Tabloul onorariilor avocațiale nu poate fi obligatoriu

Avocat Ferdinand Secoșan, Baroul Timiș

 

Recenta Hotărâre nr. 272/2017 a Consiliului U.N.B.R. privind Tabloul onorariilor minimale, pune numeroase probleme de legalitate și de oportunitate.

1. Nelegalitatea obligativității Tabloului onorariilor minimale

Hotărârea de Consiliu U.N.B.R. analizată nu poate înfrânge o dispoziție legală, cum este aceea din art. 66, lit. x, din Legea nr. 51/1995:

„Consiliul U.N.B.R. are următoarele atribuţii:

[…] x) adoptă, cu caracter de recomandare, tabloul onorariilor minimale pentru serviciile prestate potrivit legii de formele de exercitare a profesiei de avocat”.

Hotărârea conține dispoziții contradictorii în acest sens. Pe de o parte, introducerea la Hotărâre respectă legea și stabilește fără dubii caracterul de recomandare al Tabloului. Pe de altă parte, art. 4 nu ezită să califice drept abatere disciplinară neaplicarea sistemului de onorarii din Tablou. De asemenea, și art. 6 al reglementării U.N.B.R., prin procedura implicării decanului baroului în plafonarea la 30% a reducerii posibile a onorariilor din Tablou, indică indirect obligativitatea Tabloului. Aceste dispoziții trebuie să fie eliminate, față de exprimarea limpede a textului de lege anterior citat, care stabilește pentru Tabloul în discuție un caracter de recomandare.

Dincolo de chestiunea prioritară a nelegalității sub acest aspect, Hotărârea pune și alte probleme.

2. Absența unui studiu preliminar de piață al cuantumului onorariilor avocațiale

O grilă de onorarii minime nu se poate raporta decât la o grilă de onorarii medii, generic practicate, față de care caracterul de „minime” capătă relevanță. Altfel, cifrele alese riscă să devină arbitrare. Dacă nu cunoaștem nivelul mediu al pretențiilor avocaților pentru un serviciu anume, caracterul minimal al onorariilor din Tablou este incert. Drept dovadă, unele dintre onorariile ”minime” din proiectul de Tablou sunt realmente onorarii obișnuite, nicidecum minimale: cele de la pct. 2.4.2,  2.4.4,  2.4.6,  2.5.1., 2.5.2, 2.6.1,  2.6.2 etc.

Propunem în acest sens un sondaj realizat în fiecare Barou, prin care să se solicite răspunsuri anonime privind cuantumul onorariilor practicate de avocați pe categorii de prestații avocațiale și materii de Drept. Abia după cunoașterea nivelului obișnuit de onorarii se poate concluziona asupra unui minim rezonabil și corect stabilit.

3. Motive pentru care preconizata obligativitate prin Hotărâre a Tabloului de onorarii minimale este de evitat

3.1. Problema excluderii prestațiilor pro bono

Propunerea normativă înaintată de Consiliul U.N.B.R. exclude din practica avocațială prestațiile pro bono. Din moment ce, potrivit art. 6 din proiect, reducerea maximă posibilă față de valoarea minimală din Tablou ar fi de 30%, iar potrivit art. 5 această reducere ar fi de maximum 50%, înseamnă că proiectul exclude radical orice prestație avocațială pro bono. O asemenea conduită este de neîngăduit. Orice profesie liberală, și avocatura cu atât mai mult, se confruntă cu situații dintre cele mai diverse, între care acelea care exclud orice discuție despre vreun onorariu nu sunt nicidecum rare. Pot, ca avocat, să nu pretind niciun fel de plată:

1. Rudelor, afinilor sau prietenilor apropiați;
2. Oricărei persoane față de care am o datorie materială și/sau morală și înțeleg de comun acord cu ea să mă achit în tot sau în parte de o asemenea datorie printr-o prestație avocațială;
3. Oricărei persoane care, cred eu, mă poate recomanda altor persoane, iar acest câștig este pentru mine mult mai important, pe viitor, decât câștigul material imediat. Cu alte cuvinte, exclud un câștig imediat pentru un câștig de imagine și un câștig material viitor.
4. Oricărei persoane aflate într-o stare materială precară și căreia hotărăsc, potrivit propriilor criterii, că nu îi voi lua niciun ban.

Nu există niciun motiv pentru care să fim privați de dreptul de a fi avocați pro bono, atunci când hotărâm acest lucru.

3.2. Problema suprasarcinii birocratice puse pe umerii decanilor barourilor

Nu suntem siguri că indemnizațiile decanilor barourilor vor fi suficient de acoperitoare pentru munca la care ar obliga art. 6 din proiect. S-ar naște o supraîncărcare semnificativă a activității instituției decanului cu cereri de reduceri potrivit acestei reglementări.

3.3. Cuantumurile propuse prin proiect reflectă exclusiv piața avocațială din București și din unele orașe comparabile

Nu credem că pentru cifrele avansate prin proiect au fost consultați avocați din Câmpeni, Satu-Mare, Dragomirești, Zalău, Bistrița, Piatra-Neamț, Strehaia, Chișinău-Criș, Reșița, Hunedoara etc.

Or, este de notorietate printre avocați că prețurile de pe piața avocațială variază semnificativ de la o zonă geografică la alta, de la un oraș la altul. Din acest motiv, orice reglementare în domeniu este imperativ necesar să fie precedată de un studiu serios de piață, în forma sugerată supra, la pct. 1.

Altfel, ceea ce de mult face nivelul taxei judiciare de timbru în unele materii, anume restrângerea accesului la justiție (și implicit la serviciile avocațiale), va fi consolidat la Miercurea-Ciuc, Deta, Sânnicolau-Mare, Dorohoi, Fălticeni etc. etc. printr-un nivel de nesuportat pentru justițiabili al onorariilor avocațiale ”minime”.

3.4. Unele onorarii din Tablou nu fac în practică obiectul unui onorariu distinct

Bunăoară, pct. 2.1.5. al Tabloului propune o pretenție de 240 lei pentru cererile de scutire de taxă judiciară de timbru și de reexaminare. Cererile de acest tip sunt pur incidentale și, ca regulă generală, avocații nu percep un onorariu distinct pentru ele. A stabili un ”minim” de 240 lei înseamnă, indirect, a stabili un onorariu pentru un serviciu îndeobște netarifat în mod distinct. Nu există nicio justificare rezonabilă pentru o asemenea conduită.

La aceasta se adaugă, în speță, și o incompatibilitate totală între obiectul acestei prestații avocațiale și o pretenție pecuniară ”minimală” de 240 lei, care, în condițiile reglementării privind ajutorul public judiciar, e în dezacord total cu sistemul de protecție socială construit de legiuitor pentru asemenea situații. Cu alte cuvinte, dacă regula este aceea de taxă de timbru 0 pentru cei protejați, este inacceptabil ca în paralel să-i obligăm la o plată de 240 de lei sub titlul de onorariu de avocat.

3.5. Și alte onorarii obligatorii din Tablou ar restrânge grav accesul la justiție și ar diminua clientela avocaților

Bunăoară, coroborarea punctelor 2.2. cu 2.4.1. din Tablou ar fi efectiv ucigașă pentru clientela multor avocați. Tradus în fapte, ar însemna că cerem întâi un onorariu raportat procentual la valoarea litigiului (în paralel cu o taxă de timbru deja raportată la aceeași valoare, suportată de justițiabil), iar atunci când ajungem în executarea silită mai tăiem o chitanță cu exact aceeași sumă și pentru asistența în executare silită. Un vis avocațial imposibil pentru majoritatea justițiabililor.

Probleme sunt și cu alte propuneri de onorarii. Spre exemplu, materia partajului judiciar pune de mult în justiția românească problema nivelului absurd și lipsit de orice justificare rezonabilă a taxărilor judiciare de timbru. OUG nr. 80/2013 a atenuat unele excese, dar linia generală a rămas aceeași. La conduita nefireasca a legiuitorului taxei judiciare de timbru ar urma să se adauge și nivelul nefiresc al onorariului ”minimal” de avocat avansat de pct. 2.2, lit. h. din proiectul de Tablou, privind nivelul pretenției avocatului în materia partajului judiciar. Într-un exemplu, nu suntem siguri că un partaj simplu al unui apartament de bloc de două camere în valoare de 50.000 euro, între doi foști soți de condiție modestă, simpli salariați fiecare, justifică și permite o plată de 1500 euro a fiecăruia către propriul avocat, conform celor 3% prevăzuți de pct. 2.2.4 din Tablou. Sau că un partaj încheiat printr-o tranzacție la primul sau al doilea termen de judecată ar mai justifica onorarii de 3% – 1% din valoarea obiectului partajului, dar nu mai puțin de 4000 – 12.500 lei, așa cum sunt prevăzute onorariile prin pct. 2.2.4. – 2.2.6. din proiect.

3.6. Perturbarea gravă a echilibrului dintre onorariul fix și onorariul de succes

Credem că putem fi de acord că propunerile de onorariu avansate clienților trebuie să fie rezonabile. Un onorariu fix care încarcă semnificativ sarcinile lunare de plată ale unor persoane cu venituri modeste pune serios sub semnul întrebării rezonabilitatea unui onorariu de succes. Cu alte cuvinte, dacă îmi ceri mult (un ”mult” relativ, e adevărat) înainte de proces, și îmi rup din venituri ca să te plătesc, nu-mi mai cere și onorariu de succes. Sau cere-mi și pot fi de acord cu un onorariu mic de succes. Vorbim despre un reglaj care nu poate fi decât exclusiv la aprecierea și discernămânul fiecărui avocat, în funcție de fiecare situație particulară, și în care orice intruziune externă, altfel decât în limitele deja stabilite prin Statut, nu poate avea decât efecte distructive. Într-un exemplu simplu, un salariat concediat se găsește într-o situație limită și nu te poate plăti cu cei 1200 lei preconizați de pct. 2.11.1 din proiect. Dar el poate fi de acord să îți achite 300 de lei (sau chiar mai puțin, dacă nu are nici acești bani) și să semneze pentru un onorariu de succes raportat procentual la despăgubirea stabilită de instanță în caz de câștig în pretenții. Tabloul onorariilor minimale obligatorii scoate din ecuație o asemenea variantă, absolut rezonabilă și pentru avocat, și pentru client.

Observăm în acest context, din nou, că proiectul de Tablou ar tinde să restrângă drastic accesul la justiție al multor justițiabili, dacă ar dobândi caracter obligatoriu. Cei 960 lei prevăzuți pentru litigiile din situațiile critice existențial prevăzute la pct. 2.11.3, sau cei 1200 lei prevăzuți în sarcina proaspătului concediat prin pct. 2.11.1 deja menționat, sunt numai două noi exemple în sensul celor arătate. Iar restrângerea accesului la justiție creează implicit și efectul restrângerii clientelei avocaților.

CONCLUZII

Legiuitorul a optat inspirat și oportun pentru caracterul de recomandare al Tabloului de onorarii, prin art. 66, lit. x, din Legea nr. 51/1995. Nu identificăm niciun temei legal în baza căruia să se poată deroga printr-o hotărâre, de orice natură ar fi ea, de la dispozițiile unei legi.

Alternativa obligativității onorariilor în discuție ar fi catastrofală pentru piața avocaturii din România. Până și Franța a renunțat din 2015 la sistemul său de onorarii obligatorii, după cum aflăm din articolul lui Janos Szekely, „Despre onorarii minimale, concurență și profesia de avocat”, publicat pe site-ul www.juridice.ro . Trebuie subliniat că majoritatea covârșitoare a țărilor europene a optat pentru onorarii de recomandare, nu pentru onorarii obligatorii, conform aceluiași articol.