămâne în siajul „celor care doresc mai mult”.
Susţine abordarea confirmată şi de Declaraţia de la Roma de a avansa împreună în aceeaşi direcţie, în formate incluzive, abordare în care orice iniţiativă de integrare este în conformitate cu tratatele UE şi este deschisă pentru fiecare stat membru pe baza unor criterii obiective şi concrete.
Susţine recalibrarea politicilor europene pe baza criteriului beneficiilor resimţite nemijlocit de cetăţeni, ţinându-se seamă de necesitatea realizării unui echilibru între aşteptările cetăţenilor şi capacitatea Uniunii de a adopta decizii şi de a livra rezultate.
Consideră că procesul de redefinire a dimensiunii sociale a UE ar trebui să ţină seama de diferenţele de dezvoltare dintre statele membre pentru a nu spori decalajele, conservând obiectivul creşterii competitivităţii şi convergenţei la nivelul Uniunii; crede că dimensiunea socială nu trebuie să lipsească din planificarea acţiunilor destinate creşterii competitivităţii şi a rezilienţei faţă de provocările globalizării.
