Comisia Europeană trimite un aviz motivat Poloniei pentru a proteja statul de drept

Pentru a proteja statul de drept din Polonia, Comisia Europeană ia noi măsuri în procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor ce decurg din calitatea de stat membru al UE și a trimis pe 14 august 2018 un aviz motivat Poloniei în ceea ce privește Legea privind Curtea Supremă.
În temeiul acestei noi legi adoptate de Polonia, se reduce vârsta de pensionare a judecătorilor de la Curtea Supremă de la 70 la 65 de ani, existând astfel riscul ca 27 dintre cei 72 de judecători ai acestei instanțe să fie forțați să iasă la pensie. Măsura îl vizează și pe prim-președintele Curții Supreme, al cărui mandat de 6 ani, prevăzut în Constituție, ar urma să se încheie înainte de termen.
Potrivit legii, judecătorii actuali vizați de reducerea vârstei de pensionare au posibilitatea de a solicita o prelungire a mandatului de către Președintele Republicii, care poate fi acordată pentru o perioadă de trei ani, reînnoibilă o singură dată. Nu s-au stabilit criteriile pe care să se întemeieze decizia Președintelui și nu este disponibilă nicio cale de atac în cazul în care solicitarea este respinsă. Comisia consideră că propunerea referitoare la consultarea Consiliului Judiciar Național (CJN) nu constituie o măsură de protecție eficace în acest caz, așa cum susțin autoritățile poloneze, întrucât avizul acestui consiliu nu are caracter obligatoriu și se bazează pe criterii vagi. În plus, în urma reformei din 8 decembrie 2017, membrii CJN sunt în prezent judecători numiți de Parlamentul polonez, lucru ce contravine normelor europene privind independența sistemului judiciar.
Comisia a efectuat o analiză detaliată a răspunsului transmis de autoritățile poloneze la scrisoarea de punere în întârziere trimisă de Comisie pe 2 iulie 2018 referitoare la Legea privind Curtea Supremă. Răspunsul autorităților poloneze nu atenuează preocupările juridice ale Comisiei.
Comisia Europeană își menține poziția potrivit căreia Legea poloneză privind Curtea Supremă este incompatibilă cu dreptul UE întrucât aduce atingere principiului independenței judiciare, inclusiv principiului inamovibilității judecătorilor. Comisia consideră, prin urmare, că Polonia nu își îndeplinește obligațiile care îi revin în temeiul articolului 19 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, coroborat cu articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Prin urmare, Comisia a trecut la următoarea etapă a procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor. Din acest moment, autoritățile poloneze au la dispoziție o lună pentru a lua măsurile necesare și a se conforma acestui aviz motivat. Dacă autoritățile poloneze nu iau măsurile necesare, Comisia poate decide să înainteze cazul Curții de Justiție a UE.
Context
Statul de drept este una dintre valorile comune pe care se întemeiază Uniunea Europeană, consacrată la articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană. Comisia Europeană, împreună cu Parlamentul European și cu Consiliul, sunt, în temeiul tratatelor, responsabile de garantarea respectării statului de drept ca valoare fundamentală a Uniunii noastre și de asigurarea faptului că legislația, valorile și principiile UE sunt respectate.
Evenimentele din Polonia au determinat Comisia Europeană să lanseze, în ianuarie 2016, un dialog cu guvernul polonez în contextul Cadrului pentru consolidarea statului de drept. Procesul se bazează pe un dialog continuu între Comisie și statul membru în cauză. Comisia informează periodic Parlamentul European și Consiliul în acest sens.
La 29 iulie 2017, Comisia a lansat o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor cu privire la legea adoptată de Polonia privind instanțele ordinare, inclusiv cu privire la motivele invocate pentru a justifica dispozițiile din lege legate de pensionarea judecătorilor și la impactul acestor dispoziții asupra independenței sistemului judiciar. Comisia a sesizat în acest sens Curtea de Justiție la 20 decembrie 2017. Acțiunea este în prezent pe rolul Curții.
La 20 decembrie 2017, dată fiind lipsa de progrese în contextul Cadrului pentru consolidarea statului de drept, Comisia a invocat pentru prima dată procedura prevăzută la articolul 7 alineatul (1) și a trimis o Propunere motivată de decizie a Consiliului privind constatarea unui risc clar de încălcare gravă a statului de drept de către Polonia. Articolul 7 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană prevede că, hotărând cu o majoritate de patru cincimi din membrii săi, Consiliul poate să constate existența unui risc clar de încălcare gravă, de către un stat membru, a valorilor comune prevăzute la articolul 2 din tratat.
Cu ocazia audierii referitoare la statul de drept din Polonia, organizată în cadrul Consiliului Afaceri Generale la 26 iunie 2018, în contextul procedurii prevăzute la articolul 7 alineatul (1), autoritățile poloneze nu au dat de înțeles că ar intenționa să adopte în perioada următoare măsuri pentru a da curs preocupărilor exprimate de Comisie. Având în vedere acest fapt, precum și lipsa de progrese cu privire la această chestiune în cadrul dialogului privind statul de drept cu Polonia, colegiul comisarilor a decis, la 27 iunie 2018, să îl împuternicească pe prim-vicepreședintele Frans Timmermans, cu acordul președintelui Juncker, să lanseze această procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor. La 2 iulie 2018, Comisia a decis să trimită o scrisoare de punere în întârziere, în care și-a expus în mod clar îngrijorările de natură juridică. Autoritățile poloneze au comunicat răspunsul la această scrisoare de punere în întârziere la 2 august 2018.
Această procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor nu pune capăt dialogului în curs privind statul de drept cu Polonia, acesta fiind în continuare canalul preferat prin care Comisia încearcă să răspundă amenințării sistemice la adresa statului de drept din Polonia.
Sursa: Comisia Europeană