14 iunie 2018: Conferința internațională „Procedura trimiterii preliminare. Principii de drept al Uniunii Europene şi experienţe ale sistemului român”
Centrul de Studii de Drept European (CSDE) al Institutului de Cercetări Juridice din cadrul Academiei Române
Asociaţia Forumul Judecătorilor din România
Asociaţia Română de Drept şi Afaceri Europene (ARDAE)
CONFERINȚA INTERNAȚIONALĂ
Procedura trimiterii preliminare. Principii de drept al Uniunii Europene şi experienţe ale sistemului român de drept, ediția a II-a
Reprezentanța Comisiei Europene în România
14 iunie 2018, orele 10.00-14.30
După mai bine de zece ani de la aderarea României la Uniunea Europeană trimiterile preliminare prezintă interes pentru justițiabili, instanțe și avocați, dar și pentru ceilalți practicieni. Instanțele din România au formulat peste 140 de trimiteri preliminare în domenii diverse, cum ar fi interpretarea principiilor dreptului Uniunii Europene, taxe, protecția datelor, achiziții publice, dreptul muncii și securității sociale, clauze abuzive, mediu.
iaduer.ro și-a îndeplinit menirea de a informa cu privire la trimiterile formulate și soluțiile Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Conferința oferă un prilej de analiză și dezbatere publică a rolului trimiterilor preliminare în societatea românească, în special în soluționarea litigiilor în care se interpretează și aplică dreptul Uniunii Europene.
Înscrierea participanților / networking: 9.30 – 10.00
Vor lua cuvântul:
- Dr. Andra COTIGA-RACCAH, prof. univ. dr., Université Catholique de Lille, France
The effects of the preliminary ruling on the interpretation of the freedom of establishment of companies. Analysis of the ECJ case law, and in particular with regard to the Polbud case law of the ECJ, 25 october 2017, C-106/16 [Efectele trimiterilor preliminare în privinţa libertăţii de stabilire a societăţilor. Analiza jurisprudenţei CJUE, în particular cu referire la recenta decizie Polbud, C-106/16]
- Dr. Daniel-Mihail ŞANDRU, prof. univ. dr., coordonator Centrul de Studii de Drept European, Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române
Dialogul jurisdicţional dintre instanţele române şi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Raport privind anul 2017
- Drd. Dragoş-Alin CĂLIN, judecător
Curtea Constituţională a României şi dreptul Uniunii Europene
- Dr. Irina ALEXE, cercetător ştiinţific asociat, Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române
Aplicarea procedurii trimiterii preliminare în România în cauze privind funcţionarii publici
- Dr. Laurenţiu SORESCU, procuror
Probleme practice privind emiterea şi executarea mandatului european de arestare
- Dr. Mihaela MAZILU-BABEL
Refuzul unei trimiteri preliminare referitoare la interpretarea articolului 47 din Carta DFUE: lipsa de utilitate a întrebărilor propuse
- Dr. Florin IRIMIA, avocat
Influenţa trimiterilor preliminare asupra legislaţiei achiziţiilor publice
- Iuliana-Gabriela IACOB, Avocat și Ana-Maria ABRUDAN, Avocat
Importanţa jurisprudenţei CJUE în clarificarea cazurilor de excludere din proceduri de achiziţie publică – Studiu de caz: Cauza C-267/18
- Dr. Mihaela VRABIE, Avocat
Revizuirea hotărârilor judecătoreşti în cazul nerespectării unei decizii pronunţate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cadrul procedurii trimiterii preliminare
WORKSHOP
- Dr. Mihaela MAZILU-BABEL, Dr. Daniel-Mihail Şandru
Cum se formulează corect trimiterea preliminară? Poate fi obligat judecătorul să formuleze trimitere preliminară? Dezbateri. Concluzii
_________________
Locul conferinței: Reprezentanța Comisiei Europene în România, Sala Nicolae Titulescu, et. 1 (Str. Vasile Lascăr, nr. 31).
Participarea la conferință este gratuită. Înscrierea participanţilor se face în limita locurilor. Înscrierile se fac la adresa ardae2007@gmail.com până la 12 iunie 2018, ora 12. Având în vedere locul desfăşurării nu se va putea participa în sală fără o prealabilă înscriere.
Detalii: iaduer.ro, csde.ro, ardae.ro. Înscrieri: ardae2007@gmail.com
EDITURA CH BECK VA RECOMANDA
http://www.beckshop.ro/iaduer-c921-p0.html