Guvernul a aprobat Strategia naţională pentru românii de pretutindeni pentru perioada 2017-202

În Monitorul Oficial nr. 485 din 27 iunie 2017 a fost publicată H.G. nr. 405/2017 privind aprobarea Strategiei naţionale pentru românii de pretutindeni pentru perioada 2017-2020.

În cadrul rezumatului executiv se arată:

Numărul românilor de pretutindeni este estimat în acest moment la aproape 10 milioane – incluzându-i atât pe românii care trăiesc în comunităţile din diaspora, cât şi pe cei care trăiesc în comunităţile istorice/tradiţionale din ţările aflate în vecinătatea României. Statisticile oficiale ale României şi ale altor state sau cele ale instituţiilor internaţionale (precum UNStat, Eurostat etc.) sunt indicatori utili, care însă nu surprind realitatea statistică, fie din cauza periodicităţii cu care sunt realizate (există state unde recensămintele nu au fost efectuate de peste 10 ani), fie din cauza reticenţei autorităţilor faţă de prezentarea cifrelor reale privind minorităţile. Ele oferă însă o bază pentru estimări şi pentru identificarea tendinţelor.

Estimările indică existenţa unei distribuţii echilibrate a românilor de pretutindeni între cele două mari componente reprezentate de diaspora, pe de o parte, şi de comunităţile istorice/tradiţionale, pe de altă parte. Diaspora română se cifra, conform estimărilor publicate în 2016, între 3,5 şi 4 milioane de cetăţeni români stabiliţi în străinătate.

Dintre aceştia, mai bine de 2,8 milioane trăiesc într-o altă ţară membră a Uniunii Europene, unde se regăsesc importante comunităţi româneşti, precum cele din Italia – aprox. 1.150.000 de români înregistraţi oficial2, Spania – peste 900.000 cetăţeni români. Diaspora de mobilitate a înregistrat constant o tendinţă de creştere, ajungând la o rată de creştere anuală a emigrării de 7,3% în 2015, conform datelor ONU. În comunităţile istorice, estimările se apropie de 6 milioane de persoane (4,5 milioane în Republica Moldova inclusiv emigraţia, 500.000 în Ucraina, 300.000 în Serbia, Bulgaria, Ungaria, 300.000 în Peninsula Balcanică, alţii răspândiţi în alte regiuni din fosta Rusie Sovietică sau Europa Centrală).

În ce priveşte dinamica se constată creşterea în dimensiuni a diasporei emergente (prin „înrădăcinarea” a numeroşi români în ţările spre care s-au îndreptat iniţial pentru a găsi un loc de muncă – a se vedea comunităţile din ţările de sud ale Europei, în special Italia şi Spania, precum şi prin apariţia unor generaţii de copii născuţi în cadrul acestor comunităţi). În ce priveşte mobilitatea în spaţiu se identifică în acest moment o schimbare a orientării celor care pleacă din România dinspre Europa de Sud (Italia, Spania, Portugalia, Grecia) spre Europa de Vest (Franţa, Marea Britanie) şi de Nord (Benelux, Germania, Danemarca, ţările scandinave).

Românii din jurul graniţelor sunt şi ei cuprinşi în acest trend regional al migraţiei economice, ajungând să constituie în numeroase ţări în care se regăsesc cetăţeni români comunităţi înrudite. Consecinţă directă a acestui fapt este însă scăderea numărului de etnici români care locuiesc în comunităţile tradiţionale din vecinătate, fenomen care urmează însă trendul general de declin demografic în care se află România şi statele învecinate.

Este necesară, prin urmare, o distincţie între diaspora istorică şi cea emergentă/de mobilitate, precum şi între diferitele comunităţi care le compun şi o cartografie cât mai fidelă a prezenţei românilor autohtoni din statele vecine şi a celor stabiliţi în alte state deopotrivă.

Comunităţile istorice din Republica Moldova, Ucraina, Serbia, Bulgaria, Ungaria şi alte state din Peninsula Balcanică se diferenţiază în funcţie de modul de formare a acestora, procentul pe care îl ocupă minoritatea română în cadrul populaţiei totale a statului respectiv, circumstanţele în care ascendenţii acestora au deţinut sau nu cetăţenia română ori s-au stabilit pe teritoriile actuale în cadrul unor procese migraţionale, istoricul politicii statelor de cetăţenie cu privire la aceasta şi, nu în ultimul rând, situaţia actuală din aceste ţări şi relaţia lor cu România.

Comunităţile emergente şi de mobilitate se diferenţiază, la rândul lor, în principal, în funcţie de continentul pe care se regăsesc. De exemplu, caracteristicile comunităţilor din Europa sunt determinate în special de statutul de cetăţeni UE al românilor stabiliţi în aceste state, cu drepturile şi obligaţiile aferente, de mobilitatea ridicată determinată de acest statut şi de proximitatea geografică, precum şi de relaţiile de parteneriat aprofundat între România şi statele-gazdă, cu influenţă directă asupra dialogului diplomatic privind comunităţile româneşti. Prin comparaţie, legăturile cu ţara ale românilor din America de Nord sunt îngreunate de distanţa considerabil mai mare.

Toate aceste tendinţe impun luarea în considerare a unor noi tipuri de programe, cum ar fi cele dedicate generaţiilor născute pe pământ străin sau a celor care implică în diaspora atât cetăţeni români sau originari din România, cât şi etnici români originari din comunităţile tradiţionale din vecinătate.

Astfel, prioritară este promovarea limbii române în comunităţile din afara graniţelor, prin educaţie şi mass-media în limba maternă. Este necesară dezvoltarea unui sistem de predare a limbii române atractiv, relevant, de bună cantate şi care să permită o cât mai largă participare a comunităţii. În ceea ce priveşte mass-media este necesară stimularea dialogului cu autorităţile statelor de reşedinţă/cetăţenie pe acest palier, precum şi a cooperării dintre mass-media din România şi cele de limbă română din afara graniţelor, concomitent cu menţinerea direcţiei anterioare de finanţare a mass-mediei din comunităţile româneşti.

În al doilea rând, va fi susţinută componenta spirituală a comunităţilor româneşti, apartenenţa religioasă fiind, alături de învăţământ, a doua componentă de păstrare a identităţii naţionale, ambele funcţionând cu succes ca elemente de coagulare şi prezervare a comunităţilor româneşti din timpul Vechiului Regat şi până în prezent.

Lăcaşurile de cult au astfel, pe lângă rolul spiritual consacrat, şi pe cel de a uni comunitatea în jurul lor, inclusiv prin proiectele educaţionale şi sociale subsecvente, precum şcolile duminicale, acţiunile caritabile.

În al treilea rând, va fi sprijinită promovarea valorilor culturale ale comunităţilor româneşti, patrimoniul cultural naţional fiind, la rândul său, un element definitoriu al identităţii naţionale.

Pe de altă parte, Strategia îşi propune şi obiective noi, referitoare la susţinerea proceselor de integrare şi apărarea drepturilor românilor de pretutindeni şi la consolidarea şi eficientizarea instituţională în domeniu.

În domeniul integrării în societăţile-gazdă şi al apărării drepturilor românilor de pretutindeni, esenţiale sunt intensificarea cooperării cu autorităţile statelor de cetăţenie/reşedinţă în materie, campaniile de informare pentru comunităţile româneşti, precum şi promovarea imaginii românilor de pretutindeni, prin diseminarea modelelor de succes şi a bunelor practici. De asemenea vor fi alocate resurse instituţionale pentru facilitarea reinserţiei celor care doresc să se (re) stabilească în România.

Consolidarea instituţională va fi realizată prin adaptarea cadrului normativ şi a procedurilor de finanţare la realităţile actuale şi nevoile curente ale comunităţilor româneşti, prin introducerea abordării de tip coaching în dialogul cu beneficiarii de finanţare nerambursabilă, precum şi prin elaborarea şi implementarea de strategii de acţiune diferenţiate pentru fiecare regiune în care se află românii din afara ţării, în vederea corelării acţiunilor, programelor şi proiectelor ce urmează a fi finanţate cu nevoile specifice ale fiecărei comunităţi.