RIL admis privind termenul în care se pot formulare cereri și excepții conform art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală
În data de 4 iunie 2018, ICCJ – Completul competent să judece recursul în interesul legii a admis recursul în interesul legii formulat de către procurorul general al PICCJ privind interpretarea şi aplicarea unitară a dispozițiilor prevăzute de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală.
Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 765 din 5 septembrie 2018.
În urma deliberărilor, ICCJ a decis că: „Termenul în care inculpatul, persoana vătămată și celelalte părți pot formula în scris cereri și excepții cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală este un termen de recomandare.”
Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a a arătat că în practica judiciară națională nu există un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor prevăzute de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală, referitor la natura juridică a termenului prevăzut de această normă.
În acest sens a arătat că în jurisprudență s-au conturat două opinii.
Conform primei orientări: termenul prevăzut de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală este considerat a fi unul de decădere, astfel că neinvocarea neregularităților rechizitoriului ori a nelegalităților urmăririi penale în termenul stabilit pentru fiecare subiect procesual principal conduce la decăderea acestuia din dreptul de a le mai invoca.
În sprijinul acestui punct de vedere a menționat că în practică s-a invocat interpretarea sistematică a prevederilor art. 344 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură penală, considerându-se că acestea instituie două categorii de termene procedurale: pe de o parte, un termen procedural, imperativ, absolut, indisolubil legat de exercițiul dreptului procesual al părților sau al persoanei vătămate de a formula cereri și excepții cu privire la legalitatea sesizării, legalitatea administrării probelor sau a efectuării actelor urmăririi penale și, pe de altă parte, un termen procedural de recomandare, relativ, fixat de judecătorul de cameră preliminară pentru soluționarea cererilor și excepțiilor, a cărui eventuală nerespectare nu a fost considerată a produce efecte în privința legalității actului îndeplinit.
Or, calificarea termenului prevăzut de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală ca fiind un termen imperativ, absolut, conduce la concluzia că, în cazul nerespectării sale, intervine sancțiunea procedurală a decăderii, în condițiile prevăzute de art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, părțile nemaiavând posibilitatea de a contesta ulterior legalitatea actelor de urmărire penală, pentru motive sancționabile cu nulitatea relativă.
Conform celei de-a doua orientări: majoritară, împărtășită și de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a precizat că termenul prevăzut de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală a fost considerat ca fiind un termen de recomandare.
În acest sens a susținut că dispozițiile care reglementează faza procesuală a camerei preliminare trebuie interpretate în mod sistematic, prin corelare cu textele legale exprese care reglementează nulitățile actelor de procedură, respectiv art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală (nulitatea absolută) și art. 282 alin. (4) lit. a) din același cod (nulitatea relativă), texte ce prevăd că aceste sancțiuni pot fi invocate, în privința actelor de urmărire penală, până la închiderea procedurii de cameră preliminară.
Precizând că sesizarea privind recursul în interesul legii formulată realizează, între altele, o trecere în revistă a termenelor procesuale, a arătat că, potrivit doctrinei, acestea se împart în termene procedurale, stabilite pentru sistematizarea, organizarea, disciplinarea activităților procesuale, și termene substanțiale, stabilite pentru protejarea unor interese ale participanților la proces.
Totodată, reprezentantul Ministerului Public a făcut referire la împrejurarea că sesizarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție realizează și o altă clasificare a termenelor, în termene legale și termene judiciare, în raport cu modalitatea de stabilire, arătând că, de principiu, termenele legale nu pot fi modificate, în timp ce termenele judiciare pot fi modificate de organul care le-a fixat.
A considerat că dispozițiile art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, referitoare la sancțiunea ce intervine în cazul nerespectării unui termen stabilit de lege pentru exercitarea unui drept procesual, se aplică strict termenelor legale, nu și celor judiciare, legea fiind de strictă interpretare. În plus, a precizat că în atare situație sancțiunea procesuală nu este decăderea, ci poate fi, în funcție de vătămarea produsă, nulitatea prevăzută de art. 268 alin. (3) din Codul de procedură penală.
Ca urmare, în stabilirea naturii juridice a termenului stabilit de judecătorul de cameră preliminară, conform art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală, pentru formularea cererilor și excepțiilor cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, prevalează momentul final al acestui termen, stabilit de art. 344 alin. (4) și art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală.
Din această perspectivă a opinat că termenul prevăzut de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală este un termen judiciar, astfel încât neformularea excepțiilor sau cererilor până la termenul fixat de judecătorul de cameră preliminară nu conduce la sancțiunea decăderii părții din dreptul de a le formula.
A argumentat arătând că, deși invocarea nulității absolute poate fi realizată până la momentul încheierii procedurii camerei preliminare, astfel cum este precizat în textul art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, iar invocarea nulității relative se poate face, conform art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, în interiorul aceluiași termen, cu condiția ca încălcarea ce atrage această sancțiune să fi intervenit în cursul urmăririi penale, totuși, potrivit art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală, cazurile de nulitate absolută pot fi invocate și în contestație, chiar dacă nu au fost menționate sau invocate în fața judecătorului de cameră preliminară.
În consecință, în raport cu regimul nulităților, anterior arătat, reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că termenul prevăzut de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală este un termen judiciar, neformularea excepțiilor sau cererilor până la termenul fixat de judecătorul de cameră preliminară neputând conduce la sancțiunea decăderii din dreptul de a le formula.
În concluzie, a solicitat Completului competent să judece recursul în interesul legii din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție să constate că această problemă de drept a primit o soluționare diferită din partea instanțelor judecătorești, impunându-se admiterea sesizării formulate și pronunțarea unei decizii obligatorii prin care să se stabilească un mod unitar de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală cu privire la natura juridică a termenului în care, de la data comunicării, inculpatul, persoana vătămată și celelalte părți pot formula cereri și excepții cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.
