Zoom IN: Timpul de lucru al asistenţilor maternali profesionişti
Acest text constituie un fragment din articolul Timpul de lucru al asistenţilor maternali profesionişti. Problema remunerării pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal publicat în revista Curierul Judiciar nr. 2/2017.
Autor: Drd. Răzvan Anghel Universitatea din Bucureşti Judecător, Curtea de Apel Constanţa
Articolul este publicat în rubrica Practică judiciară neunitară
Sumar:
I. Orientări jurisprudenţiale
II. Notă
Rezumat:
Asistenţii maternali desfăşoară o activitate ce, prin natura sa, are ca specific faptul că implică îngrijirea şi supravegherea permanentă a minorului aflat în plasament, asemănător unui părinte, nefiind posibilă separarea de minor după terminarea unui anumit program de lucru şi nici delimitarea clară a timpului de lucru de timpul de odihnă. În acest context, în mai multe litigii, s-a pus problema dacă asistentul maternal trebuie remunerat suplimentar pentru activitatea desfăşurată în zilele de repaus săptămânal, în practica judiciară identificându-se soluţii în sens afirmativ dar şi în sens negativ. Articolul prezintă argumentele exprimate înjurisprudenţă în sprijinul celor două opinii însoţite de o notă a autorului care face trimitere la jurisprudenţa CJUE pentru a aduce în discuţie mai multe aspecte legate de aplicarea Directivei 2003/88, respectiv dacă activitatea asistenţilor maternali intră sub incidenţa acestei reglementări, dacă pot fi instituite derogări de la prevederile Directivei şi în ce condiţii, modul de determinare a timpului de lucru în acest caz particular şi, în sfârşit, dacă reglementarea europeană se opune reglementării naţionale incidente.
Extras:
În practica judiciară s-au identificat mai multe probleme de drept care au determinat o jurisprudenţă neuni tară în legătură cu activitatea asistenţilor maternali profesionişti, manifestată într-o perioadă de timp semnificativă.
Importanţa şi persistenţa acestor probleme de drept sunt vădite de faptul că ele au determinat sesizarea Curţii Europene a Drepturilor Omului în două cauze, invocându-se existenţa unei practici judiciare neunitare [1], şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept[2], aceasta din urmă respingând sesizarea ca inadmisibilă tocmai ca urmare a constatării că, în perioada 2008-2016, instanţele de judecată s-au pronunţat constant asupra chestiunii de drept supuse analizei, prin hotărâri irevocabile/definitive, rezultând existenţa unei practici judiciare neunitare, astfel încât nu mai este îndeplinită condiţia noutăţii chestiunii de drept[3].
Una dintre aceste probleme de drept vizează plata muncii suplimentare efectuate de asistenţii maternali în zilele de repaus săptămânal. Astfel, în esenţă, în mai multe cauze, reclamanţii, fiind angajaţi ca asistenţi maternali profesionişti de direcţii generale (judeţene) de asistenţă socială şi protecţia copilului, au pretins că în zilele de repaus săptămânal (reglementat de art. 137 C.muncii) au continuat activitatea prestată în baza contractului individual de muncă, nefiind separaţi de minorul aflat în plasament, având obligaţia de a asigura continuitatea activităţii,astfel încât, în fapt, nu au beneficiat de aceste perioade de repaus.
Din hotărârile judecătoreşti identificate reiese că pârâţii nu au contestat situaţia de fapt prezentată de reclamanţi şi nici instanţa nu a înlăturat susţinerile acestora, problemele analizate fiind probleme de drept, respectiv dacă faţă de specificul activităţii, în specialcontinuitatea acesteia, astfel cum este stabilit de Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului şi H.G. nr. 679/2003 privind condiţiile de obţi-nere a atestatului, procedurile de atestare şi statutul asistentului maternal profesionist, asistenţilor maternali li se aplică prevederile art. 137 C.muncii în raport de prevederile din cuprinsul actelor normative speciale.
(…)
[1] Cererea nr. 57162/09, formulată de Gherghina Dumitru şi alţii c. României, înregistrată la 9 octombrie 2009 [comunicată la 30.08.2016 şi publicată la (http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-166893)]; şi cererea nr. 49392/09, formulată de Maria Dima şi Nicoleta Luci Reghişc. României, înregistrată la 7 septembrie 2009 [comuni cată la 17 noiembrie 2016 şi publicată la (http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-169584)]; în ambele cauze, plângerile vizează, între altele, pretinsa încălcare a art. 6 şi 14 în corelare cu art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prin respingerea, de către instanţa naţională, a pretenţiilor privind indemnizaţia de concediu de odihnă, sporul pentru muncă nenormată şi plata muncii suplimentare, în condiţiile în care alte instanţe au admis astfel de cereri, existând o practică judiciară neunitară; s-a invocat şi art. 1 din Primul Protocol la Convenţie şi art. 1 din Protoolul nr. 12 la Convenţie.
[2] Prin Încheierea de şedinţă din 4 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 3918/99/2015, C.A. Iaşi, Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 C.proc.civ., în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la „modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 1 alin. (2), art. 144, art. 149 şi art. 253 C.muncii – Legea nr. 53/2003, republicată, raportat la art. 122 alin. (3) lit. d) teza I din Legea nr. 272/2004, republicată, în sensul de a se stabili dacă asistentul maternal profesionist, care asigură continuitatea activităţii desfăşurate şi în perioada efectuării concediului de odihnă, este îndreptăţit la plata unei despăgubiri egale cu indemnizaţia de concediu”.
[3] I.C.C.J., Completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 29/2016 (M.Of. nr. 1018/19.12.2016), pa-rag. 51-52; ulterior, prin sesizarea din 14.02.2017, Curtea de Apel Iaşi a formulat recurs în interesul legii cu privire la posibilitatea acordării unei despăgubiri pentru concediul de odihnă neefectuat, termenul de soluţionare fiind fixat la 19.06.2017.