Zoom IN: Suspendarea executării actelor administrative emise de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei

Acest text constituie un fragment din articolul Suspendarea executării actelor administrative emise de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Eenergiei publicat în revista Curierul Judiciar nr. 2/2018

Autor: Alexandru Mitră 
Avocat colaborator senior, Țuca Zbârcea & Asociații

Articolul este publicat în rubrica Drept public.

Sumar:

I. Aspecte preliminare
II. Posibilitatea suspendării executării actelor administrative emise de A.N.R.E.
III. Concluzii

Rezumat:

Suspendarea efectelor actului administrativ reprezintă o excepție de la caracterul obligatoriu și executoriu din oficiu al acestuia, fiind permisă, în principiu, în privința oricărui act juridic care îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a fi putea fi calificat drept un act administrativ. Bineînțeles, în anumite cazuri, pot exista norme ce nu permit posibilitatea suspendării executării actului administrativ. O problemă ridicată în practică pentru persoanele interesate în suspendarea actelor emise de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei este reprezentată de interpretarea dispozițiilor din legea specială care reglementează regimul juridic aplicabil acestor acte, în sensul că dispozițiile respective nu ar permite suspendarea executării actelor emise de această autoritate, chestiune pe care prezentul articol își propune să o analizeze.

Extras:

(…)

Suspendarea executării actului administrativ este demersul aflat la îndemâna persoanelor față de care sunt emise acte ale autorităților publice pentru a opri temporar efectele actelor respective. În acest sens, în doctrină s-a statuat că instituția suspendării este „un mijloc pentru asigurarea respectării principiului legalității, care guvernează întreaga activitate a administrației publice”[1].

Corelativ, în jurisprudență, s-a reținut că suspendarea executării actului administrat este „o măsură provizorie de întrerupere sau amânare a efectelor manifestării de voință a autorității publice, menită să asigure protecția juridică a persoanei potențial vătămate, până la evaluarea legalității deciziei administrative de către instanța de contencios administrativ”[2].

Sediul materiei suspendării actelor administrative este reprezentat de art. 14–15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, care reglementează posibilitatea suspendării executării actului administrativ, fie până la soluționarea în primă instanță a litigiului având ca obiect anularea respectivului act, fie până la soluționarea definitivă a acelui litigiu.

Dacă Legea nr. 554/2004 reprezintă cadrul legal general aplicabil acestei instituții, există o serie de legi speciale care conțin anumite dispoziții care fie completează, fie conțin excepții de la principiile instituite de acest text de lege. De exemplu, în ceea ce privește actele administrativ-fiscale, art. 278 C.proc.fisc. prevede, printre altele, obligația depunerii unei cauțiuni ca o condiție de admisibilitate a cererii de suspendare. Totodată, dispozițiile art. 32 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor prevăd că suspendarea executării procesului-verbal de contravenție operează prin simpla promovare a plângerii contravenționale.

Un text de lege care conține anumite dispoziții în materia contenciosului administrativ despre care, cel puțin în practică, s-a susținut că ar deroga de la art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004 sub aspectul suspendării executării actului administrativ, este reprezentat de O.U.G. nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei. Dispozițiile legale la care ne referim sunt cele ale art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 33/2007, potrivit cărora „[o]rdinele și deciziile prevăzute la alin. (1) sunt obligatorii pentru părți până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile contrare, dacă nu au fost revocate de emitent”.

Mai exact, în unele litigii, se susține că, față de prevederile respective, nu s-ar putea dispune suspendarea actelor administrative emise de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (A.N.R.E.), întrucât art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 33/2007 ar stabili un caracter obligatoriu în ceea ce privește ordinele și deciziile A.N.R.E., respectiv faptul că acestea își produc efectele față de părți până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive contrare (i.e. până la anularea actelor administrative respective)[3].

Această apărare este invocată, în principiu, sub forma excepției inadmisibilității cererii de suspendare a executării actului administrativ[4] (obiectul excepției respective constând în contestarea efectivă a dreptului reclamantului de a sesiza instanța de judecată), deși uneori este prezentată și ca o apărare de fond[5].

În concret, argumentele propriu-zise invocate în susținerea acestei excepții constau, în esență, în faptul că normele speciale se aplică cu prioritate față de cele din reglementarea generală a contenciosului administrativ, putând aduce modificări sau completări acesteia, în acele cazuri în care legiuitorul ar considera că anumite raporturi juridice stabilite între persoanele fizice sau juridice și o autoritate publică ar necesita, din diverse rațiuni, o altă reglementare decât dreptul comun în materie, context în care ar deveni aplicabil principiul specialia generalibus derogant[6]. În raport de aceste argumente, în anumite spețe, instanțele au admis excepția inadmisibilității invocată, respingând cererile de suspendare ca inadmisibile[7].

Or, în aprecierea noastră, această teză nu ar putea fi acreditată, dintr-o serie de considerente, respectiv: (i) ordinele și deciziile A.N.R.E. reprezintă veritabile acte administrative și prin urmare, executarea acestora ar putea fi suspendată în condițiile art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004; (ii) caracterul obligatoriu al actelor emise de A.N.R.E., consacrat expres prin art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 33/2007 este o trăsătură inerentă a oricărui act administrativ și, pe cale de consecință, nu împiedică suspendarea executării acestor acte; (iii) acest pretins impediment de a suspenda executarea ordinelor și deciziilor A.N.R.E. nu ar reieși nici prin raportare la metodele de interpretare a normelor juridice ale art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 33/2007.

(…)

_____________________________________________________

[1] A se vedea O. Puie, Tratat teoretic și practic de contencios administrativ, vol. I, Ed. Universul Juridic, București, 2015, p. 790.

[2] I.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 4543/02.11.2012.

[3] C.A. București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sentința nr. 1086/01.04.2016, sentința nr. 1089/01.04.2016.

[4] În acest sens, a se vedea C.A. București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sentința nr. 3480/23.12.2015, sentința nr. 3481/23.12.2015, sentința nr. 1388/22.04.2016.

[5] A se vedea C.A. București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sentința nr. 974/22.03.2016,  sentința nr. 1272/14.04.2016.

[6] A se vedea C.A. București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sentința nr. 1709/23.05.2016.

[7] „Conform dispozițiilor art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată prin Legea nr. 160/2002:          «Ordinele și deciziile prevăzute la alin. (1) sunt obligatorii pentru părți până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile contrare, dacă nu au fost revocate de emitent». (…)

În raport de aceste prevederi, sunt pertinente susținerile pârâtei în sensul că, în ceea ce privește acest gen de acte administrative, ordine și decizii ANRE, cum este și Decizia nr. (…) este reglementat un contencios administrativ fiscal special, derogatoriu de la cel de drept comun, reglementat prin Legea nr. 554/2004, sub aspectul posibilităților legale de contestare a actelor. (…)

Prin urmare, Curtea va admite excepția inadmisibilității invocată de pârâtă și va respinge cererea de suspendare a Deciziei nr. (…) ca fiind inadmisibilă” (C.A. București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sentința nr. 1734/02.06.2014).

În acest sens, a se vedea C.A. București, încheierea de ședință din 1.07.2014, dosarul nr. 2428/2/2014, nepublicată.